Tot mai bine e în hainele tale

de
tot mai bine e in hainele tale

Cei care au trăit în condiții modeste știu fenomenul ”haine de la second” și fenomenul ”haina lu frate-tu”. Era absolut normal, pe acea vreme, ca să te îmbraci de la second, de fapt second a devenit mai apoi, că denumirea originală era de la ”aju”. Ei bine, când te îmbrăcai așa luai ce îți pica. Nu erau făcute pentru tine hainele alea, dar dacă erau aproximativ pe mărimea ta le considerai bune. Dacă îți mai și plăceau puteau fi și două mărimi mai încolo, că tot le purtai cu inconvenientele de rigoare.

Nu știu câți ați avut ocazia să purtați hainele altora, dar eu am avut și îmi aduc aminte senzația. Senzaţia aia persistentă că nimic nu se așează pe tine, că nimic nu se potrivește și că hainele stau pe tina ca pe sperietoarea de ciori din lanul de porumb. Te simțeai ciudat la școală, te simțeai ciudat la joacă cu ceilalți copii iar la biserică… unde topurile erau topuri… era greu.

Citește mai mult

O viață pe măsura mea

de
o viata pe masura mea

O să mă folosesc de o povestire a unei familii venite la consiliere pentru a ilustra mai bine gândurile  din dimineața aceasta. Daniela avea 19 ani și se considera scundă, așa că purta cu succes tocuri foarte mari. Se părea că făcuse o artă din a se simți foarte natural în ele și nu avea nici o problemă cu ”răul de înălțime” cum spunea soră-sa. Cristina, avea 17, era tot așa de scundă, dar mult mai plinuță. Ea nu putea să își închipuie cum poartă soră-sa tocuri așa de mari, fără să ”amețească” pe ele. Totuși, la o ieșire, când a fost invitată de un băiat, ca să facă impresie, și-a înfipt în picioare pantofii sorei sale… ce a urmat… e amuzant, dar finalul e interesant. Purtând pantofii sorei sale, care îi erau puțin mari, care aveau tocuri ”amețitoare”, a ajuns înapoi de la întâlnire mai devreme, mai stresată, mai nervoasă, considerând întâlnirea un eșec și pe soră-sa o proastă, și hotărâtă să o pedepsească cumva pentru eșecul întâlnirii ei.

Pe fiecare din noi Dumnezeu ne-a creat într-un fel unic și din păcate, puțini din noi își trăiesc viața lor, cea pe care Dumnezeu le-a dat-o. Cei mai mulți, dorim o viață ”mai bună” decât cea pe care o avem și când spun mai bună, mă refer de regulă la diferențe mari, dintre ceea ce suntem și ceea ce vrem a fi. Să nu credeți că nu susțin dorința de progres, de evoluție, nu la asta mă refer. Mă refer în mod special la construirea vieții noastre pe altă măsură decât avem noi.

Citește mai mult

Iertarea înseamnă viață

de
iertarea inseamnă viață

Spuneam ieri că, pentru a ierta, e nevoie să murim măcar puțin. E nevoie să ne dăm morții pretențiile, dreptatea noastră, plăcerea și satisfacția de a îl vedea pe greșit plătind sau pedepsit și moartea niciodată nu a fost ușoară. Moartea înseamnă despărțire și în cazul acesta înseamnă despărțire de unii ”dragi”. Ne place să avem dreptate, ne place să ni se facă mofturile sau micile hachițe, ne place să ne știm răzbunați și ne place să ni se plătească paguba, ba mai mult, ne considerăm perfect îndreptățiți să ne cerem dreptatea și în societatea în care trăim, ar însemna să fii fraier, să fii prost, să nu profiți pe urma greșelii cuiva față de tine.

Totuși, iertarea înseamnă moarte ca să se producă viața. Moartea nu este punctul final al iertării ci e punctul final al firii cu micile ei plăceri. Moartea e punctul de început al vieții. Când murim puțin pentru a ierta, de fapt aducem viață, purificăm mintea noastră de gunoaie și de toxine. Murind pentru iertare, renunțăm la pretențiile firii pământești și ne transformăm mai asemenea Mântuitorului. Murind pentru a ierta, de fapt înviem pentru relații sănătoase și corecte.

Citește mai mult

Iertarea înseamnă moarte

de

Cineva mă întreba într-o ședință de consiliere recent: De ce este așa de greu să ierte soția care i-a greșit? De la întrebarea aceasta, am pornit o discuție interesantă cu acel om, care a fost revelatoare și pentru mine și am descoperit că greutatea iertării este mare, din cauza prezenței morții în acel act. De fapt, iertarea înseamnă moarte. Cine ar putea să definească mai bine conceptul decât Isus Hristos, cel care ne-a iertat pe noi și a murit ca noi să avem parte de iertare.

De ce spun că iertarea înseamnă moarte? Pentru că în mai multe sectoare ale vieții, a ierta înseamnă a muri puțin sau mult. Iată câteva ”morți” cauzate de iertare.

Iertarea înseamnă moartea așteptărilor. Când cineva a greșit față de tine, înseamnă că a acționat contrar așteptărilor tale. Când o soție a fost infidelă, a înșelat așteptările soțului care se prognozase că aceasta îi va fi credincioasă. El își construise o parte din viață, având în fundament această așteptare, a considerat că e normal ca soția să îi fie fidelă toată viața și poate  a și investit pentru asta. Când s-a produs acea infidelitate așteptările au fost înșelate.

Ca să ierți într-un asemenea caz, trebuie să moară așteptările, da acele așteptări care îți dădeau un confort psihic plăcut. Iertarea înseamnă moartea așteptărilor privitoare la celălalt și o asemenea moarte e greu de suportat, o asemenea iertare e greu de acordat.

Citește mai mult

Avem nevoie disperată de Dumnezeu

de
avem nevoie de Dumnezeu

Nu pentru că e mai ușor pentru psihicul nostru, nu pentru că ne e lene să ne asumăm viața, nu pentru că suntem niște mititei care ne temem de ziua de mâine și de povești cu monștri, nu pentru că e mai ușor de trăit, nu pentru că ne place să plasăm responsabilitatea religiei. Avem nevoie de Dumnezeu pentru că fără El, nimic nu se mai leagă, nimic nu are sens, totul devine haos, întuneric și suferință.

Nu avem nevoie de un Dumnezeu al religiilor, avem nevoie de un Dumnezeu al Scripturii. Nu avem nevoie de un Dumnezeu neputincios și plângăcios după noi, avem nevoie de un Dumnezeu puternic, autoritar și atotstăpânitor. Nu avem nevoie de un Dumnezeu al părinților noștri indiferent de religia lor, avem nevoie de un Dumnezeu revelat personal, un Dumnezeu cu care să relaționăm. Nu avem nevoie de un Dumnezeu de icoană, nu ne ajută nimic, avem nevoie de un Dumnezeu Viu, Adevărat care trăiește în viețile noastre. Nu avem nevoie de un Dumnezeu al oamenilor, ci de unul care nu e supus oamenilor deloc.

Trăim într-o lume care se va clătina zdravăn, trăim o vreme care ne îndeamnă urgent spre a pune rânduială în viața noastră spirituală, ne vorbesc toate de necesitatea obținerii siguranței eternității. Trăim vremea în care începe să se vadă zădărnicia religiozității și zădărnicia credinței în Dumnezeu doar pentru viața de acum.

Citește mai mult

Iluzia că am ști de toate

de

Citeam în aceste zile ceva materiale despre mișcările politice mondiale și despre unele teorii conspiraționiste privitoare la mişcările politice, atentate și jocurile din spate. Oameni mari ai presei și unii oameni politici, își dădeau cu părerea, dar și mai mari specialiști erau sutele de comentatori ai articolului. Nu mi-a fost deloc greu să observ aroganța specialistului atotștiutor în acele comentarii și asta m-a pus pe gânduri.

În timpul în care trăim, societatea a ajuns la un grad mare de informare. Există resurse aproape nelimitate și unele din ele sunt ușor accesibile. Acum și bunica poate avea o tabletă lipită cu bandă pe dulapul de la bucătărie, unde să ruleze muzică populară, să dea vremea și rețete. Și copiii de 3-4 ani din păcate, butonează… baiul e că nu mai butonează, televizoare și calculatoare, puține gospodării au doar câte unul. Teoretic suntem informați și asta ni se urcă la cap ca o febră mare. Avem acces la informație, credem că știm de toate dar nu știm nimic esențial.

În istorie oamenii s-au luptat pentru accesul la informație, pentru a nu mai fi ținuți neinformați, s-au luptat ca să aibă dreptul să citească altfel decât cu plapuma în cap și lanterna aprinsă. Oamenii au dorit accesul nestingherit la informare și cu un preț destul de mare l-au obținut. Acum, o altă generație după acei oameni, cred că acest drept e normal și că nimeni nu îl poate lua, dar habar nu au că în hăul acesta aparent, în oceanul acesta de informații, nu e chiar libertate și dezordine, ci e o mare iluzie a libertății. Nu, nu sunt conspiraţionist când spun asta.

Citește mai mult