rugăciune

De ce ni se cere să stăruim în rugăciune?

de

În momentul în care am intrat în contact cu mai multe religii, au apărut multe întrebări privind încredințările altor oameni și mereu m-am întrebat dacă încredințările lor sau ale mele sunt cele corecte, dacă interpretarea lor sau a mea era cea corectă, dacă practicile lor erau corecte sau ale mele. Una din zonele în care se iscau întrebări era a rugăciunii, unde modul în care eu fusesem învățat, nu corespundea cu al celorlalți și erau câteva întrebări care mă frământau adesea și cea mai insistentă era: Nu e de ajuns să ne rugăm o dată cu credință, decât să repetăm la nesfârșit anumite cereri uneori obsesiv, disperat cu țipete și oboseală cum făceau alții?

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Rugăciunea secretă

de

Nu știu care ar trebui să fie proporția între rugăciunea publică și cea secretă, dar dacă înțeleg bine recomandările Mântuitorului, e clar mult mai încurajată, valoroasă, lipsită de riscuri și eficientă rugăciunea făcută cu ușa închisă. În vreme ce rugăciunea publică e însoțită de avertizări de risc și de exemple de tip „cum să nu”. Ceea ce făcuseră fariseii și cărturarii, oamenii religioși ai vremii din rugăciune, era total neindicat de Domnul Isus, cel care în acea situație îți învăța ucenicii să se roage. Așa cum am scris, rugăciunea publică implică riscuri și din păcate în viața celor mai mulți rămâne principala rugăciune dacă nu singura.

Când eram copil, unii din frații din biserică „predicau la rugăciune”, fără exagerare, se rugau în biserică și noi copiii făceam clasamente, cronometram rugăciunile si făceam clasamentul duminicii apoi pe cel al lunii și pe cel al anului. Și aveam motive serioase să o facem, unii scoteau scoruri faine, cel mai tare a fost 38 de minute de trăncăneală, că rugăciune nu îi pot spune. Predică în toată regula, cu șapte puncte și dezvoltate fiecare. Bunicu, care nu era predicator cu vorba, ci cu viața, ne spunea când vedea că ne foim și ne pierdem răbdarea: „Puișor, voi să nu faceți așa, voi să vă rugați acasă.” Logica lui era simplă, cine nu se roagă acasă se roagă mult în biserică. Nu știu dacă e întotdeauna valabilă, dar în cele mai multe cazuri cam avea dreptate.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Cu sfială despre rugăciune

de

Într-o discuție recentă pe tema rugăciunii pe care am avut-o cu Ana ne puneam întrebarea de unde anume și când a apărut în biserici rugăciunea publică, adică cea pe care o facem cu voce tare în biserici, chiar dacă unii o rostesc la comun, deodată cu toții și alții pe rând. Recunosc că nu am putut lămuri subiectul ci am găsit unele piste. Obiceiul vine dinainte de a exista bisericile și anume din poporul Israel.

Rugăciunea este unul din cele mai intime acte de relație dintre om și Dumnezeu. Este un mod de a vorbi cu Dumnezeu și în același timp este un mod de a mărturisi, de a recunoaște, implora, cere, lauda și adora pe Dumnezeu. Cred eu că este așa de personală această latură a relației cu Dumnezeu încât e foarte riscant de expus în public și mai ales e foarte riscant să faci din rugăciunea în public singura sau principala metodă de rugăciune. În acest fel se dă „pe față” un act intim al relației cu Dumnezeu.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Pacea şi speranţa din suflet

de

Zilele trecute am văzut un mesaj pe profilul Irinei şi m-a determinat să scriu iarăşi despre putinţa de a lupta şi despre dorinţa şi credinţa reuşitei. Îl redau mai jos aşa cum a fost el scris. Menţionez că Irina lucrează la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant: „Ieri am primit o lecție de viață …și … Citește mai mult

Bărbatul – omul rugăciunii

de

Vreau dar ca bărbaţii să se roage în orice loc, şi să ridice spre cer mîini curate, fără mînie şi fără îndoieli. 1Ti 2:8

Dacă ar fi să dau crezare marilor psihologi ai lumii (și tind să le dau) închinarea, îngenuncherea e mai ales pentru bărbați ceva nu foarte ușor de făcut ci foarte greu, e pus inconștient în joc rolul de mascul. Masculii nu se pleacă ușor, orgoliul lor îi ține mai degrabă în tălpi decât în genunchi, îi face gata de sacrificii și acte de bravură pe cei mai muți din ei nu prea se combină cu smerenia.

Asta e în firea bărbaților și așa se și explică cum de la întâlnirile specifice, dedicate rugăciunii bărbații sunt mai puțini, așa se explică de ce soțiile, mamele sunt de fapt cele care se roagă mai mult, cele care învață pe copii de obicei rugăciunea. Așa se explică și „stângăcia” , viteza și tonul scăzut al vocii rugăciunilor masculine în biserici. La noi în biserica în care slujesc bărbații o termină cam în 10 minute iar femeilor le trebuie măcar 25.

Acum încercând să revin la versetul care m-a motivat astăzi trebuie să spun că nu firescul trebuie să mă călăuzească. În fire, în adevăr fără să conștientizez poate voi încerca să evit închinarea dar porunca lui Dumnezeu e clară: bărbaţii să se roage în orice loc . Și sunt convins că nu de rugăciunea din biserică e vorba aici ci despre o viață de rugăciune. E un lucru necesar și deosebit se benefic pentru bărbați care vor să stea plini de putere și să poată face lucrări mari pentru Dumnezeu și pentru casa lor.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.

Trimitem de regulă un singur mesaj pe zi.