Fățărnicia – o fotografie a legalismului

Probabil nu trebuie să insist mult asupra definirii fățărniciei. Fiecare din noi știm ce este un fățarnic și acuzăm adesea pe alții de un astfel de comportament pe care cu siguranță noi nu îl practicăm ci doar unii oameni din anturaj. Fățarnicul e un om care are măcar două atitudini diferite care țin de context. Fățărnicia poate avea multe combinații și se poate ajunge lejer la comportamente schizoide uneori foarte grave. Spun uneori deși e întotdeauna grav să fii fățarnic.

Fățărnicia e mai mult sau mai puțin acuzată dar întotdeauna e identificată. Adică depinde de tipul de om care are de a face cu fățarnicii. Unii vor alege să confrunte fățarnicul, alții, cei mai mulți nu vor confrunta dar îl vor trece într-un catastif intern sau al unui grup pe fățarnic iar alții nici nu se vor obosi să mediteze la fățărnicia celor din jur. De obicei cei mai ofensați de fățărnicie sunt fățarnicii. Se pare că ei vor și repera, cel mai repede, cazuri ca ale lor.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Viaţa redusă la esenţă

„Cea mai bună zi din viaţa ta este aceea în care decizi că viaţa ta îţi aparţine ţie. Fără scuze şi pretexte.Fără cineva pe care să  te poţi sprijini , baza sau pe care să-l poţi acuza. Darul este al tău – este o uimitoare călătorie – şi numai tu eşti responsabil pentru ceea ce trăieşti. Aceasta este ziua în care viaţa începe cu adevărat.”  Bob Moawad

Scriam ieri despre o viaţă dualistă şi despre faptul că este extraordinar de greu să trăieşti „la dublu” şi pe deasupra mai este şi un păcat faţă de divinitate. Astăzi încerc să meditez la modul în care ne putem trăi „viaţa redusă la esenţă” adică doar viaţa noastră.

Să îţi asumi viaţa aşa cum este ea nu este o treabă uşoară ci una extraordinar de grea. Să reuşeşti să fii independent de sistemele lumii în care trăieşti fie că sunt politice, sociale, culturale sau religioase este iarăşi un demers care apare ca fiind imposibil. Totuşi omul ca să-şi poată trăi viaţa sa va trebui să se separe de toate acestea şi  singura sa raportare şi dependenţă să fie faţă de divinitate, faţă de Dumnezeu.

În acest moment vrând-nevrând suntem dependenţi de sisteme omeneşti. Unele din ele sunt brutale, forţate altele sunt mai blânde şi acceptate. Unele ne sunt impuse, altele le alegem noi (liberi cică). Unele sunt dictatoriale iar altele oferă o libertate mai mare de mişcare dar doar în limitele lor. Este un fel de robie modernă, nu un sclavagism aşa cum îl ştim noi din vechime ci unul pe care îl acceptăm. Ajungem astfel să trăim o viaţă impusă, trasată şi desenată de alţii, de sisteme, religii, partide, corporaţii etc. Si ne mai mirăm că nu mai simţim că trăim, că nu avem satisfacţii în viaţă!

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Din greşelile trecutului – Dualitatea

Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Matei 6:254. Orice dualism este o otravă. Emil Cioran

Nu mă voi referi în această meditare la dualism ca şi curent filosofic deşi este interesant (găsiţi detalii aici dacă vă interesează), ci mă voi referi la dualitate ca mod de a trăi, sau mai bine zis, de a nu trăi viaţa. Una din marile greşeli ale trecutului meu, sper că nu şi ale viitorului, este trăirea dualistă adică trăirea unei vieţi formale şi a uneia ascunse. Una este formală pentru că este impusă fie de religie, fie de cultură, clasă socială, conjuncturi etc şi cea ascunsă fiind cea care vine oarecum natural din noi dar pe care nu avem curajul să o trăim la suprafaţă fie din cauza religiei, fie e culturii sau a constrângerilor de orice altă natură.

Nu ştiu dacă aţi avut vreodată senzaţia că trebuie să faceţi faţă la două vieţi deodată dar eu am trăit această senzaţie. Nu neapărat că am avut o viaţă ascunsă, deşi am făcut şi unele lucruri pe care nu aş fi dorit să le ştie nimeni, ci pentru că începusem să trăiesc după cum mediul religios şi contextul social îmi dictau. Mă trezisem că trăiam o viaţă care nu era a mea, o viaţă care era a  lor, eu nu mai existam decât prin ei. Ceea ce eram eu cu adevărat nu mai conta pentru nimeni ci conta ce eram eu pentru ei. Ajunsesem să cred chiar eu însumi asta şi o confundam cu o stare spirituală înaltă pe motiv că eu dispăream ca fiinţă pentru ceilalţi.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.