În viața noastră de oameni, una din formele de a intra în grațiile cuiva, de la care vrem să obținem ceva, este să începem discursul cu o apreciere a acelei persoane. Cu cât persoana ne este mai străină, cu atât acea apreciere sau pe românește „perierea” persoanei e mai falsă și mai evidentă. Când avem de obținut ceva de la un cunoscut, îl cunoaștem mai bine și reușim să o ambalăm mai frumos. Când nu ne este așa apropiată persoana, reușim cu brio, să o facem lată, pentru că o dăm pe chestii generaliste și simpliste. Lucrurile se complică rău de tot, dacă ceea ce vrem să cerem e un aspect greu, complicat sau dacă am greșit față de acea persoană. Atunci, la grabă mare și nevoie mare, ajungem să o facem pe proștii în stil barbar.