Pericolul egalităţii dintre religie şi Dumnezeu

De-a lungul timpului, de când oamenii au început să creadă a existat mai mult sau mai puţin o egalitate între religia omului şi dumnezeul acelei religii. Culte sau religii orientale în care religia era un dumnezeu şi dumnezeul era o religie indiferent de personificarea acelui dumnezeu existau multe. Exemple în acest sens sunt cei care vedeau soarele, luna, stelele, animale, fenomene ale naturii ca pe dumnezei. La aceste religii este oarecum de înţeles egalul pus între dumnezeul lor şi religia lor dar ce mă îngrijorează mult e ceea ce se întâmplă în creştinism la capitolul acesta.

Dacă ar fi să discutăm cu orice lider religios actual, sau cu slujitori ai diferitor religii, chiar cu practicanţi sau membri implicaţi ai lor, vom vedea că foarte mulţi dintre ei pretind că religia lor e singura cale de a ajunge la Dumnezeu. Celelalte religii sunt de regulă eretice şi deci omul nu are şansă să ajungă în prezenţa lui Dumnezeu pe nici o altă cale decât prin religia celui întrebat. Lucrul acesta este mai mult sau mai puţin propagat dar în general se potriveşte marilor denominaţiuni creştine cel puţin în România. Unele chiar se pretind sau se prezintă a fi singura religie dreaptă şi adevărată iar altele doar cred şi transmit acest concept dar fără a ieşi public cu astfel de declaraţii.

Noi oamenii tare ne-am dori ca să intrăm în cer fără Hristos şi căutăm orice portiţă în afară de credinţa în Isus, asta ne face vulnerabili în a fi păcălite. Adică sperăm ca făcând parte dintr-o religie „dreaptă” sau „adevărată” să fim duşi de clerici sau slujitorii acelei religii în cer, fără ca noi să ne mai complicăm. Preferăm să facem toate ritualurile acelei religii, doar să nu ne lăsăm viaţa schimbată de Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa se face că manipularea religioasă e din ce în ce mai mare iar oamenii se trezesc în forme şi dogme total străine de Dumnezeu. Formalismul ia o amploare colosală şi lucrurile simple devin extraordinar de complicate. Credinţa în Dumnezeu devine astfel o struţo-cămilă foarte greu de manevrat şi foarte costisitoare. Încorsetarea religioasă devine tot mai pregnantă şi oamenii nu îl mai cunosc pe Dumnezeu. Cunosc religia foarte bine, regulile acelei religii, ritualurile acelei religii, costurile acelei religii dar îl cunosc şi experimentează tot mai puţin pe Dumnezeu.

Unul din aspectele la care Domnul Isus îl impută religioşilor vremii, evreilor, era tocmai formalismul. Ei ţineau toate regulile religiei lor şi aici exemplul cu tânărul bogat e proba, el spune despre porunci „Toate aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinereţea mea; ce-mi mai lipseşte?” iar Domnul Isus care cunoştea totul nu îl contrazice. Mai mult îi găsim în Noul Testament pe farisei împlinind legea exemplar şi ne sunt daţi ca pildă şi totuşi sunt acuzaţi dur pe Învăţătorul că sunt morminte văruite, sunt acuzaţi că ei nu intră şi nici pe alţii nu lasă să intre. Religia lor era considerată perfectă, singura adevărată şi din cauza asta Trimisul nu a avut loc în viaţa lor, în religia lor.

Apostolul Pavel le scrie celor din Roma semnalând pericolul formalismului religios şi primele capitole din Romani sunt dedicate tocmai spargerii concepţiei pe care o aveau, că eu sunt religia adevărată, singura cale de acces la Dumnezeu. Pavel dorea să le atragă atenţia că forma şi tradiţia sau naşterea într-o anumită religie sau naţie nu îi propulsează automat în cer. Prin Epistola către Romani şi nu doar prin ea arată că nu respectarea unor tradiţii, apartenenţa la un cult sau religie, forma exterioară, deţinerea unor coduri sacre sau altceva de genul acesta pune pe om într-o stare plăcută lui Dumnezeu ci împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu.

Semnul de egalitate între religia omului şi Dumnezeu e unul menit să ducă în rătăcire pe orice credincios. În Biblie nu găsim vreo religie anume recomandată, mai mult religiile actuale au apărut după moartea şi înălţarea Mântuitorului şi din păcate, în cele mai multe cazuri, sunt sau devin o piedică în calea cunoaşterii şi împăcării omului cu Dumnezeu. Multe persoane pun semnul egal între religie şi Dumnezeu şi asta nu priveşte doar ortodoxia sau catolicismul ci şi cultele neoprotestante. Încearcă numai să spui unuia dintre aparţinătorii acestor religii că Dumnezeu poate şi va mântui şi oameni din alte religii că rişti să te alegi cu capul spart sau rişti să fii considerat eretic sau ecumenist.

De când oare Dumnezeu se aliniază condiţiilor unei religii? De ce încercăm să-l facem pe Dumnezeu proprietate? Ce de încercăm să impunem lui Dumnezeu ce, cum şi când să facă? De când Dumnezeu este semnatarul unui contract de exclusivitate cu vreo religie? El care spune „Voi avea milă de oricine-Mi va place să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va place să Mă îndur.” Şi-a schimbat cuvântul între timp? Nu, cu siguranţă nu, dar noi oamenii am vrea să fim stăpâni şi paznici ai împărăţiei lui Dumnezeu şi ne comportăm ca şi cum am fi împuterniciţi să facem noi trierea, selecţia, de parcă noi am face judecata oamenilor nu El.

Formalismul religios e un mare pericol pentru relaţia omului cu Dumnezeu şi punerea semnului egal între religie şi Dumnezeu este foarte dăunătoare, costisitoare, ineficientă şi zadarnică. Continuăm mâine.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.