Acțiuni personale cu impact mare

Poporul a rămas încremenit şi cu inima moale ca apa. Iosua 7:5b

De multe ori am fost deranjat când a trebuit să plătesc consecințele faptelor altora. Îmi amintesc că eram în liceu și unul din băieții din clasă a scos piciorul în hol să împiedice pe careva și cea care a picat a fost nimeni alta decât directoarea școlii, era o profesoară de matematică foarte severă. Ce a urmat… o revărsare de mânie asupra întregii clase, nu doar reproșuri și consecințe asupra notelor noastre la matematică pe trimestrul acela dar și la purtare. Am tras-o toți atunci pe nedrept zic eu.

Uneori am aceeași gândire despre Dumnezeu când pentru păcatul unui om pedepsește toată familia acestuia sau toată cetatea sau toată națiunea sau tot pământul. Mi se pare nedrept uneori să plătesc eu consecințele acțiunilor altora dar până la urmă meditând la câteva cazuri am găsit logica. Menționez că nu înțeleg logica tuturor lucrurilor în domeniul acesta dar aleg să ascult de Dumnezeu și în lucrurile pe care acum nu le înțeleg.

Poporul Israel intră în sfârșit în țara promisă după 40 de ani de pribegie prin pustie. Au o bătălie câștigată prin puterea lui Dumnezeu și prin ascultarea de El, Ierihonul cade la picioarele lor fără să arunce o piatră și ies victorioși și bucuroși din bătălia asta. După bătălia asta are loc o plănuire pentru o altă bătălie și anume luarea cetății Ai. După ce spuneau spionii care au fost acolo era mică cetatea și trebuia să fie trimisă doar o mică parte a poporului acolo, prevedeau victoria, o anticipau. După parcursul lor de la intrarea în țară până la momentul acela era o nimica toată bătălia ce avea să urmeze. Nimeni dintre ei însă nu știa că asupra lor avea efect păcatul de care se făcea vinovat Acan, nu știau că Acan călcase porunca și păcătuise (probabil la bătălia de la Ierihon)

Ajung oamenii din Israel să fie fugăriți de o cetate mică și chiar să le fie omorâți 36 de oameni. Acolo unde nu trebuia să fie nici o problemă în bătălie, acolo unde adversarul era mic și neînsemnat, acolo unde bătălia trebuia să fie câștigată ușor acolo ei iau bătaie și ajung să fie îngroziți de asta. Vorba românului au rămas muți, au încremenit.

O mulțime de întrebări probabil circulau prin popor, zeci de scenarii, plânsete, disperare și deznădejde. Toate astea nu pentru o bătălie pierdută ci pentru impactul pe care această înfrângere îl putea avea asupra următoarelor bătălii, că mai aveau multe de dus. Se vedeau distruși și nimiciți. Fără Dumnezeu erau disperați cum suntem și noi de altfel fără El. Îi îngrozea gândul că erau într-o țară unde nu erau deloc bineveniți iar protectorul lor de care locuitorii țării se îngrozeau nu mai era cu ei. E dramatic să te trezești într-o bătălie spirituală fără Dumnezeu, e dramatic să știi că ai de dușman pe Satan și să trebuiască să lupți cu puterile tale, praf te va face, în asemenea bătălii e nevoie de Dumnezeu, știm asta, așa știa și Iosua că ei fără Dumnezeu nu aveau nici o șansă în țara în care intraseră. Nu uitați că Iosua a fost printre iscoadele care au spionat Canaanul, știa ce fel de oameni sunt, știa ce putere au, știa că erau mari și viteji.

Dumnezeu după gestul de pocăință al lui Iosua le spune care era problema și le arată și omul. Acan se află înaintea poporului și recunoaște fapta, un moment dramatic, să afli că tu ești cauza înfrângerii unei nații întregi. Un moment dramatic știind că va trebui să dea socoteală pentru acțiunea sa. Îmi amintesc de incidentul de la școală când colegul care a pus piedică directoarei a trebuit să plătească pentru notele primite de noi la purtare, până atunci era un fel de ”șmecheraș al clasei” dar atunci a luat-o de la mulți. Acan nu s-a gândit că va fi descoperit dar acum era vinovat dovedit în fața poporului și în fața lui Dumnezeu.

Ce s-a întâmplat e crunt, îmi dau lacrimile când mă gândesc la scena asta. Iosua şi tot Israelul împreună cu el au luat pe Acan, fiul lui Zerah, argintul, mantaua, placa din aur, pe fiii şi fiicele lui Acan, boii lui, măgarii, oile, cortul lui şi tot ce era al lui; şi i-au suit în valea Acor. Acan și copii săi, fiii și fiicele, animalele, cortul, tot ce era al lui erau duși spre locul uciderii. Nu știu cât drum era de parcurs dar mă apucă groaza gândindu-mă la întrebările copiilor săi, a soției sale, la încercarea disperată poate de a găsi o altă soluție, o altă metodă de a plăti pentru păcat, poate voia ca măcar copii și soția să scape și totuși toți au fost uciși cu pietre și arși. Aici recunosc că e peste puterile mele de a înțelege. Nu că nu înțeleg doctrinar de ce s-a întâmplat asta. Doctrinar Dumnezeu avea dreptate, nu a făcut nimic nedrept și în plus trebuia să fie o lecție ca să descurajeze orice astfel de faptă pe viitor. Dar nu înțeleg de ce copiii lui Acan au trebuit să plătească în contul tatălui lor. Era fapta tatălui lor…

Mă îngrozește gândul că aș putea face ceva în viața mea după care copiii să mă întrebe: ”De ce ne-ai nenorocit tată?” Mă îngrozește gândul că vreodată va trebui să plătească pentru faptele mele soția mea pe care o iubesc așa de mult. Mă îngrozește gândul că vreodată va trebui să stau în fața bisericii să dau socoteală de anumite fapte și să fiu considerat vinovat. Aspectele acestea mă fac să mă țin departe de neascultare de Dumnezeu chiar și în lucrurile pe care nu le înțeleg logic. Totuși de ce Dumnezeu i-ar pedepsi pe ei pentru păcatul meu? Nu le au ei de ajuns pe ale lor? De ce spune El: Sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam?

Vorbeam ieri de fapte mici și importante. Acan a făcut o faptă mică în comparație cu amploare poporului, a lucrării și a bătăliei dar consecințele au fost devastatoare. Eva a făcut ceva aparent neînsemnat, o simplă neascultare, un fruct doar și consecințele le simțim și astăzi și exemple mai sunt cum ar fi Iacov cu Esau și dreptul de întâi născut, David care în loc să fie la bătălie se plimba pe acoperișul casei etc.

O Doamne ajută-mă să trăiesc cu băgare de seamă. Nu înțeleg omenește toate acțiunile Tale dar mi-e teamă de o situație asemănătoare. Nu mă lăsa să păcătuiesc.