Să spun „Te iubesc!” soției a devenit aproape o rutină. Să îi dovedesc iubirea e destul de dificil. Expresia ”Te iubesc!” deși pentru mulți bărbați e mai dificil de rostit acoperă o grămadă de instanțe și se referă la multe aspecte. De la „iubirea” copilărească și aproape inocentă, prin „iubirea adolescentină” dictată de hormoni care de cele mai multe ori e pasiune sexuală până la înlocuitor pentru: „Te rog să mă ierți!” „Nu vrei să te culci cu mine?” „Lasă că e ok!” „Nu știu ce să fac!” și multe alte situații și instanțe.
Pentru a avea sens cuvintele declarate trebuie însoțite de acțiuni doveditoare. Vorba fără acțiune are efect scurt sau deloc. „De vorbe suntem sătui”. Probabil și ție ți s-a declarat de multe ori că ești iubit dar nu te-ai simțit așa. Dacă revenim la subiectul acestei meditări, în căsnicie, „cele două cuvinte” se rostesc des, dar din păcate mult prea rar sunt validate de fapte. Să declare soției mele „te iubesc!” și să nu demonstrez asta, mă pune clar în categoria mincinoșilor, înșelătorilor, profitorilor și trădătorilor. E o păcăleală ordinară în genul celei pe care copii mici o fac pentru a șantaja și a obține ceea ce își doresc. Poate la copii e și nițel amuzantă, dar la mine, care sunt căsătorit, care ar trebui să fiu responsabil și iubitor nu e permis. Iubirea pe care o declar, trebuie demonstrată faptic.
