Oamenii au tipare comportamentale, fără de care existenţa nu ar fi uşoară. Unele din tiparele de comportament sunt benefice, altele sunt fără o importanţă directă, dar există pentru că s-au dezvoltat, iar unele sunt de-a dreptul distructive. Ei bine, avem obligaţia, conform Scripturii, să renunţăm la comportamentele distructive şi să le înlocuim cu altele benefice. În această categorie se încadrează aceste două iubite ale soţilor despre care vreau să scriu azi.
Bărbaţii, mai ales cei căsătoriţi, se înţeleg bine cu aceste două iubite. Nu generalizez, dar mulţi dintre noi, avem tendinţa de a tine în braţe aceste două comportamente. Mânia îmbrăţişată cu tăcerea sunt irezistibil de ispititoare pentru soţi se pare. Bărbaţii le îmbrăţişează adesea şi Scriptura vede şi ţine cont de relaţia asta nepotrivită, când ne transmite completarea „şi nu ţineţi necaz pe ele”
Poziţia lui Mutulică o cunoaşte orice femeie măritată. E acea situaţie, când orice ai face, nu mai poţi scoate ursul din vizuină, şi dacă totuşi îndrăzneşti să îl zgândări e posibil să fie agresiv verbal sau chiar fizic, în unele cazuri. E situaţia în care noi bărbaţii, nu avem nimic cu voi dar avem multe, situaţia în care nu suntem supăraţi pe voi, dar suntem tare, e situaţia în care nu ne e foame, dar ne „ghiorăie maţele”, e situaţia în care nu vrem îmbrăţişarea voastră, dar totuşi tânjim după ea, e situaţia în care vrem să ne lăsaţi în pace, dar totuşi vrem atenţie. E o situaţie a contrastelor, pe care nici noi nu o înţelegem deplin, dar şi o situaţie a marii nevoi de iubire şi acceptare.
