Respingerea şi relaţia cu Dumnezeu     

 Respingerea are efecte în foarte multe din capitolele vieţii. Este dramatic de dureroasă în unele cazuri. Aşa de dureroasă că poate duce la suicid sau la pierderea vieţii veşnice. Dacă privim la atâtea cazuri de suicid, vom observa că multe din ele au de a face cu respingerea, neacceptarea şi lipsa iubirii. Totuşi, aspectul cel mai îngrijorător este că oamenii respinşi au o imagine distorsionată a lui Dumnezeu în concepţia lor.

Un copil respins de părinţi, va percepe un Dumnezeu greu de mulţumit, un Dumnezeu al performanţelor şi al meritelor. Va percepe pe Dumnezeu ca fiind iubitor dacă are performanţe bune şi neiubitor dacă calcă strâmb. Mulţi se gândesc că ar fi prea mici copiii ca să înţeleagă pe Dumnezeu, dar nu se gândesc că fiecare atitudine, vorbă, expresie, acţiune îi clădesc copilului o imagine despre Dumnezeu care va fi aproape imposibil de schimbat ulterior. Aşa se explică răzvrătirea faţă de biserică şi Dumnezeu, a multora dintre tinerii care au asemenea manifestări. Construim o imagine greşită despre Dumnezeu neacceptându-ne copiii.

Poate vă gândiţi că voi îi acceptaţi, însă situaţia e sensibilă. Favorizarea unuia sau unora dintre fraţi este percepută drept respingere de cel nefavorizat. Iubirea pe bază de merite este un act de respingere, „dacă nu eşti cuminte nu te mai iubesc”, iubirea pe bază de performanţă e percepută ca respingere, „care dintre voi ia nota mai mare, acela mă iubeşte mai mult”. Expresii de genul „mai bine nu te năşteai” sau „măi, tu eşti ca o fetiţă de mofturos” sau „băieţoaico” şi alte şi alte „complimente”, care sunt percepute de cele mai multe ori drept dovezi ale respingerii şi neacceptării. Aceste vorbe şi atitudini crează o imagine distorsionată despre Dumnezeu şi respectiv îndepărtează oamenii de Dumnezeu.

Nu doar în viaţa copiilor respingerea crează o imagine distorsionată despre Dumnezeu, ci şi în viaţa adulţilor. Noi, copiii lui Dumnezeu, suntem chemaţi să ne asemănăm tot mai mult cu El. Oare de ce? Nu este oare importantă această chemare? Ba da. Oamenii îl vor percepe pe Dumnezeu prin noi care ne pretindem fii ai Săi. Dacă noi arătăm respingere, dragoste necondiţionată, acceptare condiţionată sau bazată pe performanţe aşa va fi perceput şi Dumnezeul nostru.

Din cauza asta găsim în Scriptură îndemnuri să iubim ca şi Hristos, găsim în Scriptură recomandarea să nu privim la haina omului când vine în biserică. Găsim în Scriptură că avem tendinţa de a ne uita la haina omului şi să îl judecăm. De aceea ne îndeamnă Dumnezeu să iubim oamenii mai mult decât o fac ei în mod natural „şi dacă iubiţi doar pe cei ce vă iubesc, ce lucru deosebit faceţi?” Oamenii prin natura pământească sunt tentaţi să respingă oameni, dar noi suntem chemaţi să ne lăsăm călăuziţi de Duhul Sfânt şi natura noastră nouă, regenerată, să primească puterea de a ne controla viaţa. Tocmai pentru a arăta un Dumnezeu cât mai aproape de realitate.

Tu ce fel de Dumnezeu arăţi? Tu ce fel de Dumnezeu cunoşti?

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Un comentariu la „Respingerea şi relaţia cu Dumnezeu     ”

  1. Ai punctat bine cand ai spus ca este „APROAPE imposibil” de schimbat ulterior o astfel de conceptie (cred eu, destul de primitiva, dar prezent inca in multe familii, din pacate) si ma bucur. Pentru ca nimic nu este imposibil atunci cand ne incredem intr-un Dumnezeu Atotputernic. Multumim!

    Răspunde

Lasă un comentariu