Deși suntem în era digitală, când fotografie, înseamnă altceva decât însemna odată, totuși mă voi referi la fotografie în modul clasic azi, la cele printate sau developate pe o hârtie foto. Unele din fotografiile de familie sunt uzate, cu mici pete, cu marginile uzate și „rufăite” de câte ori „au fost luate la mână”. Îmi amintesc de „pozele” de acasă, alb-negru, care erau o fascinație pentru mine ca și copil. Mă uitam în ele adesea, era totuși un timp în care nu aveai acces facil la cărţi sau reviste cu grafică. Pozele aveau un statut special, nimic nu se arunca și trebuia sa ai mare grijă când umblai cu ele. Imortalizau o persoană, grup, obiect exact așa cum era la momentul acela. Multi din noi au un „sertar cu poze” sau o cutie de la pantofi cu poze.
Soacra mea, pentru că a rămas fără nici un copil acasă, „și-a tapetat” pereții cu pozele lor, familiilor lor și a nepoților. Îi este dor de ei și a dus dorul acesta, spre gestul de a se „înconjura” de pozele lor. La fel și părinții mei au zeci de poze cu noi și ai noștri. Probabil mulți dintre noi mai avem poze pe hârtie și recunoaștem că sunt amintiri extraordinare. Mai ales dacă nu sunt făcute pe timpul în care aveai „card de memorie” când o poză te costa, un film foto era scump și developarea sa la fel. Fotografiile sunt și vor rămâne acel „lucru” care ne va proiecta ușor în trecut.
Totuși, cu toate că fotografiile sunt o invenție extraordinară și ne imortalizează momente ale trecutului, trebuie să trăim în prezent. Fotografiile trebuie să rămână o amintire despre bine sau rău, dar atât. Fotografiile nu trebuie să ne rigidizeze în a păstra o anumită imagine despre un om ani de zile. Expresia „eu așa l-am apucat” ar trebui să nu ne caracterizeze. Astăzi vreau să privim la „fotografiile vechi din mintea noastră” care pot fi foarte periculoase și dăunătoare.
Ele, fotografiile vechi din mintea noastră sau clișeele vechi, ne pot face să judecăm oamenii, să avem așteptări irealiste de la partenerul de viață, biserică, Dumnezeu. Fotografiile vechi ne pot determina să vorbim de rău pe alții toată viața sau să judecăm greșit pe semeni. Hai să vă ofer un exemplu care mi se întâmplă mie și e ușor de înțeles.
Acum vreo cinci-șase ani am făcut pneumonie. Am fost internat în spital și mulți oameni dragi mi-au fost alături și bisericuța de la Agârbiciu, în care slujesc, m-a susținut activ în rugăciune. Acolo, în acea bisericuță, este o bătrânică simpatică care și azi se roagă pentru mine „Doamne, scapă-l pe fratele Teo de pneumonie, e tânăr, are copii și nu-l lăsa să moară”. Pneumonia s-a dus de multă vreme, eu am fost aproape nelipsit la biserică de atunci, dar în mintea ei eu tot „boalnav cu plămânele” am rămas. Așa ca să se asigure, se roagă cam la două săptămâni, să nu mor de la pneumonie, ci să mă fac sănătos.
E un exemplu simpatic, dar destul de grăitor pentru ceea ce vreau să spun. În mintea noastră de multe ori rămâne o anumită idee despre cineva și nu mai actualizăm imaginea sa cu anii. Devenim adesea arhive mari și grele cu fotografii ale greșelilor și păcatelor altora prin care ne place să răsfoim cu îndârjire. Așa se face că etichetăm oamenii, ca să îi găsim mai ușor în ”arhivă” în funcție de poza proeminentă. De exemplu, una din persoanele consiliate de mine cu ani în urmă, o femeie lesbiană, care fusese abuzată din adolescența timpurie până pe la 30 de ani de tatăl său, s-a pocăit cu adevărat și a fost eliberată, dar în poze… tot așa a rămas și azi și îi provoacă durere privirile și vorbele celor ce o văd așa. Orice ai spune sau demonstra oamenilor, ei nu renunță la pozele, la colecția de poze negative în care apari. Asta e dureros și îți complică viața, pentru că, dacă nu ești matur cum trebuie, vei lupta mereu să le smulgi acele poze și îți irosești viața aiurea.
Și eu și tu, suntem surprinși în diferite ipostaze nefericite prin pozele cunoscuților. Avem greșelile foarte bine imortalizate și cunoscuții noștri, nu ar renunța pentru nimic în lume la colecția lor. Probabil așa facem și noi cu ei. Probabil și tu și eu avem colecțiile noastre și ne relaționăm la cunoscuți în conformitate cu „cea mai nașpa poză” pe care o avem cu ei. Dacă omul a furat odată, hoț ne rămâne în minte și ne ferim de el, dacă s-a îmbătat, bețiv va rămâne în mintea noastră, dacă a curvit, îi lipim eticheta asta pe frunte, ca să nu uităm. Și alte și alte scenarii. Oamenii se schimbă, dar la noi arhiva nu se actualizează.
Pasiunea mare e de regulă pentru imaginile negative. Colecție cu imagini pozitive, la fel de dăunătoare, țin de regulă părinții, unii din ei. Fiul are 30 de ani dar mama sau tata, tot un premiant mic, cu coronița din clasa întâi, au înaintea ochilor. Pentru unii părinți, fata măritată, rămâne fetița lu mama, care are nevoie de dădăceală, iar bărbatul însurat e fiul fragil, la care trebuie să se asigure mămica ca papă ca să crească mare. Dar totuși, cele mai multe poze din colecțiile noastre sunt negative sau hai să mă exprim altfel, cele negative sunt cele mai plăcut de răsfoit și de amintit.
Tu ce faci cu pozele vechi? Ce gândești despre apropiații tăi. Ai vrea să renunți la imaginile negative pe care le ai cu ei? Eventual un schimb? Cu ce îți este încărcată mintea?
Continuăm mâine dacă va fi cu putință când vorbim despre imagini negative sau pozitive cu noi înșine.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.