În ultima vreme se înmulțesc discuțiile, în care aud despre starea tot mai anemică și mai jalnică a bisericilor locale neoprotestante. Tot mai mulți oameni se plâng că „se împuținează”, se plâng că nu are cine să se mai implice și că se dezintegrează comunitățile locale. E o stare de fapt, care nu mă miră deloc, dar care mă întristează enorm și pentru care nu pot face nimic. E timpul, așa cum o spun de multă vreme, ca fiecare din noi să ne luăm viața spirituală în serios, că prea ne-am lăsat-o în seama bisericii, pastorului sau preotului. Relația noastră cu Dumnezeu e una personală și trebuie să o tratăm cu toată seriozitatea.
Citeam în dimineața asta, despre cuvintele Domnului Isus, referitor la cei ce vor să îl urmeze și este foarte ușor de observat că ne temem să ne pierdem viața. Textul spune: „oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga.” Noi, pocăiții, interpretăm în multe feluri acest text, pentru a ne apăra viața. În realitate este vorba despre interpretarea literală. Dacă vrei să-ți scapi viața, o pierzi. E într-adevăr o chestiune de viață și de moarte.
Ieri, discutam iar cu cineva întristat de situația unei biserici și am pus această întrebare. Tu, cu ce slujești pe Dumnezeu în biserica de care te plângi? Păi eu merg la ora de rugăciune. Am zis direct și fără anestezie: Dacă tu doar asta numești slujire înseamnă că te înșeli. Noi oamenii căutăm cel mai nederanjant loc din biserici, ca să nu zic cel mai confortant. Vrem, dacă chiar nu se poate fără implicare, cea mai nesemnificativă slujbă și care necesită o cantitate mică de efort și prezență și dacă se poate să nu fie cuantificabilă. De ce? Pentru că nu vrem să ne pierdem viața.
Viața noastră e importantă pentru noi și când acționăm într-o direcție sau alta, suntem guvernați de instinctul de conservare. E în noi, e în orice vietate de pe pământ dorința de autoconservare. Noi vrem să ne scăpăm viața, să o protejăm să ne ferim de lucruri grele, neplăcute, stânjenitoare și orice lucru care nu ne place. Vrem să nu ne pierdem viața.
Ori Dumnezeu aici ne cere să umblăm. Ne cere să vedem, prin comparație, că viața de acum e nesemnificativă față de cea eternă. Ne cere să vedem prin credință, acele bogății de mari și scumpe, să vedem viața veșnică la care am fost chemați, ne cere să strângem comori în cer și să socotim pe cele de pe pământ un gunoi. Dumnezeu ne cere să „dăm formă” credinței pe care o verbalizăm. Să trăim în așteptarea acelei vieți considerând-o pe asta, doar o perioadă scurtă și nesemnificativă în comparație cu cea eternă. Ne cere ca dragostea declarată pentru El, să fie oricând gata de teste. Da, ne cere să ne iubim mai puțin viața decât îi iubim pe El.
Iubirea pentru Isus se testează cu viața. Poate încă nu vine nimeni să ne pună cuțitul la gât sau pușca la cap să ne ceară să ne lăsăm de El, dar vine iubirea de viață și ne oprește să îl iubim, ne opreşte să îi slujim, ne temem că vom muri de foame, ne temem că nu vom avea tot ce vrem, ne temem că pierdem timp prețios pentru activități religioase, ne temem că viața nu este trăită la maximum, ne temem că fără prezența noastră serviciul sau afacerea se vor prăbuși. Ne temem să ne pierdem viața. Iubim viața asta, vrem să o facem frumoasă, plăcută, confortabilă, excitantă. Din cauza asta ținem la ea și investim în ea. Asta e tot o lăsare de El dragul meu. E o iubire a vieții, e o încercare de a scăpa viața.
Oare nu m-am legat eu prea tare de „frumusețile vremelnice”, oare nu sunt eu, pocăitul, un iubitor de viață pământească, mai mare decât cel pe care îl consider necredincios? Oare prin comportament, atitudine, filosofie de viață, nu arăt că sunt îndrăgostit nebunește de viață? Oare chiar sunt gata „să o pierd” pentru Hristos?
Mă cutremur! Eu, cel care mă pretind a fi pocăit, aud în minte cuvinte care mă provoacă: „Tu, care te numeşti pocăit, care te lauzi cu Dumnezeul tău, care cunoşti voia Lui, care ştii să faci deosebire între lucruri, tu, care te măguleşti că eşti călăuza orbilor, lumina celor ce Sunt în întuneric, povăţuitorul celor fără minte, învăţătorul celor neştiutori, pentru că în Lege ai dreptarul cunoştinţei depline şi al adevărului; tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi?”
Da, vine timpul să dispară bisericile, să se desființeze, vine timpul unei religii universale, pe care o avem toți, religia iubitorilor de viață pământească, vine timpul în care oamenii nu vor mai putea să se adune, nu din cauza prigoanei, ci din cauza iubirii de viață, din cauză că timpul lor e prețios și consideră o pierdere, de vreme, de viață să se adune și să slăvească pe Dumnezeu. Asta da iubire de viață. Vine timpul și acum a și venit „când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” Nu în locașuri construite ci în cămăruțe tăinuite. Nu în biserici impozante ci în bucătării strâmte.
Ce se întâmplă în biserici? Ce se întâmplă cu bisericile? E iubire de viață doar. Vrem să ne trăim viața, să o câștigăm , să o deținem, e cel mai scump lucru pe care îl avem. Iubim sintagma „să nu dai cioara din mână pe cea de pe gard”. Trăim pentru aici și acum. Vrem să ne scăpăm viața…
Dragul meu, care citești aceste rânduri. Apropie-te de Dumnezeu în mod personal. Nu te mai baza deloc pe religie, pe pastori sau preoți. I-ați responsabilitatea sufletului tău și aleargă repede cu el la Cruce unde poate fi salvat. Fii gata să trăiești pentru Hristos neprivind la oamenii de lângă tine. Oricât ar fi de buni, nu sunt repere bune. Singurul tău reper, ca și al meu, este Domnul Isus Hristos, care din iubire și ascultare de Tatăl, și-a dat viața. Să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, şi după aceea nu mai pot face nimic. Am să vă arăt de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeţi.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.
Dar dacă slujeşti în afara bisericii, dar ce se predică în biserica pe care o frecventezi nu are legătură cu secolul XXI şi te plictiseşte? Dacă pe tine te frământă un eveniment recent şi vrei să auzi cum se aplică Biblia şi cum ar trebui să reacţionezi tu biblic la ceea ce se întâmplă acum, dar tot ce ţi se predică este istoria poporului evreu, fără a se face vreo legătură cu prezentul? Atunci ce faci? Îi spui pastorului şi te rogi, dar dacă nu se schimbă nimic sau prea puţin? Cred că neimplicarea minimă din bisericile evanghelice – măcar în predici şi discuţii în cadrul programului – în cele ce se întâmplă acum, în prezent, este una dintre cauzele pentru care oamenii renunţă să mai vină la asemenea programe, nerelevante pentru ei.