Fiecare să dea ce va putea – V

Am pornit scrierea aceasta, de la convingerea că trebuie să ne asemănăm mai mult cu Mântuitorul și această convingere, s-a întărit și mai mult. Trecerea de la un stil de viață egoist la unul altruist, numai Hristos o poate face pentru că e cumva… inumană, cerească. Noua natură face oamenii așa de diferiți față de înainte, încât pot fi lesne considerați nebuni sau proști, într-o lume în care confortul personal, plăcerea personală, averea personală și alte lucruri care implică strângere, sunt normale.

Să ajungi să nu consideri nimic al tău de drept e o mare realizare și eliberare, pe care oamenii nu o înțeleg. Oricum, puțini oameni ajung la aceasta stare și de obicei, ajung acolo în urma unui faliment personal, când pot lua contact cu o astfel de viață. Uneori Dumnezeu ne trece prin lipsă, tocmai pentru a vedea și cealaltă variantă posibilă. De la naștere ne luptăm cu strânsul, cu egoismul, cu „al meu”, cu „vreau”, cu „mie” și alte noțiuni care ne fundamentează filosofia de viață. Nu suntem capabili să analizăm obiectiv și cealaltă variantă și nici să o aplicăm. Acesta este motivul pentru care uneori trecem prin lipsuri.

Serghei, e un tânăr de 35 de ani din Republica Moldova. Îl știu de 3 ani și povestea lui e grăitoare. S-a căsătorit ca și mine la 22 de ani și lucra în domeniul bancar. A evoluat repede fiind un tip ambițios. Soția sa se bucura de succesul său dar și de banii frumoși pe care îi câștiga. Pentru banii aceștia însă, era nevoie de multă muncă și la servici și peste program, uneori si acasă. Și-au luat două case faine, mașină fiecăruia, și au dat și părinților. La 9 ani de la nuntă, soția l-a anunțat că ea pleacă de la el, pentru că are nevoie de bărbat în viața ei nu de bancher. Omul cu care „s-a cuplat” era un avocat de renume și „bancherul” nostru a rămas doar cu o mică parte din averea strânsă. Totul s-a petrecut foarte repede și a ruinat viața lui Serghei. Avea oricând capacitatea de a reconstrui viața, mai ales că o construise cinstit, dar a ales să trăiască altfel. Acest incident i-a făcut cunoștință cu o altă viață.

Acum Serghei nu e recăsătorit. Trăiește într-o căsuță izolată în margine unei păduri. Căsuța e făcută de el cu foarte puțini bani, din paie, lut, lemne și ce a mai găsit prin pădure. A aranjat-o foarte frumos și e mereu curată. Cine îl vede acum pe acest om spune: „Săracul om!” Dar el se consideră cel mai bogat și liniștit om. Banii săi, tot ce a mai avut, a donat unui ONG, care se ocupă ce copiii cu probleme, iar el, taie lemne din pădure și le oferă bătrânelor sau bătrânilor din satele dimprejur care nu au posibilități. Nici urmă de bancher, de stres, de agitație. Serghei, în condițiile astea, nu mai are, în opinia mea, șanse să își aducă soția înapoi, dar are o viață liniștită și altruistă.

E un exemplu mai la extreme, dar unul despre care știu îndeaproape și care îmi arată că există și o altfel de viață, că se poate găsi împlinire și bucurie și altfel decât adunând. Din fericire cunosc mai multe astfel de persoane. Cunosc oameni care nu dau 10% ci dau peste 50%. Oameni care trăiesc pentru alții mai mult decât pentru ei și astfel de oameni sunt extraordinar de frumoși, îi apreciez și îi stimez, chiar dacă le-o spun personal foarte rar. Mai mult, asta mă provoacă și pe mine să devin mai frumos, prin trăirea altruistă.

Nu, nu trebuie să ai miliarde ca să fii altruist, ca să dăruiești, e destulă o felie de pâine, un pahar cu apă, o haină. Nu, nu e nevoie de case, mașini și lucruri de prisos, e nevoie de o inimă dezlegată și eliberată de microbul egoismului. Nu e nevoie de mult pentru a dărui, e nevoie doar de o viață atinsă de Hristos. A dărui nu înseamnă procente, numere, sume, reclamă, afișare, numărare. A dărui înseamnă a fi liber, a îl considera pe Hristos îndeajuns. Totodată, cum spuneam în primele două scrieri pe această temă, a dărui nu însemnă a fi prost și a nu te interesa unde și cui dai. A dărui înseamnă bunătate și inteligență.

Doamne! Binecuvântează-i ti pe toți cei ce au înțeles chemarea aceasta și dă-ne capacitatea tuturor, de a înțelege binecuvântarea oferită de eliberarea de egoism și lume. Te rog, modelează-mă!

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Lasă un comentariu