Confruntarea – Pașii biblici

După cum probabil estimați, voi face referire la ceea ce ni se recomandă în Scriptură și găsim cel mai bine surprins de evanghelistul Matei în capitolul 18. Pasaj pe care l-am citit de multe ori cu toții dar pe care aproape tot de atâtea ori l-am încălcat flagrant fie din neiubire, fie din lipsa respectului, fie din necunoștință sau din toate la un loc. Pavel le scrie Galatenilor foarte frumos și elocvent și pentru noi azi „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţei. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel Legea lui Hristos.”

Un amănunt care trebuie precizat neapărat este că, orice mustrare sau confruntare aduce întristare. Nu te aștepta ca cel confruntat să zică „oau, munțumesc, de când așteptam asta”. De fapt tot Pavel le aduce la cunoștință celor din poporul său de pe vremea sa, dar și nouă azi că: „orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii.” Dar despre această întristare, vindecătoare le scrie și Corintenilor și le zice că ar fi bună dacă e după voia lui Dumnezeu: „În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire, şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea.” Deci, nu vă așteptați ca persoana confruntată să țopăie de fericire și respectații dreptul la supărare, întristare și chiar mâniere. Sunt reacții normale în astfel de situații.

Iată de ce cred eu că ne recomandă Domnul Isus acea procedură de abordare a celui greșit surprinsă de evanghelistul Matei.

Primul pas – Confruntă singur. „Du-te şi mustră-l între tine şi el singur” este primul pas care trebuie făcut. AL doilea e condiționat de acesta. Acești pași trebuie abordați cu toată seriozitatea și buna intenție pentru că sunt foarte importanți. Confruntând omul „între patru ochi” îi dai dovadă că pentru tine e importanță păstrarea demnității sale. Îi arăți că scopul nu este să dovedești ceva ce știi tu, ci scopul este stabilirea adevărului și îndreptarea sa. Îi arăți că scopul nu este să te arăți tu mai bun ci că vrei ca el să fie mai bun. Mai mult, confruntarea doar între tine și el îi demonstrează celuilalt grija pe care i-o porți. Va înțelege prin asta că el este mai important decât orice altceva. Un alt avantaj este că îi permiți acelui om să clarifice motivele pe care le-a avut și să se pocăiască înainte de a fi nevoie ca „lumea să afle”. Dacă confruntăm cu respect și dragoste scopul nu va fi reclama negativă ci îndreptarea după adevăr.

Pasul doi – Confruntă cu martori. „Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi” e recomandarea. Mai insist odată „dar, dacă nu te ascultă” deci acest pas nu e posibil fără primul întrucât nu se mai leagă nimic fără acesta. Atenție însă și la ce „martori” iei cu tine. Nu căuta oameni care te simpatizează, care țin cu tine, care sunt în subordinea ta, ia oameni care să fie echilibrați și imparțiali. Tu nu te duci acolo ca să câștigi o bătălie, ci pentru a câștiga un om. Luând martori îi arăți celui confruntat că ceea ce a făcut este grav și în același timp îi arăți că și alții sunt preocupați de situația creată. Martorii mai sunt utili pentru a te asigura că înțelegeți bine situația, explicațiile și motivațiile dar și pentru a îi oferi o a doua șansă să se pocăiască și să dea socoteală despre ceea ce a făcut.

Pasul trei – Confruntă în fața bisericii. „Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii” iar un pas legat de primii doi, deși ne-am format noi un obicei să începem cu acesta. Nu faceți asta fraților, dacă procedați așa, dovediți că nu iubiți, că nu vă pasă nici cât negru sub unghie de aproapele ci doar de voi. Demonstrați sărind peste pașii anteriori că doar de voi vă interesează și că puteți călca pe cadavre pentru a părea mai buni. Mai mult, expunerea în fața bisericii nu e un act de răzbunare, de încununare a victoriei, de dovedire a dreptății personale. Ar trebui să fie un act dureros, sfâșietor și în același timp blând și guvernat de dragoste. Este foarte important ca atunci când se iau măsuri disciplinare, omul să știe că se va putea pocăi și va fi primit. Nu e totul „să îl dăm afară” de fapt „punerea deoparte” e foarte greșit aplicată prin biserici. Confruntarea în fața bisericii trebuie să fie încununarea dorinței de adevăr, a dragostei și respectului nu actul final de zdrobire irecuperabilă a unui greșit.

Iată de ce e important să confruntăm în conformitate cu Scriptura, pentru că Mântuitorul știa din ce suntem făcuți, cum reacționăm și cum e cel mai eficient să fim îndreptați de la păcat spre pocăință. Eu mai cred că, în cazurile în care cei ce confruntă o fac cu dragoste și respect, din dorința de a restaura omul păcătos nu din dragostea de lege, nu vor avea nevoie să ajungă la ultimul pas pentru că primul și prin excepție următorul, sunt mai mult decât suficienți. Oare vom alege să credem că metoda sugerată de Domnul Isus este cea mai bună, eficientă și corectă? Doamne, ajută-mă te rog!