Lăcomia – calea spre distrugere (I)

Sunt interesante pornirile firii noastre umane pentru tot ce ţine de aici şi acum, pentru tot ce este mult şi scump, pentru adunat şi deţinut, pentru posedat şi păstrat. Într-un fel sau în altul, omul caută să îşi asigure ceva, caută să se protejeze prin ceea ce oferă acest pământ. O nesiguranţă cruntă şi profundă face pe oameni, să îşi adune bunuri, bani, valori şi tot ce pot pentru a se simţi ocrotiţi, pentru a se simţi la adăpost. Ei bine, această strângere permanentă depăşeşte limitele normalului dacă omul are de unde să adune. Vrem mai mult şi mai mult mereu. Este foarte uşor să devenim lacomi, când avem în faţă resurse multe. Adesea îi criticăm pe politicienii care au făcut tot felul de afaceri, ca să câştige de pe urma funcţiei lor, sunt criticaţi clericii, care odată cu biserica sau mănăstirea zidită şi-au înălţat şi lor o căsuţă, îi criticăm pe primarii care fac învârteli, ca să „se capete cu ceva” câtă vreme sunt primari, însă lăcomia nu are doar o astfel de componentă.

Lăcomia este mult mai prezentă şi mai subtilă decât ne imaginăm. Are o dimensiune mult mai intimă decât ceea ce se prezintă pe mass-media la ştiri. Pentru fiecare om, lăcomia are dimensiunea ei şi dacă nu vine DNA-ul să ne aresteze, nu înseamnă că nu suntem lacomi, ci că lăcomia nu a avut cum fi pusă în aplicare sau că aceasta nu afectează statul. Puţini oameni pot spune că au scăpat de lăcomie, pentru că siguranţa, e una din nevoile fundamentale ale fiinţei umane şi oamenii încearcă în fel şi chip, să îşi împlinească această nevoie, să se asigure, să le fie bine.

Dacă ar fi să-l scoatem pe Dumnezeu din ecuaţia asta, deşi e elementul esenţial pentru a o înţelege, vom descoperi că oamenii care „ştiu să se descurce”, sunt consideraţi deştepţi şi au aprecierea celor din jur. Să ştii să faci „şmecherii” devine o „artă”. Să ştii „să te învârţi” este considerat echivalent cu inteligenţa. Lăcomia caută să potolească setea de siguranţă, fără Dumnezeu şi asta aduce multă suferinţă semenilor dar şi omului lacom.

Acum trebuie să reintroducem pe Dumnezeu în ecuaţie, fără El, nu ne dau calculele. El, Dumnezeu, a văzut această nevoie fundamentală a noastră, la fel cum a văzut şi nevoia de dragoste, şi a venit în întâmpinarea şi împlinirea ei. Noi ne temem de rău, ne temem de vremuri rele, ne temem de foamete, ne temem de boli, ne temem de suferinţă, ne temem de oamenii lacomi, ne temem pentru trupul nostru, ne temem pentru siguranţa zilei de mâine şi Dumnezeu în înţelepciunea Sa, vine să împlinească şi această nevoie profundă a omului. De multe ori găsim în Scriptură asigurarea „nu te teme” sau „să nu te temi” sau „Eu sunt cu tine” şi multe alte asigurări menite să ne dea siguranţă.

Vedeţi, oamenii caută să potolească setea de dragoste, nevoia de a fi iubiţi, prin sex, prin pornografie, prostituţie şi alte surogate şi setea asta nu trece, nevoia asta nu este împlinită. Tot pe acelaşi tipar, căutăm să ne „asigurăm” prin lăcomie, şi nevoia nu poate fi acoperită, pentru că o astfel de nevoie poate fi împlinită doar de Dumnezeu. Fiecare din noi am vrea un salariu mult mai mare, dacă se poate, să primim cadou o moştenire considerabilă, să câştigăm ceva cu efort mic şi în momentul când dăm de vreo sursă mai bună de câştig, considerăm că Dumnezeu ne-a scos-o în cale şi că trebuie să mergem într-acolo. Ei bine, suntem destul de departe de ceea ce afirmă Scriptura: că ne este de ajuns dacă avem ce să mâncăm şi cu ce să ne îmbrăcăm. Suntem departe de recomandarea, de a nu ne îngrijora cu privire la ce vom mânca sau cu privire la îmbrăcăminte şi considerăm perfect normal, să învestim tot mai mult în confortul locuinţei noastre, în confortul personal, în siguranţa noastră.

Lăcomia are multe faţete şi poate îmbrăca inclusiv haina evlaviei şi vreau să vă spun că, îi stă foarte bine în această haină. Mulţi credincioşi îşi permit să fie lacomi, de fapt poate e formulat greşit. Mulţi credincioşi nu văd oferta lui Dumnezeu de împlinire a securităţii şi siguranţei, şi încearcă să îşi creeze singuri acoperire pentru aceste nevoi. Poate fiecare din noi am trecut printr-o asemenea stare în care am considerat că pentru pământul acesta e nevoie să devenim inteligenţi şi să profităm pentru a ne împlini nevoile.

Să vă dau câteva exemple: Am un telefon, e inteligent dar de generaţie mai veche. Văd la fratele meu unul cu ecranul mai mare şi îmi pare mult mai frumos. În mintea mea se naşte dorinţa de a schimba telefonul şi până la urmă, caut să o pun în practică. Dacă nu am nevoie de mai multe resurse, dacă nu am forţat limitele telefonului meu, deja pot vorbi de lăcomie. Pofta este vârful de lance al lăcomiei şi multe porunci din decalog fac referire la ea. Pofta este cea care face posibilă lăcomia. Asta se poate întâmpla cu maşina, casa, serviciul, hainele, electronicele, slujba din biserică, nevasta, bărbatul etc. Lăcomia adună, adună şi caută să construiască un turn propriu, în care să ne simţim în siguranţă dar în care vom deveni prizonieri ai propriei acţiuni. Continuăm mâine.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.