Dă tot ce e mai bun din tine (II)

Poate că ieri am insistat prea mult pe capitolul muncă și nu e drept, pentru că, o astfel de cerință nu doar de la capitolul muncă vine, deși acolo e cel mai vizibilă. Provocarea de a da tot ce e mai bun din noi, ne este făcută și de anumite instituții, biserici, fundații, organizații. Mai mult ne e făcută de toate viciile noastre umane, indiferent cum se numesc ele. Unii oameni, de asemeni, cer și pretind tot ce e mai bun din  noi, creând relații de dependență și/sau de vampirism energetic. Oricare ar fi cauza, noi avem cheia de la magazie, noi decidem cât și cui dăm. Nu putem da vina pe nimeni și nimic, dacă ne simțim epuizați și storși. Uneori dăm noi considerând schimbul avantajos, alteori încredințăm cheia magaziei cui nu trebuie și suntem jefuiți, dar tot noi suntem responsabili.

Am ajuns la concluzia că nu trebuie să dau tot ce e mai bun din mine în orice capitol al vieții. E adevărat că trebuie să fiu credincios în lucrul care mi s-a încredințat, dar asta nu înseamnă că trebuie să-mi dau viața pentru serviciu, plăceri, oameni, organizații așa negândit și pentru cine iese primul în cale. De fapt, a da tot ce e mai bun, luat așa cum se aude, intră pe teritoriul lui Dumnezeu. Cea mai mare poruncă a Scripturii, spunea Domnul Isis Hristos, este: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta.”  Uneori, dedicarea mea pentru un lucru, un om, un obicei, un viciu, o pasiune, poate intra foarte, foarte ușor, în teritoriul rezervat lui Dumnezeu.

Să dau tot ce e mai bun din mine este o mare provocare și uneori, câștigul e pe măsură, deci, e ispititor. Totuși contează și cui dau dedicarea mea. Spuneam că numărul unu ar trebui să rămână Dumnezeu, dar, uneori, în anumite ocazii, pentru anumite perioade trebuie să depunem un efort susţinut pentru a reuşi în anumite demersuri. Cu asta sunt de acord, dar trebuie ca fiecare să mediteze pentru el dacă plăteşte preţul şi pentru ce îl plăteşte. De ce spun asta. Unii spun că se jertfesc pentru copiii lor, că muncesc de la 6 dimineaţa până la 10 seara. Asta înseamnă nu să dai tot ce e mai bun, ci să storci tot din tine. Asta mai înseamnă încă un pericol, pericolul de a nu fi tată sau mamă. Pe de o parte munceşti pentru bunăstarea copiilor, pe de altă parte nu te bucuri de ei, ci îi înveţi rău. (putem detalia dacă e nevoie) Se pune într-un astfel de caz întrebarea: Se merită ca eu „să mă storc de puteri” la serviciu, iar copiii mei să cheltuie şi să se joace pe calculator sau să stea pe televizor? Cu tot respectul, în astfel de situaţii părinţii au ajuns robii copiilor, dar nu pentru că au fost făcuţi robi, ci pentru că şi-au făcut stăpâni.

Cui dau „tot ce e mai bun din mine”? Poate nu copiii, dar poate computerul, televizorul, casa, maşina, un partid politic, o organizaţie religioasă, un om. Sunt mulţi doritori şi râvnitori la bunul din mine. Uitaţi-vă doar la ce epuizant este să priveşti la televizor, este un vampir energetic, dar noi considerăm că „ne relaxăm”, priviţi la viciile care storc oamenii de putere , perspicacitate, viaţă, indiferent că vorbim de alcool, tutun, pornografie etc.

Da, uneori e nevoie de efortul meu susţinut, e nevoie de o dedicare totală unei lucrări, misiuni sau persoane dar numai pentru o vreme şi numai printr-o alegere conştientă. Uneori, pentru a scăpa de o datorie e nevoie de muncă susţinută pentru o perioadă, ca să scăpăm de acea datorie, problema mare este că ne învăţăm să trăim pe datorie. Uneori este copilul sau soţia bolnavă şi atunci trebuie să stai tot pe lângă ei, să îi îngrijești, să vezi de ei îndeaproape, uneori e un eveniment la biserica din care faci parte şi atunci trebuie să te implici o vreme. Există deci perioade limitate şi atent alese când trebuie să „dăm tot ce e mai bun din noi” dar asta nu se face cu oricine, oricum şi oricând.

Tu cui dai „tot ce e mai bun din tine”?

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.