Arhivă

Teofil Gavril

Soţ de Ana şi tată de Timo şi Iosua. Pasionat de consilierea creştină şi calculatoare, dar şi de radio. Aflat pe masa de lucru a lui Dumnezeu într-o stare jalnică, mai păcătos decât las să se vadă, cu speranţa că voi pu…

1.026 articole
Meditări„Una din marile mele probleme, care mi-a dat bătăi de cap de-a lungul timpului și care nici la vârsta asta nu mă face să…”

Profețiile tale rele despre tine însuți

Meditări
De toate„Iată una din dorințele Domnului Isus din momentele care au precedat evenimentele prinderii și uciderii Sale.”

Mă rog ca toţi să fie una

De toateMeditări
Meditări„Astăzi, chiar de 8 Martie, între cele două servicii ale bisericii în care slujesc, se adună în mintea mea o sumedenie d…”

8 Martie – păreri personale

Meditări
Meditări„Joi, am ajuns cu 5 minute mai devreme la grădiniţă, să îmi iau copilul.”

Orașul – pactul voit cu stresul

Meditări
Campanii„Iată-mă scriind un altfel de articol, unul în care vă solicit sprijinul pentru proiectul Doar Împreună.”

O picătură de implicare

Campanii
Meditări„...dar la început nu a fost așa, e una din propozițiile Scripturii.”

Păcatul metropolelor

Meditări
Meditări„La fel cum spuneam ieri despre blestemarea copiilor, mulți cred că a binecuvânta înseamnă doar a le ura de de bine, a l…”

Binecuvântarea corectă a copiilor prin părinții lor

Meditări
Meditări„Unii din voi se gândesc la blestem ca la o formulă rostită, în care anumite cuvinte încărcate de ”urări” negative ies d…”

Cum ne blestemăm copiii fără să gândim

Meditări
Meditări„Viteza vieții actuale, ne face adesea să ne focalizăm atenția pe aici și acum, uitând să privim viața noastră în ansamb…”

Ce las în urma mea?

Meditări
Meditări„Nu de puține ori am fost apostrofat, atenționat și chiar mustrat, că aduc în discuție cam des, aspecte ce țin de sexual…”

Câteva secrete din spatele lucrării

Meditări
Meditări„Ca să concluzionăm ce am scris în prima și a doua parte a acestei meditări, voi scrie și azi câteva rânduri pe acest su…”

Cu Duhul Sfânt, dar împotriva Lui – III

Meditări
Meditări„Așa cum spuneam ieri, în prima parte a meditării, nu am intenția de a face dezbateri teologice sau doctrinare, ci doar …”

Cu Duhul Sfânt, dar împotriva Lui – II

Meditări