Când a venit la consiliere, Daniela era cu ochii roşii şi faţa umflată de plâns. Băiatul care promisese că ea este unica femeie din lume pe care o va iubi, a găsit o altă femeie unică şi a şters cu buretele relaţia lor de 3 ani de până atunci. Daniela plângea întruna de 2 săptămâni şi cei din familie erau îngrijoraţi tare. Mulţi clienţi au plâns în cabinetul de consiliere dar ca fata asta niciunul, pur şi simplu nu se putea opri. Drama ei era aşa de intensă încât nu mai putea emite judecăţi, nu te puteai înţelege cu ea. Tot, absolut tot din fiinţa ei era legat de „prietenul ei” şi nu aveai cum să atingi ceva şi să nu fie rană acolo. În astfel de cazuri, consilierul tace şi lasă omul să se descarce încercând să empatizezi cât mai vizibil dar fiind atent să nu amplifice dramatismul situaţiei.
După a doua şedinţă am aflat cea mai mare întrebare a Danielei „Ce o să fac eu fără Vlad?” şi legat de ea celelalte inevitabile: „Cu ce am greşit?”, „De ce mă bate aşa de tare Dumnezeu?”, „Când se va termina suferinţa?” etc. Daniela îşi plângea de milă în hohote şi asta nu era prefăcătorie sau teatru ci o suferinţă reală. În minte îmi persista un citat interesant, dar cum să îl spui în asemenea momente: „Suferă oamenii pe front. Suferă în închisori şi în lagăre. Suferă de foame. Suferinţa din amor e un lux. Cella Serghi”
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.