Salvaţi homosexualii şi lesbienele

Aşa a vorbit Domnul oştirilor: Faceţi cu adevărat dreptate, şi purtaţi-vă cu bunătate şi îndurare unul faţă de altul. Zaharia 7:9

Nu am nici cea mai mică intenţie de a supăra pe cineva, nici de a ataca, ci mă gândesc în cel mai serios mod că este nevoie să facem ceva pentru salvarea homosexualilor şi a lesbienelor. Au nevoie disperată de ajutorul nostru, de suportul nostru, de dragoste autentică şi curată, de susţinere la nivel social şi politic. Fără implicarea noastră sunt condamnaţi pentru totdeauna.

Se tot discută despre noua formă a Constituţiei României şi de sintagma care să clarifice din cine este formată o familie, cine se poate căsători. Deşi cea mai mare parte a oamenilor, dacă ar fi să voteze, ar vota împotriva legalizării căsătoriilor între homosexuali, „ajustarea” va fi făcută în detrimentul homosexualilor, lesbienelor şi heterosexualilor, adică va fi acceptată căsătoria lor. Şi aceasta pentru că nu contează mai deloc ce spunem noi, iar dacă ar conta, pe cei mai mulţi care sunt împotrivă îi vor determina să stea acasă, aruncând mizerie asupra întregii Constituţii, determinând lehamitea oamenilor.

În realitate o asemenea măsură ar face un mare deserviciu, un mare rău homosexualilor. Legalizarea căsătoriilor dintre ei îi va determina să meargă un pas mai departe în relaţia lor şi aşa nefericită şi păguboasă sentimental, emoţional, fizic şi spiritual, spre distrugerea vieţii lor de acum şi a celei veşnice.

De aceea suntem chemaţi să îi sprijinim, să îi ajutăm, să le fim alături. Cum putem face aceasta?

  • Protestând faţă de o modificare a Constituţiei în favoarea legalizării căsătoriilor lor. O asemenea legalizare nu trebuie să existe şi, în primul rând, nu trebuie să existe, pentru binele lor. Din cazurile celor care ne scriu pe ContraCurentului.com, observăm clar că sunt nefericiţi, bolnavi fizic, epuizaţi, chinuiţi în cugetul lor, chinuiţi în trupurile lor, sătui de mizerie şi promiscuitate. Îi putem ajuta împiedicând legalizarea căsătoriei lor.
  • Mijlocind înaintea lui Dumnezeu pentru ei. Aşa e că nu te-ai rugat prea des pentru ei? Ştiu, nu mă miră deloc şi nu te acuz, dar îţi spun doar că au mare nevoie de rugăciunea ta. Au nevoie de oameni care să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru salvarea lor, de oameni cu mâini şi inimi curate care să strige către Salvatorul, de rugăciunea mea şi a ta.
  • Informându-te. Da, dacă te informezi despre ce înseamnă acest fenomen ajuţi mult, sau poţi ajuta oamenii cu astfel de probleme. Nu ştii când vei avea de vorbit cu unul dintre ei. Nu ştii când cineva din cunoştinţele tale va avea nevoie de ajutor în această problemă. Dacă nu vei fi pregătit, îl vei respinge, îl vei alunga, îl vei izgoni, şi tradus înseamnă că îi vei întări convingerea că nu este acceptat şi că aşa trebuie să trăiască.
  • Iubindu-ţi copiii. Dacă îţi iubeşti copiii, atunci pregăteşte-te şi în acest domeniu. Nu uita că în familie oamenii „decid” că „s-au născut aşa”. Cele mai multe cazuri de homosexualitate sau lesbianism se declanşează în casa părinţilor, unii dintre ei „buni creştini”. Unde îţi direcţionezi copilul? Ştii ce este în mintea lui? Cu ce se confruntă? Ce anturaj are? Cu cine umblă? Unde stă seara? La ce se uită pe calculator? Dacă nu ştii, ar fi bine să te apropii de el să discuţi, să te împrieteneşti cu el.
  • Susţinând pe cei care se implică într-o astfel de lucrare. Ştiai că există şi oameni care îşi dedică timpul lor, resursele lor, banii lor şi chiar vieţile lor pentru a salva astfel de oameni? Că este mare criză de oameni iubitori de oameni, care să lucreze şi să sprijine o astfel de lucrare? Că există proiecte aproape necunoscute în biserici, oameni care luptă şi agonizează pentru ei în rugăciune? Dacă nu ştiai, îţi spun acum. Una dintre aceste lucrări este chiar din mediul evanghelic şi se numeşte Contra Curentului. Cere detalii dacă vrei să ne susţii şi le vei primi.
  • Implicându-te. Da, ştiu, este jenant, dezgustător uneori, este defăimător, dacă te vede cineva discutând, dacă va crede cineva că tu eşti ca ei, dacă îţi vei păta numele, dacă, dacă, dacă, dar este nevoie de implicare. Poţi discuta cu astfel de persoane. Avem nevoie de oameni echilibraţi care să discute cu ei, care să poată iubi real şi să dea model o astfel de dragoste, pentru vindecarea dragostei lor bolnave. Avem nevoie de oameni care să iubească ca Hristos.

Da, cu siguranţă, poţi salva şi tu homosexuali şi lesbiene. Totul este să-ţi pese, totul e să vrei să te uiţi şi spre nenorocirea lor. Vei putea oare tu să înţelegi drama lor? Îţi va păsa de durerea lor? Au nevoie de noi, dragii mei. Au nevoie să fie salvaţi. Ei sunt cea mai mare comunitate de oameni neevanghelizată în mod intenţionat, nu sunt misionari care să lucreze printre ei şi cu ei. O… dacă ai şti câtă nevoie au de salvare, şi nu are cine să le spună despre ea!

Faceţi cu adevărat dreptate, şi purtaţi-vă cu bunătate şi îndurare unul faţă de altul. Au nevoie şi ei de bunătate şi îndurare, de ajutor, de salvare. Cine se va duce oare?

Poţi ajuta. Priveşte lista mică de mai sus, sigur poţi face ceva din ea. Te rog, fă ceva, întinde în acest fel mâna spre ei, o mână plină de speranţă, dragoste curată, salvare. Dumnezeu ne provoacă la lucrare. Cum vei răspunde?

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

6 comentarii la „Salvaţi homosexualii şi lesbienele”

  1. Excelent articolul. Am citit in ultima vreme o multime de articole pe aceasta tema, dar putine au reusit sa exprime o parere care sa impleteasca bine realitatea inconjuratoare cu afirmatiile Sfantelor Scripturi.

    Legat de intentia de legalizare a casatoriilor atipice, cred ca niciodata intentia reala a lor nu a fost casatoria in sine, ci era doar un obiectiv intermediar pentru a obtine o pozitie legala in societatea, care sa le alunge cosmarul respingerii pe plan social si implicit sa aiba acces la joburi de buna calitate fara a fi nevoiti sa isi ascunda orientarea. Asta o demonstreaza si numarul foarte mic de casatorii care au avut loc in tarile unde s-a legalizat acest tip de casatorie, practic nimeni nu s-a grabit sa isi oficieze o astfel de relatie.

    Răspunde
  2. Cu siguranta nu urmareste cineva binele lor, nici cei care sustin o asemenea măsură legislativa.

    Totul e joc politic si supunere faţă de ordininele cra vin „de sus”. În realitate ei chiar vor fi afectati negativ chiar daca putini vor fi cei care se vor căsători.

    Cosmarul respingerii nu poate fi destrămat prin măsuri legislative.

    Răspunde
  3. M-am reintors ieri din Portugalia.
    Am calatorit pe malul Atlanticului, in zona Cascais-Estoril- Sintra – Lisabona.
    Am avut ocazia sa observ cupluri de baieti-baieti, fete-fete, care isi exprimau tandretea in public, fara ca cineva sa se scandalizeze, sa faca observatii, erau foarte naturali atat subiectii, cat si privitorii.
    Toleranta maxima!
    Atata vreau sa spun, este alegerea lor cum vor sa-si traiasca viata, cu cine, unde, cand, in ce mod….

    Totusi, nu voi accepta NICIODATA legalizarea dreptului ca aceste persoane, cumva impotriva naturii, sa devina tata-tat sau mama-mama pentru un copil.
    Copiii au nevoie de afectiune diferita, si nu pot fi crescuti intr-un mediu impotriva firii!!!!!!

    Răspunde
    • Sunt convins că există şi zone în care toleranţa este maximă, drama este că nici aşa nu sunt fericiţi. Ştim povestea a sute de homosexuali (din România) care vin să ceară ajutor storşi de orice putere, cu traume fizice si psihice majore. În adevăr la întâlnire sunt fericiţi, nu mă îndoiesc de asta, de altfel nu ar merge la astfel de întâlniri. Dar când mă gândesc la efectele pe termen lung şi la efectele eterne îmi dau seama că fericirea şi tandreţea acelor întâlniri este cupa de otravă pe care o sorb.

      În cartea Contra Curentului am surprins mărturiile oamenilor din acest mediu. Sunt dramatice.

      Cu sau fără legalizare ei, alegerea tot o vor face. Mă întreb dacă interzisul nu este si el un factor determinant şi odată cu „legalizarea” ar putea scădea numărul celor care aleg stilul acesta de viata. Oricum va fi alegerea lor, bine aţi spus, şi consecinţele tot ale lor însa sincer mă doare drama pe care o trăiesc. Îşi afişează câteva cazuri aparent „reuşite” iar restul de 98% trăiesc adevărate drame.

      Despre adoptarea copiilor de astfel de cupluri…. uitaţi un material grăitor despre drama unui copil într-un asemenea cuplu.
      http://youtu.be/avhrm64pJ6o

      Răspunde
  4. Sunt si eu gay am 26 ani si îmi este foarte greu nu am prieteni cu care sa vorbesc sunt mereu singur sunt pensionar pe caz de boala stau închis in casa fara sa ma vadă nimeni si plâng, plânsul a devenit o placere pentru mine îmi cer scuze ca nu am scris cum trebue ca nu am multa scoala

    Răspunde

Lasă un comentariu