Acum un an eram în Predeal cu soția și cu copiii noștri și aveam planificată o ieșire pe un traseu de două ore. Drumul era foarte întortocheat și șerpuit așa că, pentru a ajunge mai repede am apelat la scurtături. Uneori, când drumul șerpuia, găseam cărărui care tăiau curba și ajungeam iar la traseu dar fără să îl parcurgem fizic. Timotei era fascinat de existenţa scurtăturilor și era convins că sunt un mare avantaj.
Traseul nostru trebuia să ne ducă la un punct de la o anumită altitudine. Era calculat cumva ”să nu mori până sus” și unde era mai greu de urcat, panta mai mare, se găsiseră soluții mai line. Folosirea scurtăturilor îți putea aduce un avantaj doar în ce privește timpul dar efortul era mai mare dacă le foloseai, pericolul era mai mare, traseul era mai neprietenos.
În realitate mulți dintre noi credem că ”a o lua pe scurtătură” este avantajos și benefic dar nu e așa în realitate. Au atâta succes rețetele de îmbogățire rapidă, rețetele de slăbit peste noapte, metode senzaţionale de însănătoșire bruscă, metode de a ocoli trecerea timpului, metode de creștere spirituală bruscă etc. Mă uitam la ce tipuri de articole sunt foarte citite azi și am descoperit că nu cele despre o dezvoltare personală armonioasă ci cele în care e vorba de schimbări mari în perioade scurte, cele care promit rezultate mari în timp scurt și fără costuri. Se citește mult despre cum să seduci femei sau bărbați astfel încât să îi aduci în pat din prima noapte, se citește despre cum poți să te îmbogățești foarte repede, se citeşte despre cum să ai succes fără să ai vreo școală la bază și fără fundamente serioase. Oamenii caută scurtături și asta e foarte periculos. Unele aspecte ale vieții nu pot fi scurtate sau nu e bine să fie scurtate.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.