Vreau dar ca bărbaţii să se roage în orice loc, şi să ridice spre cer mîini curate, fără mînie şi fără îndoieli. 1Ti 2:8
Dacă ar fi să dau crezare marilor psihologi ai lumii (și tind să le dau) închinarea, îngenuncherea e mai ales pentru bărbați ceva nu foarte ușor de făcut ci foarte greu, e pus inconștient în joc rolul de mascul. Masculii nu se pleacă ușor, orgoliul lor îi ține mai degrabă în tălpi decât în genunchi, îi face gata de sacrificii și acte de bravură pe cei mai muți din ei nu prea se combină cu smerenia.
Asta e în firea bărbaților și așa se și explică cum de la întâlnirile specifice, dedicate rugăciunii bărbații sunt mai puțini, așa se explică de ce soțiile, mamele sunt de fapt cele care se roagă mai mult, cele care învață pe copii de obicei rugăciunea. Așa se explică și „stângăcia” , viteza și tonul scăzut al vocii rugăciunilor masculine în biserici. La noi în biserica în care slujesc bărbații o termină cam în 10 minute iar femeilor le trebuie măcar 25.
Acum încercând să revin la versetul care m-a motivat astăzi trebuie să spun că nu firescul trebuie să mă călăuzească. În fire, în adevăr fără să conștientizez poate voi încerca să evit închinarea dar porunca lui Dumnezeu e clară: bărbaţii să se roage în orice loc . Și sunt convins că nu de rugăciunea din biserică e vorba aici ci despre o viață de rugăciune. E un lucru necesar și deosebit se benefic pentru bărbați care vor să stea plini de putere și să poată face lucrări mari pentru Dumnezeu și pentru casa lor.