Bărbatul – stăpân

Geneza 1:28  Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” …3:16  Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.” … 4:7  Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.”

O temă destul de delicată avem astăzi: bărbatul ca stăpân. Încă de la facerea pământului Dumnezeu l-a făcut stăpân pe om (bărbat şi femeie) peste lucrarea pe care o făcuse El, era o stăpânire faină, mulţi şi-ar dori astăzi să fie administratori peste atăta pământ rodnic şi fără buruiană 🙂 şi stăpâni peste atâtea animale. Ei erau în grădină şi peste ei era stăpân doar Dumnezeu. Dar după un timp apare incidentul dramatic al căderii în păcat şi lucrurile se reaşează la mai multe capitole şi unul dintre ele este stăpânirea. Cei doi sunt izgoniţi din Eden unde erau administratori şi bărbatul este numit stăpân al femeii. Ei bine de aici înainte se complică groaznic de tare lucrurile în relaţia femeie bărbat şi nu numai.

De la momentul acela şi până în ziua de azi femeia încearcă să scape de poziţia ei iar bărbatul încearcă să o domine. Asta a dat naştere la muuuulte dispute, înşelări, comploturi şi chiar ucideri. În Vechiu Testament vedem o femeie care nu seamănă deloc cu femeia modernă de azi, dominată, fără valoare, fără drepturi. Uitaţi-vă la situaţia în care Lot are musafiri şi cei din Sodoma vor să îi abuzeze, îşi pune la dispoziţia viloatorilor fetele ca să îi scape pe bărbaţii aceia, uitaţi-vă la incidentul din Judecători 19 când o femeie este dată iar violatorilor ca să scape bărbaţii după care face un gest dramatic tăind-o pe aceasta in 12 bucăţi. Priviţi la ce se întâmpla în poporul evreu atunci când femeia nu avea drepturi deloc iar bărbatul abuza din plin de poziţia sa.

În Noul Testament vedem o altă poziţie, de fapt nu e alta ci doar explicată şi demonstrată corect de Domnul Isus care explică cum trebuie să fie reportarea faţă de femei. Domnul Isus arată aceeaşi atitudine faţă de femei cât şi faţă de bărbaţi. Urmează Pavel care explică cum trebuie să se desfăşoare relaţia asta de supunere şi completare reciprocă. În acest fel vedem că stăpânirea aceasta oamenii au înţeles-o şi au aplicat-o greşit. Atât de frumos explică Pavel relaţia dintre soţ şi soţie încât respectând ce spune el putem avea o relaţie binecuvântată în care femeia este supusă bărbatului de voie, de plăcere iar bărbatul o reprezintă cu mândrie şi bucurie.

batalia sexelorProblema e că păcatul continuă şi în domeniul acesta şi după ce au fost explicate şi clarificate lururile in Noul Testament. Femeia este în continuare devalorizată, abuzată în unele ţări iar în altele mai moderne femeia a încercat din răsputeri să scuture jugul acesta ba chiar să schimbe poziţia şi să devină ea stăpână, doar că şi asta e în dezavantajul ei pentru că Dumnezeu alăsat anumite principii şi fără ele nu putem funcţiona bine. În partea occidentală a lumii dacă putem zice aşa femeia este puternică, se consideră liberă şi se consideră stăpână pe viaţa ei aşa se face că femeia suferă foarte mult. Femei manager – nu mai au timp pentru ceea ce e natural în ele: copii, delicateţe, iubire. Pleacă dimineaţa să muncească într-o multinaţională şi vin seara îndoite de oboseală, nu ma au timp decât pentru muncă şi machiaj. Femeia în ziua de azi vrea să fie independentă de bărbat şi pentru asta plăteşte un preţ imens care nu ar trebui plătit dacă ar fi suspusă soţului ei. Priviţi la femeile vedetă (care devin modele pentru fetele noastre): cred că prin aspectul lor îi supun pe bărbaţi, îi au la picioare şi aparent au dreptate, roiesc bărbaţii în jurul lor dar când un bărbat a cucerit-o rare sunt cazurile în care mai rămâna cu aceleaşi atitudini de vedetă, îi dispar toate.

Totuşi revenim la oalele noastre. De ce fug femeile de a fi supuse bărbaţilor? De ce vor să scuture statutul acesta? Nu avem şi noi bărbaţii moderni o înţelegere şi o abordare greşită? O ba da! De multe ori bărbaţii se cred stăpâni pe soţiile lor, le privesc ca pe proprietatea lor ca şi când ar avea libertatea să facă ce vor cu ele ca şi cu un obiect cumpărat. Am întâlnit multe cazuri de acestea la consiliere dar o discuţie cu un membru din biserică m-a pus pe gânduri tare. Spunea el că soţia sa îşi permitea să mai cumpere şi alte lucruri decât avea acordul său să facă şi ca să o înveţe minte spunea el „am fost nevoit să o trântesc de câteva ori cu capul de pereţi şi să îi ard câţiva pumni în cap şi de atunci nu mai am probleme” om din biserică, om care predică şi se roagă. Sincer nu am avut curajul să îi spun ceva atunci dar am rămas foarte surprins. Mai ştiu cazuri în care pornografia a denaturat aşa de tare imaginea femeii in ochii soţului său încât acesta o folosea ca pe o păpuşă gonflabilă sau ca pe o vedetă xxx crezând că toate sunt posibile, că plânsul soţiei în momentele intime e doar de faţadă şi mironoseală, că femeia adoră să fie abuzată sexual sau violată de soţul ei.

Nu la o astfel de supunere cheamă Dumnezeu dragi bărbaţi. Scriptura spune că bărbatul să îşi iubească nevasta după modelul lăsat de Domnul Isus, e  o diferenţă imensă. Să iubeşti nevasta după acel model ar însemna să nu mai ai probleme cu stăpânirea ei. În prezenţa unei astfel de iubiri femeia se supune de bună voie şi cu bucurie, este onorată de o asemenea supunere, este fericită să fie supusă. Ce paradox să fii fericită că eşti stăpânită de soţul tău totuşi aşa va fi în prezenţa uni iubiri ca a lui Hristos.

Poate ar mai fi multe de scris la capitolul acesta dar nu doar asta este chemat bărbatul să stăpânească. Aşi vrea să spun că cel mai greu exerciţiu este nu să stăpânim nevasta ci să stăpânim păcatul. Geneza 4:7 spune că trebuie să stăpânim păcatul. Aici parcă noi bărbaţii nu mai suntem aşa de tari în discuţii, nu mai suntem aşa de pătimaşi la vorbă şi grabnici la aplicarea principiului. De multe ori închidem gura sau spunem: „Pavel spune că binele care voia să-l facă nu-l făcea şi răul pe care nu voia să îl facă aia făcea” şi mai avem noi motivaţii  gen „firea asta pământească frate” . Biblia spune clar, Dumnezeu spune clar Păcatul pândeşte dar tu să-l stăpâneşti noi prea facem pasiune în a stăpâni femeile, grădina, posesiunile dar păcatul nu iar asta trebuie să înceteze. Tot Pavel soune: mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire apoi Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră e o poruncă tare clară dragii mei. Vrem să fim stăpâni, e bine dar condiţia e să fim stăpâni cum cere scriptura şi in condiţiile scripturii la toate capitolele. Şi păcatul trebuie stăpânit, poftele, limba etc. şi nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine spune tot Pavel.

Doar că bărbatul trebuie să fie şi El stăpânit si supus. Pavel explică tare clar asta „Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că Dumnezeu este capul lui Hristos.” Eu trebuie să fiu supus lui Hristos, trebuie să îi fac voia şi să îi fiu credincios. E prima şi cea mai mare supunere care trebuie să mă afecteze, apoi mai este una: Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care Sunt, au fost rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotriveşte stăpânirii, se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu; şi cei ce se împotrivesc, îşi vor lua osînda. Romani 13:1 -2.

Ultima la care vreau să fac referire este stăpânirea de sine. E mare virtute să reuşeşti să îţi cunoşti limitele şi să te stăpâneşti, să nu laşi poftele să facă ce vor, să nu laşi anturajul să te ducă, să nu te ia curentul şi să te poatere încoace şi încolo să fii si să fiu statornic, stăpân pe mine, sigur pe mine asta doreşte şi Dumnezeu asta caută o femeie credincioasă asta are nevoie şi societatea acutală: Bărbaţi care să fie stăpâniţi de Dumnezeu, care să fie supuşi autorităţilor şi care să fie stăpâni asupra lor înşişi asupra păcatului şi asuprea femeii după modelul lui Hristos. Doamne ajută-ne!

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Lasă un comentariu