Duhul Sfânt – Îndrumătorul în consilierea creştină         

Un alt rol pe care Duhul Sfânt îl are în consilierea creştină este cel de călăuză în procesul de consiliere şi nu numai. Deşi Scriptura ne spune şi despre moduri miraculoase de comunicare a Duhului Sfânt (viziuni, profeţii) totuşi cea mai folosită metodă de ghidare folosită de El pentru a ne călăuzi este „îndemnul”. Cum se traduce asta? Duhul Sfânt ne va atinge conştiinţa sau altfel spus va comunica cu duhul nostru şi ne va îndruma într-o direcţie de urmat sau alta.

Care sunt „sectoarele” în care Dumnezeu ne călăuzeşte prin Duhul Sfânt?

În primul rând, Duhul Sfânt călăuzeşte întreaga viaţă a consilierului mai înainte ca acesta să fie pus efectiv faţă în faţă cu un caz. Un om aflat sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu, poate fi un bun consilier, de fapt, e o condiţie obligatorie aş spune. Nu putem folosi Duhul Sfânt doar ca pe un instrument ca să ne servească unor scopuri personale (în consiliere în acest caz) ci trebuie să fim locuiţi de El în permanenţă şi să ne  lăsăm călăuziţi de El în permanenţă. Scriptura ne vorbeşte despre necesitatea ca noi să devenim temple ale Duhului Sfânt. Cu toate că este bine, recomandat, necesar ca să fim locuiţi de El atrag atenţia că nu devenim prin asta nişte superoameni, nu devenim vedete, nu devenim nişte guru, nu devenim incoruptibili. Când Duhul Sfânt ne locuieşte, avem doar la îndemână mereu alternativa unui sfat sănătos pe lângă ce ne spune firea noastră şi deci putem decide în cunoştinţă de cauză.

Al doilea sector de menţionat este cel specific de consiliere. Spuneam ieri că nu toţi creştinii sunt chemaţi să profeseze consilierea şi că pe unii Dumnezeu i-a pregătit şi înzestrat în acest sens. Ei bine, pentru un consilier creştin este vitală călăuzirea Duhului Sfânt fără de care nu poate oferi ajutor mai mare decât un psihoterapeut sau un psiholog secular (atenţie, nu vorbesc aici despre vreo superioritate a consilierilor creştini ci despre posibilitatea ca aceştia să poată trece dincolo de ce este omeneşte posibil prin călăuzirea şi lucrarea Duhului Sfânt). În realitate, avem obligaţia şi datoria să ne pregătim foarte bine în domeniul psihologiei ca să fim profesionişti în acest domeniu dar vorbeam aici despre ceva în plus în cazul celor care fac consiliere creştină şi acel „ceva” este  tocmai capacitatea consilierului creştin de a se lăsa călăuzit în procesul terapeutic de Duhul Sfânt.

 Pentru  că El este cel care este trimis special ca Mângâietor: „Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi“ (Ioan 14:16-17). Când facem consiliere, o primă preocupare a terapeutului este tocmai aceea de a încuraja, ridica, îmbărbăta şi acest Duh al lui Dumnezeu este „specializat” în aşa ceva.

Pentru că El călăuzeşte cum am mai amintit. Vedem astfel de acţiuni în viaţa Domnului Isus „Îndată Duhul a mânat pe Isus în pustie… ” sau „Îndată, Isus a cunoscut, prin duhul Său, că ei gândeau astfel în ei, şi le-a zis: „Pentru ce aveţi astfel de gânduri în inimile voastre?“ şi exemple mai avem şi din viaţa lui Pavel şi altele. El este cel care ne comunică cum este corect de abordat o persoană, ne dă şi acea sensibilitate de a lucra cu mare grijă şi atenţie cu aspectele sensibile ale psihicului uman.

Pentru că El descoperă. Multe cazuri am experimentat personal la consiliere în care mintea mi s-a luminat brusc şi contrar cursului discuţiei de la acea dată. Au fost situaţii în care o întrebare îmi frământa mintea insistent deşi discutam pe alt fir atunci. Cel mai clar exemplu este al unui băiat care venea la consiliere de 9 luni şi cu care nu avansam aproape deloc. Într-o şedinţă, deşi discutam de relaţia cu profesorii, întrebarea privitoare la sfârşitul clasei a opta şi evenimentele de atunci mă presa efectiv şi am adresat-o fără să facă parte din discuţie. Ei bine, întrebarea aceasta a deblocat tot procesul terapeutic pentru că deşi nu ştiam nimic despre acea vacanţă de vară Duhul Sfânt mi-a indicat că acolo e cheia de deblocare. La finalul clasei a opta unchiul său îl molestase. (exemple mai am multe)

Un alt sector în care Duhul Sfânt călăuzeşte este chiar inima clientului. Poate veţi spune că e normal atâta timp cât omul este şi el un creştin dar vreau să vă spun că nu doar pe creştini îi călăuzeşte Duhul Sfânt. Cam 65% dintre clienţii mei nu sunt din mediul neoprotestant şi mulţi ar considera prin asta că nici nu pot fi călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu. În realitate, am exemple multe, în care clienţii deşi nici nu ştiau ce e acela Duh Sfânt au fost luminaţi şi călăuziţi de El. De altfel în Scriptură găsim cazuri ale comunicării lui Dumnezeu cu împăraţi păgâni chiar cărora le spune ce anume să facă. Un lucru e foarte clar pentru mine, clienţii cu care am făcut consiliere au fost călăuziţi spre vindecare şi luminaţi şi acesta este doar aportul Duhului Sfânt.

Da, Duhul Sfânt are rol de îndrumător în consilierea creştină. El trebuie să stăpânească viaţa consilierului, procesul terapeutic şi viaţa clientului în cazul fericit. Un lucru este sigur pentru mine, fără Duhul lui Dumnezeu nu aş putea răzbi în munca asta imens de grea cu sufletele oamenilor. Deşi mă pasionează psihologia şi îmi place să o studiez, este fascinantă, fără călăuzirea Duhului Sfânt aş fi foarte limitat. Doamne călăuzeşte-mă tu şi îţi mulţumesc pentru modul în care mi-ai călăuzit viaţa, cazurile de consiliere şi pe oamenii care au fost vindecaţi.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Un comentariu la „Duhul Sfânt – Îndrumătorul în consilierea creştină         ”

Lasă un comentariu