De multe ori m-am întrebat cu amărală de ce Dumnezeu nu ne ia acasă pe cei ce deja am făcut un legământ cu El? Uneori, prin greutăţile vieţii, prin bătăliile pe care le am de dus clar am preferat varianta mergerii acasă ca să scap de greutate. Nu ştiu cât de firesc e gândul sau păcătos însă la acea vreme mi se părea tare logic şi evlavios. Doar îmi doream să fiu cu Dumnezeu, ce poate fi rău în asta.
Cu timpul, unele din întrebările mele au primit răspuns şi unul din ele e subiectul meditării de azi. Dumnezeu nu ne ia acasă după convertire pentru că noi trebuie să fim modele şi îndrumători spre Hristos. Ei bine, asta nu e treabă uşoară deloc şi nici nu va fi. Responsabilitatea este imensă şi pericolele pe măsură. Societatea în care trăim caută să uniformizeze populaţia în acelaşi mod de gândire sau mai bine zis de „negândire” pentru a o putea controla şi manipula şi oricine va îndrăzni să arate drumul spre libertate din această închisoare va avea de suferit.Două afirmări ale identităţii noastre mă frământă acum. Una din ele este afirmaţia din Matei 5:13 – 14 „Voi Sunteţi sarea pământului.” Iar cealaltă „Voi Sunteţi lumina lumii.” Ei bine, aceste două afirmaţii ne descoperă ceva şi despre scopul pentru care încă vieţuim pe acest pământ şi trebuiesc abordate cu atenţie. Nici lipsa acestor elemente nu este bună dar nici excesele nu sunt plăcute de aceea apelăm pentru asta şi la îndemnul de a fi cumpătaţi care tot Sfânta Scriptură îl face.
Viaţa pe acest pământ se alterează de la zi la zi pentru că păcatul se extinde în fiecare moment tot mai tare şi existenţa „sării” poate stopa extinderea păcatului. Modul în care creştinii îşi trăiesc viaţa nu este unui izolat şi nu trebuie să îşi permită o viaţă fără impact în societate dar în acelaşi timp creştinii nu trebuie să fie invazivi. Sarea este bună în anumite cantităţi în funcţie de folosinţa sa. Dacă trebuie să dea gust la mâncare nu trebuie foarte multă, dacă o folosim pentru murături trebuie mai multă dar iar cu măsură. În orice situaţie e bună doar doza corectă de aceea este bine să fim înţelepţi.
Unii exagerează în minus cu influenţa pe care o au în societate iar alţii, mai puţini, e drept, exagerează în plus devenind invazivi şi chiar abuzivi. La fel de dăunător e şi plusul şi minusul în această chestiune. O mâncare prea sărată nu poate fi mâncată de aceea vă provoc să medităm în fiecare situaţie în parte la cât este nevoie de sare şi să folosim doar acea cantitate.
Pe de altă parte nici cu lumina nu e diferită tare situaţia. Lumina are beneficii imensa în întunericul acestui veac. Creştinii trebuie să fie puncte de referinţă în întuneric, să fie vizibili şi nu ascunşi, să fie modele, să fie implicaţi în societate mai mult decât ceilalţi. Nu poţi fi lumină stând ascuns pe o bancă în biserică, stând acasă. Lumina trebuie aşezată în aşa fel încât să fie utilă celor din întuneric. Nu trebuie nici ascunsă dar nici aprinsă mai tare decât este necesar.
Şi aici avem oameni din ambele extreme. Unii care sunt lumini ascunse şi alţii care merg cu faza lungă (despre asta am mai scris aici). Avem datoria să luminăm, să arătăm oamenilor prin viaţa noastră calea spre Dumnezeu, dar nu putem face abuzuri nici supărându-ne şi ascunzând lumina nici punând lumina în ochii cuiva. E jenant să ai de a face cu lumini orbitoare, mai mult te încurcă decât te ajută. De aceea chemarea este spre echilibru.
Viaţa de credinţă nu trebuie să fie caracterizată de excese niciodată. Creştinii trebuie să fie oameni echilibraţi, cumpătaţi şi înţelepţi. Noi trebuie să fim modele, acesta este unul din scopurile pentru care mai existăm încă în carne şi oase dar trebuie să ne facem treaba cât de bine putem. Nu putem nici să abandonăm misiunea asta şi nici să abuzăm de poziţia noastră.
Dumnezeu să ne dea înţelepciune.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.