Duhul Sfânt – Mângâietorul din procesul de consiliere

Unul din cele mai importante aspecte pentru un suflet doborât de întristare, pentru un om care a eşuat, pentru oamenii descurajaţi, pentru oamenii care se văd rataţi, pentru cei care sunt disperaţi şi toate celelalte stări în care clientul poate ajunge la consiliere este să fie mângâiat şi încurajat. În consiliere, empatia este vitală chiar de la prima şedinţă şi trebuie să fie prezentă până la finalul procesului pentru a asigura un cadru bun pentru terapia prin care clientul va trece pentru vindecare.

De fapt, empatia, este una din primele noţiuni explicate la cursurile de consiliere şi sunt învăţate tehnici prin care această empatie să fie arătată clientului în măsura corectă pentru a îi asigura un minim suport pentru schimbare. În procesul acesta de empatizare unul din elementele absolut necesare este mângâierea şi încurajarea. Când omul este doborât de întristare, când cazul este extraordinar de dificil, consilierii sau terapeuţii simt o stare de neputinţă în a empatiza cu clientul. Sunt unele stări atât de dramatice încât şi cuvintele şi ideile ţi se par neputincioase în a încuraja o persoană aşa de tare prăbuşită.

Îmi amintesc de discuţia pe care am avut-o la spital cu o persoană care avea 27 de ani, dar de pe la 11 stătea doar în pat, piele şi os şi am fost chemat pentru că avea gânduri suicidale. Pur şi simplu mi-au îngheţat cuvintele la vederea acelei fete. Nu am fost în stare să spun aproape nimic. Doar o priveam încercând să o ascult activ şi să-mi stăpânesc lacrimile. Cuvintele erau de prisos. De fapt, nu mai erau deloc. Nu am putut ataca argumentaţia ei pentru intenţia de a se sinucide. Cuvintele ei erau aşa de bine aşezate, argumentele erau aşa de bine făcute, suferinţa era aşa de mare, perspectiva eliberării era în cazul acesta de nerefuzat, chiar dacă era, era prin suicid. În afară de a o strânge de mână şi a mă uita în ochii ei nu am putut face nimic. Ba da, mă rugam în mintea mea ca Dumnezeu să facă ceva că eu acolo nu aveam nici o putere… şi Dumnezeu a făcut. După ce am plecat de acolo fără să rezolv ceva, am fost sunat că Diana e mult mai bine acum în privinţa gândurilor ei şi în consecinţă am primit mulţumiri.

Mă gândeam în mintea mea: Mulţumiri pentru ce? Nu am făcut nimic, nu am spus aproape nimic, nu am putut aplica nici o tehnică. Când mă frământam în mintea mea a venit şi răspunsul. Ştiţi domnul Teo ce a schimbat-o? Nu. Nu ştiu. Chiar nu ştiu. Iată răspunsul: „Diana, a văzut o dragoste imensă în ochii dumneavoastră care a curs spre ea şi a învăluit-o. A simţit cum ceva ca o mână i s-a atins de trupul ei şi deşi nu a luat durerea a adus o pace imensă în mintea ei. Să mai veniţi domnul Teo, să mai veniţi, vă rog eu.„ Mă gândeam doar, că nu făcusem nimic şi doar Dumnezeu prin Duhul Său a putut face asta, mă gândeam doar că Mângâietorul e la lucru. Diana nu a mai trăit decât aproape patru luni de atunci, dar a avut tăria să îşi ducă suferinţa până la capăt pentru că Mângâietorul face lucrări imposibil de explicat de noi.

Cazurile în care Duhul Sfânt mângâie sufletele sunt multe. Probabil aş putea alcătui o colecţie întreagă şi nu ar fi mică deloc. Cine vrea să experimenteze clar şi vizibil rolul de mângâietor al Duhului Sfânt să încerce să meargă într-o clinică oncologică să facă consiliere. Acolo cuvintele se opresc şi numai Duhul Sfânt mai poate lucra. Slavă lui Dumnezeu pentru Mângâietorul!

Rolul de mângâietor al Duhului Sfânt are acţiune în clienţii care vin la consiliere şi sper să nu fiu luat la rost dacă spun că are acţiune şi în sufletul celor care nu au o relaţie cu Dumnezeu şi nu sunt locuiţi de El. Mângâietorul lucrează la mintea şi inima oamenilor care sunt locuiţi de El dar experienţa cu oameni necredincioşi mi-a confirmat că El nu este limitat de aspectul acesta. Duhul Sfânt poate să lucreze şi la inimi în care nu este stăpân. Nu mă întrebaţi teologic cum se poate ca mi-ar trebui ceva timp să explic şi nu ştiu dacă aţi fi mulţumiţi, dar practic vă pot da destule exemple.

Mai mult, Duhul Sfânt are rol de mângâietor şi în inima consilierului. Deşi el este chemat să aducă mângâiere şi vindecare de obicei, consilierul creştin este uneori cuprins de slăbiciune, neputinţă, sentiment de eşec şi rateu şi multe alte stări generate fie de trecerea printr-o situaţie asemănătoare cu a clientului fie de conştientizarea că omeneşte nu mai poate face nimic în unele cazuri. Atunci, dar şi în multe alte situaţii, Mângâietorul intervine dar, spre de osebire de cazul anterior, e nevoie ca acel om să fie locuit de Duhul Sfânt.

Cred că un consilier creştin care nu se bazează pe rolul de Mângâietor al Duhului Sfânt are de trăit multe eşecuri personale şi limitări în consilierile pe care le face. De asemeni, cred că cei ce se bazează pe Duhul Sfânt ca Mângâietor nu sunt deloc nişte oameni supranaturali sau super credincioşi ci doar oameni care recunosc micimea lor în faţa complexităţii fiinţei omeneşti. Prin apelarea la Duhul Sfânt pentru consiliere nu cred că am vreo abilitate sau calitate meritorie în plus, ci cred doar că îmi recunosc neputinţa şi apelez la putinţa lui Dumnezeu.

Eu nu aş putea mângâia un suflet doborât prin puterile mele, nu a-l putea încuraja sau motiva pentru că vorbele pălesc în faţa dramelor sufletelor umane. Sufletele oamenilor au nevoie de Dumnezeu şi cel care poate mângâia în aceste cazuri este Duhul Sfânt.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.