Ioana e una din tinerele care a avut nevoie de consiliere. Problemele sale păreau că sufocă viaţa şi nimic din jurul ei nu mai poate fi redresat. Acneea îi dădea mari bătăi de cap. Cu băieţii nu era în stare să lege relaţii, loc de muncă nici nu visa la cât era de emotivă. A făcut rost de ultimele puteri şi de ultima fărâmitură de curaj şi a scris un email în care a solicitat ajutorul. Mesajul ei începea aşa „Pentru mine viaţa nu are nimic bun. Sunt condamnată la eşec, nu reuşesc să-mi împlinesc nici o dorinţă cu toate că nu doresc lucruri senzaţionale. Vreau doar să trăiesc normal dar Dumnezeu mi se opune…” Mesajul ei era mai lung şi îl putem pune lejer în categoria „cântecelor de lebădă”. Ioana abandonase viaţa, era într-o formă de suicid, dar nu al trupului ci al voinţei, al speranţei, al credinţei.
Acest caz nu este singular deloc, din păcate, mulţi oameni abandonează visele, abandonează viaţa, abandonează idealurile şi dorinţele din cauza eşecurilor repetate, a educării proaste primite sau din cauză că cei din jur le-au tăiat aripile. Mulţi tineri în zilele noastre nu mai trăiesc ei ci lasă sistemul să trăiască în ei. Nu au curajul să fie diferiţi ca să nu se facă de râs. Se conformează stilului de viaţă actual şi fac ceea ce face toată lumea, negăsind nici o satisfacţie în acţiunile lor. Mai mult, mulţi soţi şi multe soţii ajung în punctul de a nu mai face nimic, ajung să trăiască un divorţ emoţional, sentimental, spiritual şi trăiesc o viaţă de chin în căsnicie din cauză că nu mai au puterea sau voinţa să se apuce de reparat relaţia.
Nu ştiu cât de corect este ca doi oameni să trăiască în relaţie doar de dragul de a păstra aparenţele. Cred că Dumnezeu condamnă relaţiile de formă. Asta nu înseamnă liber la divorţ ci liber la acţiune pentru a repara relaţiile frânte. Nu este bine pentru nimeni să abandoneze, să stea pe mal sufocat. Cred că avem datoria să luptăm până la ultima picătură de putere pentru a obţine maximul de frumuseţe de la viaţă în situaţia respectivă.
Noi oamenii, dacă suntem răniţi, avem tendinţa să ne retragem ca să nu ne mai doară. Până la un punct e logică retragerea, durerea mare este că rămânem retraşi chiar şi după ce ne-am vindecat. Din dorinţa de a nu fi răniţi din nou abandonăm acţiunea, stăm pe tuşă, privim doar la alţii cum trăiesc şi devenim cârcotaşi. Visele ajung undeva prăfuite şi aruncate „într-un colţ de minte” iar reuşitele trecutului în loc să devină combustibil bun pentru încercări noi, devin nişte trofee prăfuite aruncate într-o ladă care mai mult ocupă spaţiul decât sunt utile. Ajungem să devenim experţi în a ne linge rănile şi dacă rănile s-au vindecat ne facem unele închipuite de multe ori, doar să avem ce linge. Durerea devine marele obstacol al nostru şi fără ca ea să mai existe, ne oprim doar pentru că ne amintim că ne-a durut.
Nu există progres fără disconfort sau durere. Nu realizăm mare lucru dacă nu suportăm o anumită doză de durere. Ioana nu voia să mai sufere, suferinţa respingerii părea că a îngenuncheat-o pentru totdeauna. Nu mai vedea ca aparţinându-i viaţa, nu mai aştepta ceva frumos de la viaţă. Ioana a avut nevoie de cineva care să o ţină de braţ pentru a învăţa să meargă iar, a avut nevoie de ajutor pentru a încerca iar. Acţiunile mici, programate la început, au reuşit, a început să privească viaţa diferit cu fiecare victorie micuţă pe care o obţinea şi a învăţat că viaţa e mai frumoasă după ce te ridici de jos.
Vrei o viaţă frumoasă? Vrei o relaţie bună? Vrei să fie plăcut să trăieşti? Atunci te anunţ că se poate. Dumnezeu îşi binecuvintează copiii, El doreşte ce e mai bun pentru noi, din partea Lui avem libertatea să scoatem tot ce e mai bun, mai frumos şi mai plăcut de la viaţă, dar trebuie să vrem, trebuie să acţionăm. Poate eşti în stadiul în care doar te rogi şi aştepţi, vreau să îţi spun că în cele mai multe aspecte ale vieţii trebuie să te rogi şi să acţionezi. Trebuie să fii diferit de ceilalţi. Trebuie să fii diferit de cei care se roagă şi aşteaptă ca Dumnezeu să facă minuni. Minunile se înfăptuiesc atunci când acţionezi. Daniel, un tânăr la care am mai făcut referire, terminase o facultate bună şi se ruga de 3 ani să îi dea Dumnezeu un loc de muncă dar nu acţiona. Cică ar fi fost necredinţă să se ducă să pună CV-ul pe undeva, aştepta ca Dumnezeu să lucreze miraculos şi vreun patron să aibă vedenii sau ceva de genul acesta cu privire la el. Exemplul e unul dur, dar de multe ori facem aşa. A crede înseamnă în primul rând a acţiona şi Pavel ne spune că e necesar ca atunci când cerem să ne comportăm ca şi cum am şi primit, aceea e credinţă pură. Priviţi în scrisoarea adresată evreilor şi observaţi ce se fac oamenii prin credinţă, veţi constata că „acţionează”.
E timpul să acţionezi, e timpul să fii diferit de marea majoritate a creştinilor, dar nu pentru a fi mai mândru, ci pentru a putea să-ţi trăieşti viaţa la maximum. E timpul să faci paşi, e timpul să fii realist şi să ieşi din confortul patului bolnavului, e timpul să ieşi de la căldurica postului de pacient. E timpul să faci mişcare că altfel viaţa ta se atrofiază. Da e posibil să te doară, să fie disconfort, să te privească unii ciudat, să mai râdă alţii de tine dar care e baiul. Tu vrei să trăieşti, tu vrei să guşti viaţa, să te bucuri, să evoluezi să creşti, să te maturizezi. Mai poate sta cineva împotriva ta dacă faci aceste lucruri cu Dumnezeu?
Nu stiu în ce fază eşti tu acum, dar dacă ştii că poţi trăi mai frumos, mai bine, mai plăcut, mai curat, mai energic te anunţ că ai datoria să o faci. Poate eşti retras şi ai abandonat încercările. Dacă e aşa, te provoc la acţiune, astăzi trebuie să te ridici şi să faci paşi în direcţia bună, astăzi trebuie să îţi învingi măcar puţin disconfortul, astăzi trebuie să păşeşti în direcţia dorită. Trebuie să faci azi un pas spre ceea ce îţi doreşti, măcar unul, măcar puţin să te mai apropii de ideal. Dacă nu mai poţi sta în picioare târăşte-te dar nu rămâne pe loc.
Ieşi din „camera de spital” afară sau dacă te doare prea tare, du-te măcar până la fereastră, priveşte afară, priveşte cerul, priveşte oamenii, priveşte viaţa. Nu te provoc să faci performanţă azi ci să acţionezi azi. Te provoc să faci un pas sau doi în direcţia viselor tale şi dacă în fiecare zi faci ceva pentru asta, dacă faci paşi în fiecare zi învingându-ţi teama, disconfortul sau durerea cred că vei ajunge după o vreme să alergi pe acea cale.
Ridică-te şi mergi mai departe. Fii diferit – Acţionează!
PS. Ioana la această vreme e una din cele mai energice persoane din câte cunosc. Iubeşte viaţa, o trăieşte, îşi urmează visele, e încrezătoare în sine şi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru ceea ce a pus în ea şi pentru ceea ce i-a dat.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.
Un comentariu la „Fii diferit – Acţionează”