În vreme de criză nu asculta sfârșitologii

Știu că titlul poate părea cam dur însă cred că e esențial să avem grijă de mintea noastră în astfel de vremuri, poate fi crucial să avem curat în minte și să ne debarasăm de viruși ai gândirii care ne pot omorî fizic chiar.

Nu vreau să minimizez deloc iminența sfârșitului acestei lumi, știu că va veni chiar dacă nu știu multe despre dată, adică doar un lucru, că e în viitor. Știu că pământul are durată limitată de viață și că ceea ce trăim azi e scris deja că trebuie să se întâmple, mai mult, și tu știi asta.

Am văzut abundență de sfârșitologi și de ucenici devotați ai acestora și vreau să vă atenționez să nu vă hrăniți cu informațiile lor, pentru că vă fac rău. Hai să conștientizăm câteva lucruri esențiale.

  1. Știi deja, ca și mine, ca va veni sfârșitul acestui pământ, știm asta din Scriptură. Orice e adăugat alimentează firea nu omul lăuntric. Firea vrea senzație, teamă, groază, palpitație. Deși pare extraordinar senzațional, fenomenal e doar normal.
  2. Nu știi data, așa zice Scriptura. Părerea unora despre date e în gama poftelor firii care vrea senzație. Unii vor să fie un fel de profeți la care oamenii să facă plecăciuni și atunci vin cu aproximări de senzație. Nu vă îndeletniciți cu calcule, ci cu trăirea curată.
  3. Chiar dacă vine noi suntem ai Lui. Dacă nu ai credința asta nici cele mai horror prezentări ale Apocalipsei nu ți-o mai poate da. Asta e credință pe baza Cuvântului, nu e simțire, e credință și gata.
  4. Enumerarea evenimentelor apocaliptice ale ultimilor ani nu îți e străină. Le știi, le-ai trăit. Nu te încărca inutil cu inventarul lor zilnic, nu te ajută la nimic ci te încurcă teribil, te inactivează.
  5. Deși unii se gândesc că e evanghelizare răspândirea mesajelor sfârșitologilor, eu sunt de părere că nu este. Răspândim mesaje disproporționate, bazate pe emoție, teamă constrângere unde pe dragostea lui Dumnezeu se insistă foarte puțin sau deloc, dar pune o doză mare de dreptate și foarte mult scenariu horror, adică sunt mesaje dezechilibrate. Evanghelizarea se face prin viața trăită în ascultare și credință în Cuvânt și acum viețile sunt teribil de vizibile.
  6. Cei mai mulți dintre sfârșitologi sunt și foarte tare ancorați în surse de informare ciudate, conspiraționiste și asta în opinia mea le invalidează mesajele.

Suntem responsabili să ne păstrăm mintea curată mai tare ca niciodată. Trebuie să veghem la fiecare informație pe care o aducem în mintea noastră și să nu lăsăm breșe. De aceea este esențial ca acum să consumăm Scriptură, pură, nediluată, nealterată, necombinată. Pur și simplu Scriptură.

Dacă vreți să citiți diferite cărți sau materiale căutați acele materiale „nedubioase” mai degrabă clasice. E nevoie de materiale cu stabilitate, scrise de ceva vreme și validate de timp.

În mod deosebit cred că e esențial să răspândim mesaje de pace, liniște, siguranță, echilibru nu din cele horror. Și despre sfârșitul lumii se poate scrie sau vorbi echilibrat, cu respect și calm dacă chiar vreți să transmiteți mesaje de acest gen, cred totuși că e nevoie ca noi să fim diferiți, ancorați în realitate, nesperiați și să transmitem asta.

Aveți mare grijă de mintea dumneavoastră și a celor din casa dumneavoastră. Panica, teama, sperietura, anxietatea nu vor ajuta pe nimeni. Suntem la începutul unei perioade dificile, în care rolul nostru poate fi imens dacă nu îl irosim în afirmații ușoare și bombastice. Să fim deci înțelepți și să ne respectăm pe noi și pe semeni.

Nu vă înșelați, ce seamănă omul aceea va și secera…

L.E. E clar că mă refer la oamenii care emit sau distribuie materiale de foarte slaba calitate și bazate doar pe senzațional și conspirații îmbrăcate într-o haină evlavioasă de versete.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

8 comentarii la „În vreme de criză nu asculta sfârșitologii”

  1. “Sfîrsitologii”, ce fericit trebuie sa fie autorul pentru “gaselnita” lui, face tumbe prin casa! Un mesaj umanist, perfect dezechilibrat. Asa-i chemam pe oameni la pocainta si la Dumnezeu, ca sa nu piara în pacatele lor? Cine vorbeste sa vorbeasca cuvintele lui Dumnezeu si, mai ales, sa-L propovaduiasca pe Hristos, citîndu-L, neaparat, pe El, dar si pe Apostoli, pe tema atît de importanta a sfîrsitului. Autorul n-a auzit de Isus Hristos? Nici macar nu-L pomeneste. Prezinta Evanghelia – de fapt, n-o prezinta! – în termeni de Nirvana, numai “pace, liniste, siguranta, echilibru”. Nu e o vorbire cu har, dreasa cu sare. Stam calmi si binevoitori sub umbrela, sorbind lung din limonada cu miere, si privim sfîrsitul ca pe un apus de soare?Domnul Isus asa vorbea cu Fariseii? Asa le spunea Duhul Bisericilor din Apocalipsa?

    Răspunde
    • Ehe… imaginația vă avantajează. Termenul nu e al meu și deci nici motive de „tumbe” nu am. Ce am în schimb, e siguranța pe lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o și de care beneficiez, siguranța că sunt al Său.

      Cât despre amestecul propus de dumneavoastră in comentariu, nu voi comenta pentru că le amestecați ciudat (ca probabil limonada nu vă cade bine).

      Vă voi lăsa dvs plăcerea de a îngrozi oamenii, voi fi mai degrabă unul care transmite vestea de salvare cu tot calmul, pacea și bunătatea (nu îl văd me Mânuitorul deloc lipsit de calm, agitat sau speriat). De cealaltă expunere sunt alții ce se ocupă. Dacă citiți celelalte articole de pe blog, cam 1000 la număr, realizați că tocmai asta fac prin el, vorbesc despre necesitatea împăcării și pocăinței pentru mine și cei ce citesc.

      Spor în toate

      Răspunde
  2. Cuvintele Domnului Isus, pe care iarasi Îl lasati afara si din acest comentariu, si ale Apostolilor, pe tema sfîrsitului, nu îngrozesc oamenii, ci îi lumineaza si îi echipeaza corespunzator, sa vegheze în aceste zile rele, ca sa nu fie amagiti. Nu stiu ce amestec va închipuiti ca va propun eu. V-am scris clar ca nu-i citati tocmai pe Domnul si pe Apostoli în acest subiect al escatologiei, parerile oamenilor sînt de paie, si alea care “îngrozesc cu placere”, cum va exprimati, si alea cu fericirea lina, de nedescris, în mijlocul dezastrului. Vestea despre salvare sper sa se gaseasca în oricare dintre celelate 1000 de articole, însa fara sa-L pomeniti macar pe Domnul si Salvatorul Isus Hristos, salvarea “este admirabila, e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavîrsire”, indiferent de “calmul, pacea si bunatatea” cu care va laudati ca ne transmiteti mesajul. Nu voi citi cele 1000 de articole, de dragul polemicii, doar o viata am de trait, totusi, o mostra mi-a fost de ajuns si am simtit nevoia sa intervin. Desigur, sînteti liber sa va aparati si sa nu primiti nimic din ce v-am scris, la adapostul ironiei despre asa-zisul “ghiveci”. Domnul sa va binecuvînteze!

    Răspunde
    • OK, am înțeles mesajul. Va respect opinia că așa cum o am eu pe a mea și sunt liber să o am, o aveți și dvs și desigur aveți libertatea să o aveți. E regretabil însă că cei ce au fost salvați pot fi atât de extremiști încât să arunce oameni la gunoi pentru „o mostră”. Din păcate e un trend general în bisericile neoprotestante, ori ești cu noi exact cum spunem noi ori ești împotriva noastră și te răstignim (cu capul în jos că altfel pângărim crucea). Sunt așa îndurerat când văd extremismul în floare încât mi se înmoaie picioarele. Da na, dacă oamenii pot înțelege mesajul Evangheliei doar biciuiți…

      Dumnezeu să troneze în inimile noastre și să ne umple de prezența Sa călăuzindu-ne prin Duhul Sfânt, chiar dacă nu în toate lucrurile suntem de aceeași părere așa cum spunea și omul lui Dumnezeu: „Gândul acesta dar să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi; şi dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă. Dar în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să umblăm la fel.”

      Răspunde
  3. Folositi cuvinte foarte tari, în afara argumentului. Nu va îndeamna nimeni sa biciuiti cu mesajul Evangheliei, nu va rastigneste nimeni cu capul în jos, nu va arunca nimeni la gunoi pentru o mostra. V-ati ales gresit locul martirajului. Este extremism sa-i ceri unui crestin sa-i citeze si pe Domnul Isus si pe Apostoli într-un subiect atît de însemnat, cum e vremea sfîrsitului, si sa nu ne ofere numai propria lui parere?! Ai mila, Doamne Isuse! Si eu am observat, tot la unii neoprotestanti (vedeti, nu generalizez!), neputinta de a iesi la liman, cu argumente pertinente, dintr-o controversa, fara a lua totul personal, fara acea victimizare agresiva si acea retragere din discutie, “cu focuri razlete”, a copilului ofensat. Zic Amin la a doua jumatate a comentariului dvs., în care redati si vorbele Apostolului Pavel. Daca gasiti, pastrati ce este bun din ce v-am scris si ramîneti în si cu Domnul!

    Răspunde
  4. Iertati-ma, am gresit, nu trebuia sa-mi dau cu parerea în contradictoriu, asa cum am facut-o, pe blog-ul dvs.! Ma mustra cugetul. Ce credeti si cum prezentati pe blog va priveste. Nu ma supar daca stergeti comentariile mele (daca se poate, nu ma pricep).

    Răspunde

Lasă un comentariu