Continui azi scrierea mea, prin care îmi doresc să provoc oamenii de bună credință la acțiune. Cred că noi, cei care declarăm că suntem ai Domnului, avem datoria să ne comportăm precum Mântuitorul, așa cum ne-a arătat El în timpul vieții Sale pe pământ, adică să slujim oamenii pentru a le arăta prin asta dragostea.
Și ieri, am scris despre disponibilitate și cum cu această disponibilitate, Dumnezeu poate face lucrări nebănuite. Azi, iar scriu despre această situație. De ce? Pentru că trebuie să vedem din exemple concrete, că nu trebuie să ne bazăm pe putințele sau ceea ce deținem noi, ci pe Dumnezeu.
Un om fugar este exemplul nostru de azi. Moise era fugar de faraon și se „acioase” undeva departe de pericol slujindu-și socrul. Se resemnase cu statutul său de slugă și se mulțumea probabil că trăiește. Își crease cel mai probabil un confort al său fără bătăi de cap, la păscutul turmelor. Era cu alte cuvinte, cum suntem noi, fiecare cu oile noastre și nu voim să ne deranjeze nimeni, preferăm să ducem „turma” în fiecare zi, tot mai departe în pustiu. Fiecare stăm singuri cu gândurile noastre, cu zbaterile noastre, cu frământările noastre în pustiile acestei vieți. Ne-am obișnuit să ne ducem turmele de gânduri cu noi în fiecare zi. Deși poate lucrăm cu oameni, noi suntem departe de tot, dincolo de pustiu. Mie cel puțin mise întâmplă des să trec pe lângă oameni și totuși să fiu dincolo de pustie, deci să nu văd deloc pe cei care trec pe lângă mine.
Ajungem fugari prin pustiul vieții, deși menirea noastră e alta. Nu ne simțim bine ca fugari dar nici nu avem curajul de a face altceva, nu avem încredere în noi, pentru că ne-a fost zdrobită de mici, nu avem încredere nici în Dumnezeu, pentru că îl considerăm nedrept din cauza situaţiei noastre și în consecință ducem turma prin pustie zi de zi.
Așa făcea și Moise, în fiecare zi mergea prin pustiul său și „se bucura de viața liniștită”, dar totul avea să se termine odată cu intervenția lui Dumnezeu. Nu aceea era menirea sa. Cu el aveau să se facă lucrări mari. Moise trebuie să își înfrunte fricile, spaimele, neîncrederea în sine, limitările și să facă lucruri care aveau să fie scrise în istorie și care aveau să scrie istorie.
Când „îi dă binețe Dumnezeu”, Moise era tare timid, retras, negativist, complexat și neîncrezător. El, ca și Ghedeon, se uita la ce este, ce are, ce deține și a făcut calculele cu aceste cifre și nu îi ieșeau deloc. După logica omenească nu era el cel căutat, Dumnezeu făcuse o greșeală, așa că încearcă să se apere. Nu mai scriu de dezavantajele pe care le calcula el pentru că am mai scris, voi încerca să mă concentrez asupra a ceea ce înseamnă prezența și însoțirea lui Dumnezeu peste sau într-un om.
Când Dumnezeu are un plan cu un om, El nu are nevoie neapărat de putințele acelui om, mai degrabă îi alege pe cei fără putințe. Moise era unul care nu avea abilitățile necesare unui lider, ba era chiar pe dos. Nici David nu a fost vreun musculos sau halterofil și totuși e ales să poarte bătălii impresionante. Nici Ghedeon nu era tocmai făcut pentru a fi căpitan de armată, el era fricos. Exemple mai sunt, ideea este că, Dumnezeu dacă are de treabă cu cineva, are nevoie doar de disponibilitatea acelui om, restul aduce El. Așa a fost și cu Moise și i-a dovedit asta.
Întrebarea „Ce ai în mână?” i-a scos în evidență lui Moise și mai tare neputința sa. Avea un toiag, un băț de lovit animalele să asculte. E probabil cel mai ieftin obiect, pe care îl poți lua și fără să îl rupi dintr-un copac, pentru că deja îl poți găsi rupt. Era un simbol al simplității sale, deși avea să devină unul al autorității asupra oamenilor. Avea un băț, un toiag și probabil se uita la acel toiag nedumerit când a fost întrebat. Ce putea face el cu un toiag?
Ei bine, acel simplu toiag, sub puterea lui Dumnezeu putea deveni un semn, un simbol, o dovadă a prezenței Sale. Nu contau puterile sau deţinerile sale, ci prezența Domnului era tot ce conta. Restul erau detalii nesemnificative.
Acum să ne uităm la noi: Tu ce ai în mână? Ce ai la îndemână? Cu ce vrei să îl slujești pe Dumnezeu?
Suntem exact în situația lui Moise, ne stau în față lucrări pe care trebuie să le facem, unii au lucrări mărețe, dar văd mai degrabă limitările decât puterea lui Dumnezeu. Poate, dacă citești această meditare ai un calculator sau un telefon inteligent, asta îmi spune că deja ai mijloacele să faci lucrări mari. E oricum mai mult decât un toiag, nu? Adică, oricum ai mai mult decât i s-a cerut lui Moise să dețină. Poți deja face lucrări mari sub călăuzirea lui Dumnezeu.
Înțelegem noi că orice scuză devine nefondată? Înțelegem că putem fac lucrări mari cu puțin, cu foarte puțin? Înțelegem că tot ce contează e ascultarea de Dumnezeu și acțiunea? O, dacă am înțelege, s-ar schimba lumea din temelii…
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.