Delicată discuția despre prostie, dar absolut necesară. Se pare că una din caracteristicile vremurilor în care trăim este prostia omenească. Parcă înainte nu era așa de ușor să duci de nas oamenii. Azi, dacă ai mijloacele de manipulare necesare îi prostești pe cei mai mulți. Înainte oamenii erau mai circumspecți, mai prevăzători, analizau mai mult, mai cereau sfatul cuiva, fie că era preotul sau învățătorul sau păstorul din sat. Azi noi le știm pe toate, nu mai avem nevoie de sfaturi și acționăm ”în deplină cunoștință de cauză”.
Secolul vitezei ”ne-a băgat în viteză”, oamenii care nu au făcut nici o școală ajung totuși mari specialiști. Nonvalorile ajung valori. Și la școli și facultăți colegii te consideră cool, dacă chiulești și te îmbeți, nu dacă înveți. Așa se face că trec etape importante din viață, dedicate învățării și omul rămâne prost. Mai mult, nici disciplinarea copiilor nu mai este permisă, deși Scriptura spune clar că dezlipește nebunia de sufletul lor. 7 ani de acasă pauză, în clasele 1-4 mai prinde ceva, la 5-8 deja e obișnuit și plictisit cu școala, la liceu e prea nașpa sa înveți când o mare parte din colegi nu o fac și totuși trec și uite așa ajunge omul specialistul care va lucra mâine.
Dacă mutăm puțin reflectorul de pe aspectul mare, pe cel mărunt, adică pe noi ca indivizi și pe familiile noastre, chiar în case de oameni credincioși, prostia face ravagii. De regulă nu doare pe cel ce o deține, ci pe cei din jurul lui. Astfel un copil prost face rușine și durere părinților, o nevastă proastă aduce durere bărbatului ei și un bărbat prost aduce durere nevestei sale. Vestea bună e că prostia se vindecă, baiul mare e că prostia mândră nu are nevoie de doctor.
Vedem în Scriptură măcar doi oameni deștepți afirmând că sunt sau au fost proști. Asaf afirmă că a avut momente în care prostia i-a denaturat privirea Psalm 73:22 ”eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta.” Dar îl găsim și Agur, cel ale cărui cuvinte sunt scrise în proverbe 30 ”Negreşit, Sunt mai prost decât oricine, şi n-am pricepere de om. N-am învăţat înţelepciunea, şi nu cunosc ştiinţa sfinţilor.” Înțeleg astfel că la un moment dat fiecare avem momente de prostie, crize de prostie, despre care încerc să scriu mâine, dar avem și o evoluție permanentă și ar trebui ca mâine să fim mai înțelepți ca astăzi. Singurul lucru care poate stopa evoluția asta fiind mândria.
Așadar, teoretic, dar și practic eu ieri am fost mai prost decât azi, sau ar fi bine să fie așa. Asta face parte din viață. Fiecare din noi trebuie să învățăm mereu și să căutăm înțelepciunea. Dacă citim cartea proverbelor, vom descoperi câtă importanță dă Dumnezeu înțelepciunii și câtă înțelepciune ne pune la dispoziție ca să trăim frumos.
Din păcate întâlnesc prea des oameni ignoranți și mândri care nu vor să fie mai înțelepți. Oameni care se mândresc cu ce știu și ce pot ei în comparație cu alții. Oameni care se cred oricum mai deștepți decât punctul lor de reper, care este de regulă un alt om. Întâlnesc mult prea des bărbați proşti și mândri care aduc durere soțiilor lor. Întâlnesc mult prea des soții proaste și mândre care riscă să-și facă praf familia. Întâlnesc prea des oameni proști fără șanse de vindecare, întrucât costumul impermeabil al mândriei s-a lipit pe ei.
Nu este o dovadă mai mare de prostie decât să te crezi mai deștept, mai priceput, mai versat, mai bogat, mai sfânt decât semenii tăi. Știi câtă durere provoci când te dai mai sfânt decât frații tăi? Dar atunci când te dai mai deștept decât ei? Multă. E o mare prostie să faci asta. Știi câtă durere provoci când te crezi mai deșteaptă și mai gospodină, mai sexy decât alte soții? Știi câtă durere provoci cânt te crezi mai bărbat decât alți bărbați?
Da, clar, pentru că evoluăm, ne aflăm la nivele diferite la un moment dat. Tu care citești, ești mai înțelept decât mine, pentru că ai trecut prin mai multe și ai învățat mai multe, eu, am de trecut abia de acum prin acele circumstanţe sau prin unele asemănătoare. Da, unii bărbați sunt mai arătoși, alții mai burtoşi și cheloşi. Da, unele femie sunt grase, altele slabe, unele sunt mai înțelepte, altele se vor face înțelepte. Suntem diferiți din fericire. Însă nu eu sunt punctul tău de reper. Nu un alt bărbat, nu o altă femeie. Dacă ne comparăm cu alții riscăm să ne blocăm în prostie. Trebuie să ne comparăm cu noi cei de ieri și să depistăm dacă am devenit mai înțelepți, iar dacă nu am devenit mai înțelepți să căutăm înțelepciunea. Scriptura e plină de recomandări în acest sens.
Te rog, nu distruge pe soțul tău cu prostia ta. Te rog, nu distruge pe soția ta cu prostia ta. Te rog, nu distruge pe semeni cu prostia ta. Prostia se vindecă, o spun din experiență, am fost bolnav rău de prostie și am avut nevoie de perfuzii. De când am realizat de boala mea sunt mereu sub tratament. Te încurajez să nu te mai dai deștept ci să cauți înţelepciunea. Avem nevoie de evaluare permanentă dragilor, dar nu din compararea cu alții, ci din compararea cu noi înșine și din expunerea la cuvântul Scripturii. Doamne, dă-mi sănătate!
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.
2 comentarii la „Prostia nu doare, dar produce durere altora”