credinta

Credem în Dumnezeu sau în părinți?

de

Una din cele mai mari provocări ale unui consilier este să aibă de a face cu convingeri greșite pe care persoana le-a căpătat din copilărie și care îi sabotează viața în prezent. Să ai de a face cu astfel de convingeri înseamnă multă muncă și de obicei nu se poate realiza o curățare decât parțială de ideile toxice care între timp au generat comportamente dăunătoare.

Prin credința în părinți nu mă refer doar la părinții biologici, ci la toate persoanele care au influențat valorile individului în perioada sa de formare, inclusiv la grupul religios din care face parte acea persoană. Părinte în acest articol înseamnă persoană sau grup care a pus tipare de gândire sau comportament în individ.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Se termină creștinismul antropocentric?

de

Probabil, cei mai mulți dintre voi au observat că atac des creștinismul profitabil și că nu îmbrățișez cu drag pe cei ce au o credință formală. Scrierea de astăzi, tot în categoria asta se încadrează și vrea să fie un apel, la un altfel de creștinism decât cel letargic, consumist și antropocentric. Fac de la început precizarea că „antropocentric” înseamnă „centrat pe om” adică, cu omul în centru. Opusul lui este termenul „Cristocentric” adică, cu Hristos în centru.

De ce cred că trăim un creștinism preponderent antropocentric? Pentru că, multe din abordările declarate sau nedeclarate ale religiilor creștine, pun omul în centrul lucrării de mântuire a lui Dumnezeu și de aici derivă multe consecințe traduse în credințe, comportamente, teologii, filosofii care constituie viața creștinilor de astăzi. Așa se face că mulți oameni devin sau rămân creștini, pentru că e profitabil, pentru că dă bine la imagine sau pentru că ar însemna un consum să gândească altceva.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

O putere ieșise din El

de

Una din vindecările pe care Mântuitorul le-a făcut pe Pământ a fost, în opinia mea, deosebită mult de celelalte. Deși a știut clar ce se petrece, această vindecare s-a produs datorită credinței și prin acțiunea exclusivă a celei vindecate. În alte cazuri, vedem interacțiunea Domnului Isus cu cel bolnav, dar aici totul se desfășoară în partea celei vindecate. Are credință și acţionează în taină, să își pună în aplicare planul. A vrut într-un fel să se vindece, fără să îl deturneze pe Mântuitor de la activitățile sale și fără să se deconspire. Așa se face că găsim această femeie, îmbulzindu-se într-o mulțime mare, într-o îngrămădeală de nedescris, făcându-și loc cu greu printre oameni, poate fiind împinsă și scoasă afară de acolo deoarece era femeie, dar în tot vacarmul acela femeia asta avea o singură țintă: Un centimetru din haina Mântuitorului, poate se mulţumea să atingă câţiva milimetri.

Nu știu cum a reușit femeia asta să se atingă de haina Vindecătorului, nu înțeleg cum o femeie a putut face asta în acea societate, dar ajunge să facă asta și prin acest gest tot vacarmul se oprește, totul se dă peste cap. A simțit vindecarea instant, dar a auzit ce nu luase probabil în calcul: Cine s-a atins de mine?

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Un timp al credinței personale

de

Îmi stă în minte scena în care, Domnul Isus, trebuie să răspundă la întrebarea privitoare la religii: unde trebuie să ne închinăm? Femeia era frământată. Cine avea dreptate? Care dintre religii sau curente? Iar El, Fiul lui Dumnezeu vine cu un răspuns, care putea lejer să supere ambele ”culte” religioase mari de atunci: ”Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.”

De multe ori, de prea multe ori, suntem în stare să vărsăm și sânge în apărarea unei religii, suntem în stare să dușmănim, să urâm, să atacăm sau dimpotrivă, să muțim pentru apărarea mărcii, a brandului. De prea multe ori religia face victime în loc să vindece răni. De prea multe ori religia face război, în loc să facă pace, istoria ne confirmă asta, prezentul ne confirmă asta, viitorul ne va confirma cu vârf și îndesat asta.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Un timp al religiilor sau al credinței?

de

Tocmai am trecut printr-o perioadă de sărbători, mai mult sau mai puțin creștine, am trecut și prin săptămâna europeană de rugăciune și suntem la finalul unei perioade foarte, foarte, încărcate din punct de vedere religios. Colac peste pupăză, într-o asemenea perioadă, are loc un atentat sângeros în Paris, urmat de alte evenimente legate de acesta în care aproape 20 de oameni au murit. Ciudată coincidență pentru mine. Totuși aceste stări de fapt mă fac să îmi pun o serie de întrebări la care aș avea nevoie de răspuns. Sper să și găsesc răspunsuri.

Elementul comun al multor acțiuni din această perioadă este religia. Nu mai încape îndoială despre noi românii că suntem un popor religios, bine ar fi să fim și credincios. De ce ar fi bine să fim și credincioși? Pentru că religia fără credință poate lua cele mai urâte forme ale hidoșeniei umane. Așa se face că în numele religiei au murit acei oameni în Paris, așa se face că în numele religiei au murit oameni în inchiziții și în fiecare zi mor mulți oameni în numele religiei.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Ce să facem cu muntele?

de
Creinta intelepciune munte

După una din lucrările Domnului Isus, ucenicii sunt cuprinși de frământare: Noi de ce nu am putut face asta? Această întrebare le-a măcinat mintea și nu le-a dat pace până nu au aflat un răspuns. Răspunsul primit a fost acel verset cunoscut de toți: „Din pricina puţinei voastre credinţe”, le-a zis Isus. „Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: „Mută-te de aici acolo”, şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă. Dar acest soi de draci nu iese afară decât cu rugăciune şi cu post.”

Multă vreme am visat, la o așa credință de mare, vă spun sincer. Și în visarea asta eram măcar puțin ”erou”, măcar din când în când, mai mutam câte un munte pe ici pe colo, ca să îmi vadă oamenii credința și să vadă ”beneficiile credinței în Dumnezeu”, deci, să Îl fac atractiv pe Dumnezeu. În visările mele infantile despre marile credințe, făceam minuni, opream războaie, incendii, inundații, eradicam boli, mutam Pământul ca să fie cald și la ăia de e gheață mai tot timpul, îi pocăiam pe toți cu puterea credinței mele. Hmmmm… hai că pentru astea trebuia credință cât un grăunte de muștar, deci mare, dar măcar să vindec câte un om în stare critică pe zi, poate nu ar trebui atât de multă, măcar să construiesc dintr-o vorbă, casă unui sărac sau să intervin în situații limită mărunte, nu globale. Cam așa gândeam ”când eram un copil”.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Credinţa nu e naturală

de

Şi eu, ca mulţi alţii, o perioadă mare de timp am crezut că venind la Hristos viaţa mea o să fie mai uşoară, mai comodă, că mă voi simţi mai bine, că viaţa de credinţă va fi uşor de trăit. Am sperat cumva ca pocăindu-mă să scap de ameninţarea iadului şi viaţa mea să fie îmbunătăţită magic şi gustul pentru păcat să dispară deodată şi chiar speram la un moment dat să devin in „sfântuleţ” imediat după botez. Credeam că voi sta tot cu mâinile pe sus prin biserică lăudându-L pe Dumnezeu şi bucurându-mă zi de zi de victoriile bătăliilor.Amarnic aveam să mă înşel. Datorită încredinţărilor mele greşite, înţelese greşit dar şi primite eronat de la învăţăcei, am avut dezamăgiri mari.

În perioada de după botez am plutit vreo lună aşa prin viaţă cu încredinţarea asta, deja mă simţeam superior că magia s-a produs. Prima cădere avea să fie similară cu trezirea la realitate. O cădere cruntă, zdrobitoare, umilitoare. Avea să descoper că „magia” nu a ţinut sau că nu era acolo nici o magie. Pfiii ce încurcătură? Păi mi se spusese că odată întors la Hristos viaţa de credinţă va fi una a curăţiei, că iertarea va fi simţită deplin, că nu voi mai avea gust pentru păcat, că drumul împreună cu Isus este uşor şi astea rând pe rând au căzut. Am început să trăiesc o viaţă formalistă, conformistă. Nu mă regăseam deloc în ce făceam dar îmi era ruşine să dau înapoi. Cumva… fusesem minţit cu privire lacredinţă, nu era aşa cum mi se spusese sau cum înţelesesem eu.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.

Trimitem de regulă un singur mesaj pe zi.