Cine câștigă?

Căci firea pămîntească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pămînteşti: sînt lucruri protivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi. Galateni 5:17

Copilul nostru cel mai mare este un fan al victoriilor. El nu joacă doar de plăcerea de a juca, el joacă doar ca să câştige şi dacă nu câştigă e bai. (Poate seamănă cu tatăl lui care scrie) In fine, el doreşte să câştige mereu.

De fapt căriua dintre noi nu îi place să câştige? Cine nu vrea să iasă victorios în urma unei bătălii sau a unui concurs? Cred că e scris în ADN-ul nostru să fim competitivi şi aproape toată viaţa avem în vedere aspectul acesta. Puţin mai mult, puţin mai bine, puţin mai sus şi pentru a ne atinge idealurile suntem gata să mâncăm mai puţin, să dormim  mai puţin, să muncim mai mult.

Dar spiritual ce se întâmplă? Cât de conştient sunt că în mine se dă o mare bătălie? Cât de conştient sunt dee adversarii care se luptă în mine? Cu care dintre ei simpatizez? Pe cine susţin?

Pavel le spune galatenilor că firea şi Duhul se războiesc în noi. E un război care nu încetează la botez ci atunci începe şi care nu încetează decât la moarte, nu la moartea firii pământeşti ci la moartea trupului acestuia prin care firea poate să se manifeste. Războiul acesta aduce multe decepţii celor care nu sunt conştienţi de el şi care vor totuşi să trăiască o viaţă morală, bună.

Vă îndemn să vă apucaţi ca şi mine să studiaţi adeversarii din dumneavoastră, dacă faceţi asta veţi şti ce îi slăbeşte sau îi întăreşte pe fiecare din ei. Veţi cunoaşte cum puteţi susţine prin viaţa voastră una din tabere, veti şti cum puteţi avea mai puţine înfrângeri şi mai multe victorii.

Foarte concludentă este povestirea următoare. O poate înţelege şi un copil. Citiţi vă rog şi meditaţi:

Odata, un om batran i-a dezvaluit nepotului sau un secret mare:
– In fiecare dintre noi exista o lupta, la fel ca lupta intre doi lupi. Un lup este rau: invidia, gelozia, durerea, egoismul, ambitia, minciuna.
Iar celalalt lup este bun: pacea, dragostea, speranta, adevarul, bunatatea si credinta.
Nepotul a ramas un pic confuz si la intrebat pe bunic:
– Si care lup castiga intr-un final?
Batranul a zambit si a raspuns:
– Castiga lupul pe care il hranesti.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Lasă un comentariu