Cu faza lungă pe drumul credinţei

Vorbeam ieri despre anumite fapte din viaţa noastră pe care noi le identificăm ca fiind „duhovniceşti” sunt atât de „strălucitoare” încât „la soare ne putem uita, dar la ele ba” şi de modul în care poate apărea orbirea cu lucruri spirituale şi acum vreau să continuăm analizarea acestor aspecte şi cum ne afectează ele pe drumul credinţei.

Se ştie că şoferii noaptea (acum şi ziua se pare) au obligaţia să aprindă farurile. Asta ajută în dublu sens, şoferul vede drumul şi indicatoarele şi poate rula noaptea cu viteză bună şi în acelaşi timp, alţi participanţi la trafic îi observă în timp util şi se pot poziţiona corect faţă de acea maşină. În mod normal regula spune că mergi cu faza lungă când nu eşti decât tu pe drum, cum apare cineva în faţă cum eşti obligat să foloseşti „luminile de întâlnire” ca să nu afectezi privirea celuilalt şofer şi acesta să fie încurcat de „xenoanele tale”. Respectarea acestei reguli face ca traficul să se desfăşoare bine, şoferii să conducă mai destresaţi şi fiecare să ajungă acasă nestânjenit de „dotările” altora.

În realitate, regulile despre care vorbeam mai sus (în calitate de şofer de PeJos, MergeDes şi TalpaRomeu) sunt adesea încălcate şi posesorii de maşini au impresia că valoarea maşinii lor merită în funcţie de costuri şi drept de abatere de la regulă. Aşa se face că de multe ori (în calitate de pasager) am asistat la frâne serioase din cauză că un „biiiiiip” care venea din faţă punea şoferului două sau mai multe xenoane în ochi şi acesta nu mai putea să localizeze strada bine. În astfel de cazuri nu poţi decât să încetineşti şi chiar să opreşti că nu e de joacă. Rişti să te răstorni sau să faci accident. Cel cu luminile puternice vede bine, chiar mai bine decât trebuie strada dar cel care priveşte la luminile orbitoare, trebuie să stea pe dreapta chiar şi după ce a trecut acel Tarzan al şoselelor ca să-şi obişnuiască iar ochii cu umila putere a becurilor maşinii sale.

Ei bine, cam aşa se întâmplă de multe ori pe drumul credinţei. În mod corect, creştinesc este ca „performanţele spirituale”să le folosim sau să le etalăm acasă la noi dacă chiar ne plac şi nu în relaţia cu ceilalţi „participanţi la trafic” pe drumul credinţei. În acest sens „regulile de circulaţie” de pe drumul credinţei spun că „nimeni să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine” că trebuie „să avem simţiri cumpătate” că trebuie să avem în vedere zidirea, ajutarea altora şi nu încurcarea lor, că dotările spirituale sunt date nu pentru a le pune în ochii celorlalţi ci pentru a sluji celorlalţi. Respectând aceste „legi rutiere” călătoria pe acest drum va fi una plăcută şi de ajutor şi celorlalţi participanţi. Ne putem ajuta unii pe alţii cu „dotările” de care dispunem şi în acest fel putem să împlinim ce spune Pavel „fiindcă râvniţi după daruri duhovniceşti, să căutaţi să le aveţi din belşug, în vederea zidirii sufleteşti a Bisericii.”

În realitate suntem foarte ispitiţi să ne etalăm „dotările spirituale” şi e mare stăruinţă pentru dobândirea lor. Fiecare ar vrea să deţină „daruri spirituale” cât mai multe şi mai importante dar îmi e teamă că dorinţa aceea arzătoare de multe ori nu e în vederea zidirii altora ci în vederea construirii unei neprihăniri proprii, a afişării lor în rame, a arătării acestor daruri altora şi atunci e exact ca în cazul „Tarzanilor” care circulă cu faza lungă sau cu xenoanele aprinse. Unii din exces de zel mai pun şi vreo 8 sau 10 reflectoare cu halogen pe maşină deasupra şi pe calea credinţei am întâlnit şi persoane care la întâlnire în loc să folosească lumini adecvate pentru ca şi eu, posesorul de dacie spirituală să pot conduce, a aprins fiecare beculeţ de pe Jeep-ul său spiritual. Aşa că am fost nevoit să trag pe dreapta debusolat şi să mă aleg cu claxoanele celor din spatele meu şi cu reproşurile celor din maşina mea. Am avut mari bătăi de cap, aveam şi eu ceva beculeţe la dispoziţie, dar nu am îndrăznit să le aprind deşi degetul era pe acel buton. Mi-am pus după asta şi eu întrebări:Oare nu trebuie să am şi eu xenoane? Oare nu ar trebui „să mai lungesc faza” oare nu ar fi bine ca să răspund cu aceeaşi fază? Dacă ceilalţi din trafic se amuză sau mă vorbesc că nu am şi eu „dotările spirituale” pe măsura concurenţei?

Aşa drumul pe calea credinţei devine stresant uneori. Stai şi te întrebi ce e cu atâta lumină? De ce lumina asta nu e folosită corect ci pentru afirmarea în faţa celorlalţi? Ajungi la un moment dat stresat şi oprit pe dreapta din cauza oboselii cauzate de ceilalţi participanţi la trafic care circulă neregulamentar. Oare în vederea aceasta am primit darurile? Se pare că nu, dar avem conştienţa să folosim „sculele spirituale„ deţinute în scopul creat de Dumnezeu sau ne permitem abateri?

Pavel îndeamnă pe cei din Tesalonic: Vă rugăm, de asemenea, fraţilor, să mustraţi pe cei ce trăiesc în neorânduială; să îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să sprijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţi. Luaţi seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău; ci căutaţi totdeauna să faceţi ce este bine atât între voi, cât şi faţă de toţi. 1 Tesaloniceni 5:14-15  iar celor din Roma le zice că nimeni să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia. (Romani 12:3 )

Nu ştiu ce lumini ai la „maşina ta spirituală”, nici nu ştiu ce dotări „ultra” deţii, nici nu ştiu ce putere are maşina ta dar ştiu că în trafic trebuie să respectăm regulile. De altfel fiecare ar putea să fie în felul său „o ţâră de Tarzan al căii credinţei” şi asta ar cauza mare haos şi încurcătură. Uitaţi-vă doar la ce ambuscade şi accidente se fac pe calea credinţei din cauza neadaptării vitezei, din cauza folosirii necorespunzătoare a dotărilor şi din cauza nerespectării „GPS-ului spiritual” Câtă tensiune se produce, ce avarii, ce stricăciuni, câţi oameni sunt încetiniţi, câţi sunt scoşi în decor, câte „maşini sunt făcute zob” pentru că unii participanţi decid să încalce regula.

Tu cum conduci pe acest drum?

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

4 comentarii la „Cu faza lungă pe drumul credinţei”

  1. In calitate de orbit pe strada de cate-un Tarzan din cand in cand, consider ca aici este vorba de egoism, ceva de genul: sa vad eu drumul, restul nu mai conteaza! Daca transpunem asta in plan spiritual, rezulta un dezastru demn de luat in considerare, intrucat egoismul denatureaza din start insasi motivatia noastra. Daca nu ne mai intereseaza ceilalti participanti la traficul vietii spirituale, atunci suntem de plans, alergarea noastra este de prisos, ba mai mult, suntem pricini de poticnire.

    Răspunde

Lasă un comentariu