M-a provocat Ioan Alexandru prin scrierea lui și m-a cam răscolit realitatea pe care o semnalează. Se pare că scandalul, nu ne ocolește ca și evanghelici și motive de scandal avem cu duiumul. De la problema banilor, care e fierbinte de tot la cultele religioase, la probleme slujitorilor necorespunzători, narcisiști sau prost orientați. Există așa de multe motive de scandal, că nu le-am putea inventaria. Bineînțeles că ne atrag atenția cele cu nume sonore. Una e să spun eu, un slujitor minuscul, o erezie și alta e să fie spusă de ”un nume mare”.
Plăcerea evanghelicilor de a afla sau răspândi vestea despre păcate, greșeli și alte chestii senzaționale e o extremă, care indică spre o altă extremă la fel de periculoasă, existența acestor elemente șocante, păcătoase și odioase uneori. Asta mă cam sperie. Și nu exagerez când afirm așa ceva. Cunosc oameni care pretind a fi ”ai Lui” plini de Duhul Sfânt și care vorbesc porcos și vulgar în particular, fără nici o reținere. Mai mult, cunosc și tot felul de ”antreprenori” prin biserici, cu unul din ei având o confruntare anul acesta. Argumentul său pentru slujire spirituală era: ”Eu deja am strâns 7000 de euro din afară, ca să facem biserică.”
De ce avem așa de multe cazuri șocante, vrednice de can-can, de știri senzaționale? Nu vreau să fiu simplist dar care că e vorba de grâu și neghină. În unele situații e așa de multă neghină pe anumite porțiuni din lan, încât te gândești dacă se mai merită să recoltezi? Spune Scriptura că în zilele din urmă va fi credință puțină sau deloc. Oare mai pot eu și tu să facem ceva? Oare mai suntem chemați să luăm poziție? Se mai merită efortul? Astea sunt întrebările care mă frământă.
Un timp, am fost critic al acestor fenomene, m-am consumat și amărât mult. După o vreme am devenit nu impasibil ci distant față de aceste aspecte. Întotdeauna m-am ferit să scriu, și cred că am reușit, despre astfel de relatări din blogosferă. Acum sunt în poziția de om resemnat. Cred că energia și timpul meu nu merită să fie canalizate spre astfel de bătălii, există destui cu gust de gâlceavă, nu lipsesc eu de acolo. Mai mult, e așa mare nevoie de noi în lucrarea om la om cu sufletele, încât nu-mi permit o astfel de luptă. Probabil, unii frați sunt chemați și la astfel de slujiri. Eu nu am o astfel de chemare, eu am chemarea de a relaționa de la om la om. Da, voi fi gata să dau socoteală de nădejdea care este în mine, dar nu o voi face cu oricine. De exemplu, de fiecare dată când am fost invitat în emisiuni, mai ales pe tema homosexualității unde e de lucru mult, am evitat de fiecare dată și chiar am refuzat să particip dacă emisiunea era de tip confruntare ”unul de al lor” și ”unul de al nostru”. Nu pentru că îmi este teamă, ci pentru că cu ar fi ajutat nimănui, decât să aprindă patima pro sau contra.
Zilele trecute am avut ceva discuții cu unii apropiați, despre problemele din biserici și am rămas cu un gust amar cu privire la mine, din cauza greutății pe care o am în a mă eschiva de la asemenea discuții. Deși mă feresc, uneori mă trezesc discutând politicile religioase. Aleg totuși să mă distanțez de politica religioasă de orice formă și cu timpul voi reuși să fac față ispitelor de a discuta situațiile negative din biserici. Nu e productiv pentru mine și familia mea. Astfel de discuţii aduc tulburare și neliniște, stârnesc ură, antipatie, critică și părere de rău. Nu mai vreau să mai vorbesc de greșelile bisericilor, nu mai vreau să fiu implicat în politica religioasă deloc. Dacă situația o impune, pentru liniștea sufletească a mea și a familiei, sunt gata să renunț la calitatea de membru și nu ca o formă de protest, ci ca o protecție absolut necesară. Nu e corect să venim de la biserică fierbând, nu e corect să ne strângem ca să fim mai răi.
Cred tare că este vremea credinței personale în Dumnezeu, cred că este vremea individualismului sau și mai bine, a grupurilor mici. Mega bisericile sunt de domeniul trecutului. Mega bisericile în multe cazuri sunt de fapt mega afaceri. Cred că e nevoie de acea credință și trăire individuală responsabilă înaintea lui Dumnezeu.
Cu cine să te mai cerți? Ce poți schimba în această realitate? Se merită ”să te încordezi pentru asta”. Lângă mine sunt grămezi de răniți de politicile religioase, și eu sunt unul din ei, dar mă târâi. Nu am chef și timp să mă bat, nici energie nu am. Mă voi mulțumi să mă târăsc de la unul la altul, să leg ceva răni sau să spun vorbe bune. Isus e pe drum, va veni să ne elibereze, nu mei este mult, va rezolva el problema, deși sper ca cei ce fac rele să se fi pocăit până atunci.
Lucrările în care sunt implicat, aproape toate, sunt posibile prin ”ajutorul politicilor religioase”. Oameni care nu pot spune în biserică problema lor, că ar fi răniți și mai tare, oameni în păcat, care au nevoie disperată de susținere, dar care sunt deliberat îndepărtați ca să nu strice numele firmei. Oameni plini de vicii în viața cărora ar face minuni evanghelia și care sunt îndepărtați ”ca să nu facă stricăciune”. Trimitem materiale ajutătoare pe cheltuieli mari, fără nici o sponsorizare, iar sfințiile lor ”politicienii religioși” ne trimit la plimbare că avem nesimțirea să ne ocupăm de astfel de oameni. De în multe cazuri e o afacere și ea trebuie făcută profitabilă și trebuie lucrat la ”brand” mult, ne trebuie departament de PR. Asta face ca religiile să devină piedică între păcătoși și mântuirea lui Dumnezeu. Mă opresc aici, deja am spus mult. Părerea de rău e imensă pentru că știu ce potențial zace în biserici încătușat, în timp ce poate fi folosit pentru salvarea sufletelor. Dacă nu avem de treabă, ne facem. Conflicte, certuri, scandal, can-can, senzațional, trebuie să simțim puțină adrenalină și noi cumva…
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.
Si eu doresc sa duc o viata linistita si confortabila lipsita de scandalagii. Vorba unui predicator „Biserica nu este in stare sa isi rezolve problemele ei interne cu scandalagii si nemultumitii .-dar are pretentia ca ea poate rezolva problemele omenirii.”
Sunt si eu intr-o pozitie de slujire sub autoritate bisericeasca.Rugaciunea mea este sa fiu in afara si sa raman in afara acestor probleme. Doar nu stiam legitimitatea cartii lui John MacArthur si procedura lui de a expune pe acei teleevanghelisti….care mai tarziu apar dupa cortina, dupa perdea peste 4-5 ani din nou „curati si impecabili” dupa adultere s.a.m.d.
Nici eu nu-mi doresc sa-mi transform creierul si al semenilor mei in tomberon de gunoi al satanei.
Sa pastram curatenia dar sa ne si ferim de astfel de influente, invataturi.
Ce înseamnă PR (departament de PR)?
PR înseamnă Public Relations. Acest domeniu, foarte înrudit cu tot ceea ce înseamna comunicare și marketing, se ocupa cu promovarea si vânzarea unor produse și servicii.
Când ai zis de Ioan Alexandru, am crezut că te refereai la poetul ortodox care a murit. – http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Alexandru_%28scriitor%29
Ai pus un punct mare pe un i mare. Eu te incurajez sa continui ceea ce faci fara sa fii legat de o anume biserica sau chiar denominatiune. Asta o „predic” oricui cu care am discutii de acest gen. „Biserica” este prea institutionalizata. Totul e doar o afacere cum spui si tu. Mai bine simplii si smeriti, vorba cantarii… Ma rog pt tine.
Pozitia mea este ca a ta, Teofil. Ma implic in consiliere si suport spiritual, acolo unde este nevoie si unde mi se cere. Rezultatul este incomensurabil. Luarea de pozitie in tot felul de „dispute teologice” este o re-actiune. Re-actiunea inseamna subordonarea fata de obiectivele altora. Prefer sa actionez, adica sa-mi planific lucrarea, sa-mi dozez resursele catre obiective clare si sa ajut la dezvoltarea celor ce au „trebuinta de doctor”. Nu mai vorbesc de beneficiul spiritual personal, atingerea din partea lui Dumnezeu etc., etc. Nu ma mira cresterea si nu ma surprinde cresterea numarului de dispute si combatanti. Scriptura arata ca trebuie sa se intample asta. Deci, nu ma las deturnat 🙂
Pozitia mea este aceeasi dragilor. Dar am dreptul si libertatea sa pun o intrebare? Ma gandesc ca poate John M.s-a gandit si la succesul financiar al cartii demascand zeci de mascarici. Cum spuneti voi sunt unii carora le place sa scormoneasca si sa faca sapaturi in astfel de „eretici”. Pe mine ma interesa procedura..daca este corecta biblic- sau incorect. Si pe mine ma intereseaza produsul finit al chemarii mele din partea lui Dumnezeu si anume -castigarea la Isus Christos a semenilor mei.
Ioan, personal cred că Dumnezeu va demasca pe cei incorecți, mincinoși, eretici. Adevărul nu poate fi ascuns. Nu știu cine va face o astfel de lucrare, pentru că e murdară de tot. Poate prin oameni, prin circumstanțe, prin pietre… nu știu, dar știu că adevărul va învinge.
Pe de altă parte știu în dreptul meu că nu e chemarea mea. Este o lucrare și asta și probabil sunt alții chemați să o facă. În dreptul meu, Duhul Domnului, mă luminează și văd realitatea în multe feluri, îmi demască unii oameni, prin natura lucrării mele. Vin oameni cu probleme și aceștia vorbesc și despre semenii lor, unii din ei lideri spirituali. Probabil știu mult mai multe rele de prin biserici decât 90% din enoriași dar nu pot și nu am chemarea să le dau în vileag.
În concluzie nu mă pot pronunța în privința corectitudinii unor astfel de ”scormoniri” pentru că nu sunt chemat și deci nici nu înțeleg deplin lucrarea asta.
Corect. Diavolul cauta sa stirbeasca si sa distruga reputatia si caracterul lui Dumnezeu ..atunci cand paleste cate un astfel de lider. Oamenii sunt dezamagiti de astfel de elemente si practic li se blocheaza drumul catre Dumnezeu.
Ultimele cuvinte ale Domnului Isus Hristos adresate ucenicilor inainte de inaltare au fost:
18. Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei si le-a zis: „Toata puterea Mi-a fost data in cer si pe pamant.
19. Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezandu-i in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.
20. Si invatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit. Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului.” Amin.”
iar noi ca si crestini exact asta facem. Sau ne dorim, ne rugam, dar trecem si la actiune – nu doar la teoretizari.
Ultimele cuvinte ale lui Isus reprezinta prioritatea noastra.
Cea mai valoroasa investitie este sa evanghelizam un suflet. Nu sunt lozinci ci sunt dorurile si framantarile noastre sfinte.
Nici eu nu imi doresc sa pun in carca lui Dumnezeu ideile mele,tocmai de aceea ma las sfatuiti de voi si de altii. Nu e pacat si gresit sa iti pui intrebari. Mi le asum si sunt responsabil chiar daca le-am scris public.
Doar in secte si grupari secrete oamenii nu au voie sa puna intrebari pentru ca sunt imediat izolati, marginalizati, ostracizati,stigmatizati…dar din experienta voastra cred ca asta nu se intampla in crestinism. Sau…aici se aplica legea confidentialitatii.
Sa nu lasam pe Satana sa aiba un castig de la noi ..dar nici sa fim prostiti de emisarii lui, influentele lui, invataturile lui. Eu asta am semnalat!
Mult har in chemarea voastra si bucurie in slujirea voastra!
alex
Dvs ați scris:Cred tare că este vremea credinței personale în Dumnezeu, cred că este vremea individualismului sau și mai bine, a grupurilor mici. Mega bisericile sunt de domeniul trecutului. Mega bisericile în multe cazuri sunt de fapt mega afaceri. Cred că e nevoie de acea credință și trăire individuală responsabilă înaintea lui Dumnezeu…..Se pare că în societatea occidentală, religia à la carte câştigă tot mai mult teren, fiecare considerând că are dreptul să-şi aleagă singur convingerile. Anumite dogme sunt acceptate, în timp ce altele sunt respinse. Unii îşi spun creştini deşi cred în reîncarnare, în timp ce alţii nu ezită să urmeze mai multe credinţe odată (Eclesiastul 9:5, 10; Ezechiel 18:4, 20; Matei 7:21; Efeseni 4:5, 6). Potrivit cărţii Les valeurs des Français, în prezent mulţi credincioşi deviază în mod ireversibil de la căile Bisericii.
Totuşi, această tendinţă spre un pronunţat individualism religios nu este lipsită de pericole. Jean Delumeau, care studiază istoria religiilor şi este membru al Institut de France, susţine că este imposibil ca cineva să-şi facă propria religie independent de un sistem consacrat. „Credinţa nu poate supravieţui dacă nu este bine înrădăcinată în solul stabil al unei anumite confesiuni.“ Valorile spirituale şi practicile religioase sănătoase trebuie să facă parte dintr-un tot armonios. Unde poate fi găsită o astfel de armonie, de coerenţă, într-o societate atât de schimbătoare?!?!
Nu e lipsită de pericole această tendință cum nici urmarea unei religii anume nu e lipsită de pericole. Ce susține Jean Delumeau, nu contrazic, are studii serioase, dar eu nu vorbeam de noi religii ci de credincioșie față de Dumnezeu în mod individual, asta nu înseamnă lipsa valorilor spirituale și nici lipsa practicilor scripturale.
Cred totuși, și e o părere personală, că pericolele religiei sunt mai mari decât pericolele unei credințe individuale. Până nu de multă vreme nu a fost așa, acum însă, s-a schimbat situația. Religia face parte din Matrix, dacă nu total, măcar parțial.