Slujirea lui Dumnezeu în limitele religiei

Săptămânile trecute am avut câteva dezbateri interesante despre ce însemnă a fi slujitor al lui Dumnezeu și care e legitimitatea unui astfel de slujitor. A trebuit să țin piept unor concepții larg răspândite și bine împământenite în mediile religioase și mi-a fost destul de greu să fac asta. Astăzi voi scrie puțin despre slujirea lui Dumnezeu și limitele dictate de religii.

Vrem sau nu vrem, religiile ne recunosc drept slujitori ai Domnului sau nu. Fie că în unele religii recunoașterea asta e o întreagă procesiune sau îl altele e doar o recunoaștere tacită, ea există. În unele slujiri ai nevoie de studii ca să fii validat, în altele ai nevoie doar de abilități, îl altele de daruri. În unele cazuri ți se cere să treci anumite teste, fie că sunt oficliale, obiective, fie că sunt neoficiale, subiective. Apoi mai este și situația în care unii sunt acceptați ca și slujitori, nu că ar fi vrednici, ci pentru că nu este altcineva mai bun să facă o anumită lucrare. Treaba cu slujirea lui Dumnezeu e adesea confundată cu slujirea unei biserici de o anumită confesiune.

Sujirea unei biserici nu înseamnă neapărat și slujirea lui Dumnezeu. Nu putem pune egal între cele două feluri de slujire deși se pot unifica în anumit condiții. Dumnezeu nu e limitat la o organizație religioasă, cum cred unii. Dumnezeu poate fi slujit și în afara unei relgii și nu e corectă învățătura că slujirea e primită, doar dacă se face sub tutela sau delegarea unei organizații religioase. Îmi place să cred că slujirea lui Dumnezeu e o chemare a fiecărui individ convertit, a fiecărui suflet care l-a acceptat pe Isus Hristos ca Mântuitor. Cred că orice om poate și este chemat la slujire, pentru că Mântuitorul a slujit și slujind a arătat dragoste prin slujirea Sa. Că această slujire e uneori vlaidată de un cult sau religie sau biserică locală e o altă problemă, dar să nu credem că dacă o astfel de organizație nu ne delegă într-o lucrare de slujire, avem scuze să stăm pe tușă.

Este un avantaj să slujești sub tutela unei biserici locale și anume posibilitatea de a sluji multor oameni dintr-o dată într-o formă organizată. E mult mai simplu să fii pus într-o lucrare deja existentă, la locul potrivit. Acesta e un privilegiu dar și o răspundere mare. Pe de cealaltă parte, dacă vrei să slujești pe Dumnezeu în lucrări care nu aparțin de oa anumită biserică locală este mai mult de muncă, dar nu imposibil sau greșit, deși uneori e posibil ca o organizație religioasă sau biserică locală, să te conteste că nu ești sub tutela lor și chiar să îți devină adversari. Exemple am în acest sens.

Religiile și cultele transmit adesea concepția că, slujirea lui Dumnezeu poate fi făcută doar sub tutela lor, luându-și astfel dreptul de administrare al slujirilor. În realitate, biserica locală, indiferent de denominațiune, sau organizația religioasă, are sfera de jurisdicție cel mult asupra lucrărilor înființate sau inițiate de ea, nu asupra tuturor lucrărilor se slujire existente. Slujirea lui Dumnezeu nu înseamnă doar cântare la cor, predicare, rugăciune în public, ora de copii, laudă publică, ci toată viața noastră ar trebui să fie una de slujitori. Pavel folosește adesea expresia ”rob al lui Hristos” adică în permanență în slujba Lui, ori jurisdicția unei organizații religioase nu se extinde la infinit. Când sunt rob al lui Hristos, însemnă că îl slujesc și în afara lucrărilor bisericii locale.

Robia asta are multe implicații, inclusiv lipsa robiei religioase. Cine slujește lui Dumnezeu nu poate fi rob la doi stăpâni, nici măcar rob unei biseici sau religii, oricare ar fi asta. Uneori aspectul slujirii e intenționat confuz explicat, alte ori din dorința de a menține slujitorii, că și așa sunt puțini, dar în realitate slujirea bisericii locale, nu e tot una cu slujirea lui Dumnezeu, deși slujirea bisericii locare poate face din categoria mai largă ”slujirea lui Dumnezeu”.

Continuăm mâine, dacă va fi să mai trăim.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.