Un timp al religiilor sau al credinței?

Tocmai am trecut printr-o perioadă de sărbători, mai mult sau mai puțin creștine, am trecut și prin săptămâna europeană de rugăciune și suntem la finalul unei perioade foarte, foarte, încărcate din punct de vedere religios. Colac peste pupăză, într-o asemenea perioadă, are loc un atentat sângeros în Paris, urmat de alte evenimente legate de acesta în care aproape 20 de oameni au murit. Ciudată coincidență pentru mine. Totuși aceste stări de fapt mă fac să îmi pun o serie de întrebări la care aș avea nevoie de răspuns. Sper să și găsesc răspunsuri.

Elementul comun al multor acțiuni din această perioadă este religia. Nu mai încape îndoială despre noi românii că suntem un popor religios, bine ar fi să fim și credincios. De ce ar fi bine să fim și credincioși? Pentru că religia fără credință poate lua cele mai urâte forme ale hidoșeniei umane. Așa se face că în numele religiei au murit acei oameni în Paris, așa se face că în numele religiei au murit oameni în inchiziții și în fiecare zi mor mulți oameni în numele religiei.

Cred că e vorba de o confiscare a religiei de către cine nu trebuie. Cred că prin religie, se exercită cea mai eficientă și amplă formă de manipulare a maselor din câte au existat vreodată și dacă tot are acest potențial uriaș, ori va fi deturnată, ori va fi nimicită. Religia a căpătat valențe de putere mondială de multă vreme și asta o face extrem de atractivă pentru cei ce vor să dețină puterea. Din păcate, istoria ne confirmă că religiile nu s-au păstrat așa de curate ci s-au pervertit fie politic, fie economic, fie cultural sau ideologic.

Așa se face că se aud tot mai des cuvinte precum: crislam, ecumenism, unire. Așa se face că voci puternice ale liderilor religioși ”cântă în cor”. Vedem apeluri de pacificare de la oameni de la care nu ne așteptam. Dintr-o dată religii care erau pe poziții divergente dau semne că se unesc. Oare ce se ascunde în spate? Oare mai este religia ceva de încredere, oricare ar fi ea? Dar oare a fost vreodată? Oare ne poate religia face mai buni cu adevărat sau e doar paravanul unei comodități omeneşti și a ascunderii de Dumnezeu?

Nu vreau să fiu un factor de dezbinare, însă observ că religia e din ce în ce mai mult o scuză bună a oamenilor, dar devine și o mare piedică în calea oamenilor care vor să îl cunoască pe Dumnezeu. Religia, în viitor, estimez că va fi cea mai mare piedică în calea cunoașterii lui Dumnezeu și va fi cel mai mare prigonitor al credincioșilor. Dacă privim puțin acum în jurul nostru, observăm cu ușurință manifestări despotice ale religiei, observăm autoritatea cu care aceasta cere oamenilor ce și cum să creadă, când să creadă. Religia devine din ce în ce mai mult ceva anti-credință. Vom fi îngropați în forme, obiceiuri, ritualuri și alte ”hulboane” religioase și credința adevărată, directă, personală va fi condamnată și prigonită. Vom fi forțați fie să avem o religie ”controlată” fie să nu avem niciuna dar nu vom avea liber la varianta unui Dumnezeu personal, bine că ce e în inimă încă nu poate fi citit.

Cred că timpul ”bun” al religiei s-a dus. Aceasta a fost confiscată în mare parte și e deturnată de ”terorişti ai sufletului”. Cred că trebuie să ne trezim și să ne închinăm personal și individual înaintea lui Dumnezeu. De fapt, asta trebuia să fie dintotdeauna și mulți oameni au înțeles această chemare dar cei mai mulți sunt doar religioși.

Care e credința ta? Crezi într-o religie sau ai o relație personală cu Dumnezeu? Mâine dacă ajută Dumnezeu încerc să scriu despre credința personală în El.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.