„Cea mai bună zi din viaţa ta este aceea în care decizi că viaţa ta îţi aparţine ţie. Fără scuze şi pretexte.Fără cineva pe care să te poţi sprijini , baza sau pe care să-l poţi acuza. Darul este al tău – este o uimitoare călătorie – şi numai tu eşti responsabil pentru ceea ce trăieşti. Aceasta este ziua în care viaţa începe cu adevărat.” Bob Moawad
Scriam ieri despre o viaţă dualistă şi despre faptul că este extraordinar de greu să trăieşti „la dublu” şi pe deasupra mai este şi un păcat faţă de divinitate. Astăzi încerc să meditez la modul în care ne putem trăi „viaţa redusă la esenţă” adică doar viaţa noastră.
Să îţi asumi viaţa aşa cum este ea nu este o treabă uşoară ci una extraordinar de grea. Să reuşeşti să fii independent de sistemele lumii în care trăieşti fie că sunt politice, sociale, culturale sau religioase este iarăşi un demers care apare ca fiind imposibil. Totuşi omul ca să-şi poată trăi viaţa sa va trebui să se separe de toate acestea şi singura sa raportare şi dependenţă să fie faţă de divinitate, faţă de Dumnezeu.
În acest moment vrând-nevrând suntem dependenţi de sisteme omeneşti. Unele din ele sunt brutale, forţate altele sunt mai blânde şi acceptate. Unele ne sunt impuse, altele le alegem noi (liberi cică). Unele sunt dictatoriale iar altele oferă o libertate mai mare de mişcare dar doar în limitele lor. Este un fel de robie modernă, nu un sclavagism aşa cum îl ştim noi din vechime ci unul pe care îl acceptăm. Ajungem astfel să trăim o viaţă impusă, trasată şi desenată de alţii, de sisteme, religii, partide, corporaţii etc. Si ne mai mirăm că nu mai simţim că trăim, că nu avem satisfacţii în viaţă!
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.