Prințul mamei, prințesa mamei, vedetele bisericii

Nici nu știu cum să încep această scriere, de sensibil ce e subiectul. De câteva minute gândesc la modul cel mai lin de a începe. Vreau să scriu azi, despre un fenomen, care în ultima vreme e prea întâlnit prin biserici și anume: fenomenul copiilor vedetă.

Copiii vedetă sunt de regulă abia mergători pe picioare, dar pot urca în vârstă până mai sus. Ei sunt acei drăgălași, care întorc biserica pe dos în timpul programului, iar mama și tata chiar se mândresc cu „dibăcia” lor. Plimbările pe culuare și pe la diferite persoane nu mai sunt de ajuns, ei fac plimbări pe la amvon, pe podium dacă este, trag de chitara care stă în suport, vor să apese pe clapele pianului și chiar la microfon ar vrea să gângurească. Dacă vine la tine în timpul programului și tu nu îi spui „Ce faci tu frumusețe mică!” Sau „Ce faci tu prințesă!” părinții te bagă în „black list” la categoria invidios sau scorțos.

Când cresc, acești copilași devin altfel de vedete. Cu freze și vestimentații demne de staruri de cinema, apar la spus versete și poezii. Ei, cum să nu apreciez o mică vedetă care spune un verset. Păcat că nu poți sări cu fluierături și ropot de aplauze. Aaa… și să nu care cumva să uiți să lauzi părinții la ieșire, că e bai cu tine, dacă uiți asta.

Veți spune unii „Teo are chef de scandal!” dar nu am. Vreau doar să trag un semnal de alarmă în privința orientării greșite a unor suflete în viață și să fac un apel la a respecta minime reguli de bun simț, când ne prezentăm la biserică împreună cu pruncii noștri, în compania altor oameni.

Primul aspect de semnalat este nevinovăția copiilor. Aici e strict problema părinților, copiii la vârsta asta, fac ce îi învață sau le permit părinții. Unii vor spune că nu au ce le face, dar nu pot să accept această scuză. Am și eu copii și au stat și stau lângă mine pe bancă, de la începutul programului, până la sfârșitul lui. Că nu le-a convenit e adevărat, dar ei știu că la biserică au voie maxim o dată să se ridice, dacă e o urgență cu baia. Așa sunt educați, formați. Nu se poate, ca un copil să facă ce vrea, când vrea, fără ca părintele să îl poată opri. Trebuie să găsească acele mecanisme de control, pentru că altfel copilul e în pericol.

Alt aspect de semnalat este cel referitor la bunul simț. Iar nu poți cere unui copil să cunoască și să respecte niște reguli de bun simț, dar părinții ar trebui să le cunoască bine. Nu poți permite ca o cântare, o poezie, o predică să fie deranjate constant de răsfățurile unui copil. Nu poți permite, ca predica unui frate, să fie deturnată spre mica vedetă care face „ischibiții” în fața amvonului. Și din respect față de cel ce predică, recită sau cântă, dar mai ales din reverență și respect față de Dumnezeu. O minimă doză de bun simț e obligatorie.

Păpica la biserică. Ei drăgălașul de el, i s-a făcut foame, scoate mama repede o pungă mare și tare foșnitoare, să îi dea păpică. Am văzut pe unii pe bancă cu casolete, lingurițe furculițe și alte tacâmuri. Fraților, nu suntem la picnic. Dacă îi e foame așa tare retrage-te undeva într-o anexă, în mașină, afară. Nu fă miros de piure în toată biserica, nu foșni nailoane, nu îți trimite copilul murdar pe la gură, să se șteargă de fustele altor femei, de pe rândul tău. Gândește-te că sunt și alți părinți cu copii pe lângă voi și aceştia poftesc și ei. Nu considerați biserica un loc de relaxare, ci unul de închinare și părtășie în care nu tu, ci fratele și sora sunt cei mai importanți.

Jucării la biserică. Știu, copiii vor jucăria preferată, măcar o jucărie să dețină în biserică. Nu faceți greșeala de a lua una cu baterii care face zgomot, cu cântecele, motoare, puști și alte chestii de genul. Acceptați o jucărie dar nezgomotoasă și discretă. Nu faceți înțelegeri de genul: „Îți iei mașina de poliție cu o sută de sirene asurzitoare, dacă promiți că nu o pornești. ” La fel, lăsați acasă păpușile care se pot dezbrăca, puștile cu apă, sau tot felul de drăcușări și monstruleți din plastic. Un cățeluș de plus, o mașinuță nezgomotoasă, câteva culori și o cărticică de colorat merg, dar să nu exagerăm.

Îmbrăcămintea copiilor la biserică. Poate ar trebui să-mi mușc limba, dar și așa însângerat, tot voi scrie. Considerați copiii voștri ce vreți voi, rezultatele vor fi ale voastre, dar pentru cugetul celorlalți totuși, nu faceți parada modei sau carnaval la biserică. Renunțați la rochița de prințesă cu coroniță și baghetă, la cea de vrăjitoare sau alte personaje din desene, renunțați la costume de spiderman, superman, etc. Nu îmbrăcați copilul, în așa fel încât să atragă atenția. Folosiți decența și bunul simț. Copilul vostru nu e vedetă sau e cel mult, e vedeta voastră. Nu faceți tulburare, sunt părinți care nu își permit, sunt părinți care nu vor, să îi poarte așa pe copiii lor. Vă rog mult, nu mai exagerați. Dar evitați și extrema cealaltă pe care am întâlnit-o. Nu îți lăsa fetița sau băiețelul doar în pampers prin biserică e inacceptabil.

Nu uita, copiii ți-au fost încredințați de Dumnezeu spre formare. Sunt niște suflete care vor merge în viață înainte, conform principiilor pe care le pui în mintea lor. Copiii nu sunt nicidecum un trofeu, o diplomă, o completare a ta. Nu sunt dați nici ca să îți slujească drept faimă, nici să faci ce vrei tu din ei. Avem față de ei o chemare mai înaltă, chemarea de a le face cunoștință cu Dumnezeu prin viața noastră și de a îi educa spre altruism, milă, modestie, slujire, implicare, dăruire.

Dragă mamă, drag tată, nu sunt cel mai bun părinte, am cu siguranță multe erori pe care le fac în formarea copiilor mei, dar fac un apel și către voi, să vă verificați dacă nu cumva plantați ceva greșit în copiii voștri. Ei fac doar ceea ce voi îi învățați și le permiteți. Ce faci din copilul tău? Îți las această întrebare simplă de meditat: Dacă azi îi permiți copilului tău aceste lucruri, având în vedere că în timp totul se amplifică, unde va fi peste 2 ani? Dar peste 10? Doar fă ceva scenarii și apoi acționează în lumina pe care ți-o va de Dumnezeu.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

76 de comentarii la „Prințul mamei, prințesa mamei, vedetele bisericii”

    • Sunt chestii elementare, nu cursuri de parenting. Țin mai mult de bun simț decât de tehnici avansate. Nu aș vrea să fiu în pielea unui părinte de copil isteric sau în pielea unui părinte de copil care nu mai poate fi stăpânit, e dificil și jenant dar toate se pot repara dacă se acționează la timp.

      Doamne, dă-ne te rog înțelepciune.

      Răspunde
  1. Ai 50% dreptate in ceea ce spui. Mi-am facut si eu un scenariu, dar nu legat de copiii mei, ca sunt mari, stau si ma gandesc cum cresc ai tai copii, cu autoritatea pe care o emani: ,, nu fa asta, nu pune mana acolo, stai asa, fa asa….”, am intalnit copii crescuti asa si erau terorizati, peste 5, 10, ..ani cand scapa ,, da D-ne bine!”
    Nu iau apararea la parintii pe care-i descrii tu, dar sunt fel si fel de temperamente si numai un parinte stie cum sa-si stapaneasca copilul.
    Dar uneori si din frustrare vin astfel de ganduri, cum spune proverbul:,,vulpea cand n-ajunge la struguri zice ca sunt acri.”

    Răspunde
    • Nu e nevoie de stat pe ei cu nu, nu, nu. Nu mi-am terorizat niciodată copiii și ei pot mărturisi asta. Am doi copii pentru care mulțumesc Domnului că sunt cuminți și ascultători. au 13 si 6 ani.

      Să ții copilul numai în interdicții este o greșeală măcar la fel de mare ca aceea de a îi ține fără limite deloc.

      Cred totuși că limitele trebuie să fie clare și explicate, fără a îngădui abateri de la ele. Copii au nevoie de limite pentru a se simți în siguranță. Ne speriem să îi limităm, dar infinitul este groaznic pentru ei, care tocmai au ieșit din finit, din limitat. În fine, e mult de scris pe tema asta și nu mi-am propus să țin lecții de parenting 🙂 Erau doar niște gânduri cuplate cu ceea ce se întâmplă prin biserici. Scriam despre excese deja, nu de chestii fine.

      Mulțumesc de interventie, să fiți binecuvântată!

      Răspunde
    • Lyly esti departe de realitate..
      Încerci sa te scuzi ca nu ții partea parinților care ii lasa pe copii sa facă ce vor ,, dar se pare ca pr tine acest articol te-a deranjat ..
      Nu uita cateva lucruri pe care l-ai uitat:
      -Părinții trebuie sa se roage pt copii lor;
      – Biblia in proverbe zice sa nu cruți nuiaua;
      -Apoi nu uita ca daca tu ca părinte nu ai încredințat pe copil in mâna lui D-zeu este egal cu zero efortul tău .
      Scuzele de tip „teroare”sau „temperament”pe care le folosești tu sunt scuze făra proba practica.
      Eu sunt si am fost un coleric din toate punctele de vedere daca tot vorbești de temperament cred ca stii ce înseamnă , am fost un copil care eram cuminte poate doar cand dormeam .(in prezent ma controlez singur caci sunt conștient ca nu sunt condus de temperament , dar cand eram copil trebuia sa fiu controlat de altii adică părinți , profesori etc)

      Dar cat eram de obraznic atunci cand tatăl meu striga sau îmi spunea ceva știam de frica..
      Tatăl meu nu a cruțat nuiaua , niciodată in privința mea..iar eu eram conștient ca trebuia sa fiu pedepsit..(nu protestam ,da ma apăram încercam sa evit pedeapsa , dar nu protestam ca tatăl meu e un dictator ).

      Cum puteam sa i-l numesc dictator cand îmi făcea multe din mofturile mele , dar cand nu ascultam știam ce ma așteaptă ..
      Daca tu consideri asa acei părinți care isi cresc copii si ii învață cd este respectul si frica de D-zeu , nu ma mira faptul ca i-l consideri un dictator si pe D-zeu care ne pedepsește cand greșim ..

      Acum am crescut ,cu ajutorul parinților si a lui D-zeu sunt o persoana care am mult mai mult decat Mi-ar trebui sa trăiesc.
      Dar tot eu ma întreb câteodată , amintindu-mi trecutul si tâmpeniile in care eram implicat in anii copilăriei apoi a adolescentei , unde as fi fost daca nu as fi avut frica de părinți apoi de D-zeu ?

      Poate îmi poti explica tu făra scuzele folosite in articolul anterior..vreau sa fii realista …
      O zi buna

      Răspunde
      • Florin, puţin mai delicat te rog. Adevărul e dureros destul, măcar să îl spunem cu maximum de delicateţe posibilă. Şi eu intru din greşeală uneori cu tractorul în stratul cu ghiocei. Sa nu atacăm persoane. Multumesc!

        Răspunde
      • O sa vedeti voi peste ani rezultatul acestui tip de „educatie”. Ma refer in special la comentariul lui Florin. „Pedeapsa”…”frica”…”nuia”… Ai putea sa ajungi si in conflict cu legea daca intr-adevar faci asta cu copiii tai. Lumea a avansat intelectual, nu mai e nevoie de tortura pentru a educa copiii. Generatiile actuale nu mai sunt pentru a fi dresate cu nuiaua. Faci ce vrei dar e foarte posibil ca peste ani sa-ti amintesti ce ti-a scris unu’ pe internet. Dea Domnul sa nu fie asa.

        Răspunde
        • Da. E dificil de estimat impactul unui anumit stil de educație. Dar pentru siguranța mea voi merge „pe mâna Bibliei” e modul în care sute de generații au educat copiii și a fost bine. Nu sunt de acord cu tortură, frică, teroare, le consider extreme periculoase și le condamn dar nici nu pot să mă duc în cealaltă extremă și să mă tem mai tare de legile omenești decât de cele divine.

          Eu am pedepsit copiii de câteva ori dar de fiecare dată s-a terminat cu îmbrățișare, sărutare și împăcare. Copiii au înțeles că orice pedeapsă e urmare a călcării de lege. Uneori am pus mâna mea pe fundul lui și așa am dat cu nuiaua. Am lovit mâna mea, dar nu am evitat pedeapsa. Au înțeles că nu există scăpare la călcarea de lege și că e bine să respecte regula.

          CU tot respectul, nu cred că generațiile actuale sunt așa de diferite față de cele dinainte încât legile lui Dumnezeu să nu mai fie valabile pentru ei.

          Răspunde
          • E diferenta intre atitudinea dumneavoastra si cea a persoanei careia ma adresam. Nimeni nu zice ca e bine ca copilul sa faca ce vrea si noi sa nu luam vreo masura. Dar sa-mi fie cu iertare, daca nu esti capabil sa te impui copilului altfel decat cu violenta, esti ratat ca parinte. „Scrie in biblie”, da, scrie si mai scrie multe care se aplicau conform culturii si vremurilor acelea. Nu e in decalog sa dai cu nuiaua. Iar cand se mai argumenteaza cu cliseul „asa a facut si tata si a facut bine” Pai nu, n-a facut bine. Tocmai ai demonstrat-o. Sa ne dea Dumnezeu intelepciune, ca instinct violent avem, nu ne vaitam.

      • D-le Florin, va raspund cu cea mai mare sinceritate. Am crescut cu un tata,, dictator” si nu exagerez cand spun asta, nu trebuie sa ne vorbim parintii de rau, dar In viata ramai marcata de unele lucruri. Intotdeauna mi-am spus ca nu -mi voi educa copiii cu asprime, vreau sa ma considere un prieten, cu care se poate discuta orice, nu sa tremure uitandu-se la ceas, ,,vai, trebuie sa vina de la servici!”si de aceea nu sunt de acord cu autoritatea exagerata. In legatura cu disciplina in biserica, noi pana la 2 ani numar pe degete de cate ori am luat copiii la biserica, nu exista pe atunci camera pt copii, faceam cu randul, sa- mi spuna o mama care copil rezista de la 9- 12:30 uneori, fara sa planga sau sa-i dea ceva sa manance. Bineinteles ca ma deranjeaza si pe mine cand un copil se plimba de n ori de la mama la anvon si invers si mama nu ia nici o atitudine. Despre mancare si la noi la biserica au facut observatii bunicutelor care dau bomboane copiilor, eu intotdeauna am in geanta caramele si cand stau in biserica langa o mama cu copii care se agita, le dau cate o caramica si mai tac jumatate de ora, asa imi tihneste si mie. Niciodata nu trebuie judecata o mama. Cine are unu, doi copii poate ii este mai usor, dar sunt familii numeroase si atunci nu poti sa le urmaresti toate miscarile. Toti ne rugam pt copiii nostri si-i incredintam in bratul D-lui, uneori suntem prea perfectionisti si uitam ca am fost si noi copii.

        Răspunde
        • Buna, vreau sa va spun ca sunt mamica unei fetite de 6 ani, pe care de la binecuvantare pana in prezent pot sa numar pe degete de cate ori NU a mers la biserica (si cand a lipsit a fost doar din motive de boala), si nu avem camera mama si copilul; dar intr-adevar tot timpul am fost pregatita cu laptic, jucarii care nu fac nici un fel de zgomot, si tot ce era nevoie ca sa nu trebuiasca sa iesim sau copilul sa planga – acum ca a crescut e mult mai usor.
          Vreau sa va impartasesc aceasta experienta nu spre lauda mea sau a sotului, dar consider ca daca evitati sa duceti copilul la biserica pentru ca plange sau ca mananca atunci cand va fi mai mare va fi mult mai greu sa-l mai duceti,
          Si sa nu uitam Biserica e Casa Domnului e prezenta divina nu putem permita copilului sa fie „vedeta” si sa faca ce vrea el. sa mearga unde si cand vrea el si asa mai departe…..
          Nu vreau sa supar pe nimeni….imi cer scuze daca am lezat pe cineva

          Răspunde
    • Aveti 50% dreptate, caci daca e sa fac caz de filozofia pediatrului copiilor mei: „fiecare copil e un nou univers „, deci nu-i putem pune pe toti intr-o oala. Dumnezeu ne-a binecuvantat cu doua fetite minunate, dar cu personalitati opuse. Daca cu prima fiica era suficient o privire, cu mezina… Si totusi vreau sa va asigur,caci cu putin efort gasesti metoda necesara, fara sa-i terorizezi, ca sa arati reverenta necesara fata de Dumnezeu. Din pacate noi, parintii moderni gasim scuza in pasajul unde sunt adusi copilasii,care deranjau adultii, la Isus; il folosim drep scut caci, daca pe Isus nu-l deranjeaza….

      Răspunde
  2. Și atunci de ce nu se face o camera speciala pentru copilași și părinți cu un televizor unde sa poată urmări și părinții programul și copilul în același timp.Se găsesc soluții de mijloc ,trebuie doar sa se vrea

    Răspunde
    • Sunt multe biserici care au camera „mama si copilul”. E un lucru parțial bun. De ce spun parțial… că este adesea folosit în loc de refugiu când nu îl poți liniști sau când apare o problemă, părinții merg direct acolo, copiii sunt izolați cumva de biserică și situația e cam așa.

      Când sunt mici merg la mama si copilul
      Apoi la grupele de copii
      Apoi la grupele de adolescenți
      Apoi la grupele de tineri.

      Când să intre în rândul membrilor din biserică au dificultăți mari în a accepta biserica așa cum e. Asta o spun ca unul care am observat de-a lungul timpului fenomenul și am și sondat tinerii. Nu se simt parte din biserică. Simt că toată viața au fost pe lângă biserică. E interesant subiectul de abordat mai pe larg.

      Răspunde
  3. original subiectul fenomenul e atat de frecvent incat nici nu-l mai bagi in seama.din pacate multe se acund in spatele acestor lucruri.te felicit ca le detectezi.constructiv

    Răspunde
  4. Este realitate , copii mici vedete mici, copii mari vedete mari. Copii mici mofturi mici ,, copii (adolescenti) mofturi , pretentii mari .Lucrez de trei luni in Sibiu linga o casa cu trei vedete (printese) care fac regula in casa, mama spune …,vedeta striga NU, mama ridica tonul …,printesa AM SPUS NU !!! .Mai nou seara lansam lampinioane cu rugăciuni .Cum va arata ora de rugăciune în viitor ?…. Va fi în curtea Bisericii? … .Cu motivația ” NOI AȘA AM PRIMIT CREDINTA”.Era să uit SUNT DINTRE AI NOSTRII Încă de mici ar trebui învățați să aibă respect pentru biserică (locul de inchinare) și despre modul corect de închinare înaintea lui Dumnezeu nu cu lampinioane și alte multe falsuri .Raspundem în fata lui Dumnezeu pentru copii noștri

    Răspunde
  5. Scurt si la subiect!Articolul este de nota 10.Suntem parinti a trei copii .Educatia de acasa se reflecta in comportamiento copiilor si la biserica.

    Răspunde
  6. Oo domnul Teofil. Cum i-ati convins sa stea linistiti pe banca atata timp? Si cam de cand? Fata mea de 3 ani nu sta pe niciun scaun, in nicio situatie, mai mult de 20 min. E drept ca e mica inca. Dar cum ati facut? ?

    Răspunde
    • Nici nu știu cum. Nu am aplicat o tehnică anume. Așa au fost formați de mici. Nu au avut o dată de început. Când am devenit părinți eram afoni în treaba asta amândoi, i-am crescut după carte. Una din ideile auzite de noi atunci a fost de la Ted Tripp care spunea că disciplinarea copiilor trebuie să se facă până la doi ani. AM fost revoltați dar constatăm că avea dreptate. Noi am aplicat asta și a funcționat.

      Răspunde
      • Nu toti copiii au aceeasi energie. Ca aveti norocul sau binecuvantarea sa fie asa linistiti „pur si simplu”… Felicitari! Dar nu poti tine un copil f f activ 2ore langa tine..daca vi la bise cu copii acrivi..ii rau..dak stai in parc iar e rau..

        Răspunde
        • Ba să ştiţi că Iosua e o bombă cu picioare. E în stare să râdă şi să alerge 8 ore continuu şi dacă dace pauyă cîteva minute op mai face odată. Timo e mai retras dar nici el nu e din cei liniştiţi. Pur şi simplu ştiu din start că la biserică nu li se permite, asta au ştiut întotdauna.

          Acum îmi amintesc că soţia mea a scris, pe vremea când se lăsa convinsa de mine să facă asta, despre limitări ceva interesant aici: http://www.invingem-impreuna.ro/2010/07/29/57/ Se referea la adolescenţi dar e valabil si aici în principiu.

          Răspunde
  7. Corecte observatii ca generalizare dar sa nu-i uitam totusi pe hiperactivi (cei cu sindrom HDHD), din ce in ce mai numerosi in zilele noastre. Unii copii au o excitabilitate neuromotorie care ii predispune la miscare, iritabilitate. Cu ei de facem, ii tinem in lesa? Cred ca putina intelegere ar fi de dorit, inclusiv preocupare pentru dezvoltarea lor emotionala…

    Răspunde
    • Da. Exista și copii hiperactivi asta nu înseamnă că nu vor avea limite deloc. Pentru ei părinții ar fi bine să urmeze cursuri, sa citească materiale, sa se documenteze ca să știe cât mai bine cum se relaționează cu ei. Am văzut partea urâtă în treaba asta cu hiperactivitatea în lăsarea în libertate totală a acestor copii, pentru că nu, e mai lejer să te scuzi.

      La copii hiperactivi e nevoie de dedicare a părinților și de acțiune în conformitate cu problema lor nicidecum de nelimitare.

      În plus, când copii devin foarte agitați părinții trebuie să se retragă împreună cu aceștia în anexe sau spații dedicate copiilor.

      Ca să nu mai vorbesc și de situația în care unii părinți consideră fără vreun diagnostic pus de un specialist, hiperactivi pe copii lor și folosesc asta ca scuză…

      Concluzia… trebuie să fim părinți responsabili și dedicați.

      Răspunde
    • pentru ADHD va recomand cartile domnului VIRGILIU GHEORGHE , o serie de 3 volume legate de efectul televiziunii asupra creierului uman. Niste carti extraordinare.

      Răspunde
  8. Sunt de acord doar cu cateva puncte din acest articol, cele cu privire la bunul simt: pachete fosnitoare, caserole mirositoare sau jucarii zgomotoase, etc. Dar nu sunt deloc de acord cu aceasta atitudine ursuza a autorului/ autoarei. Nu stiu ce parinte isi doreste sa il stie pe copilul lui cauza deranjului in sala de biserica…?! Eu cred ca fiecare parinte, obisnuit cu formalitatea bisericilor, depune tot efortul in a-si tine copilul in frau…doar ca sunt copii de tot felul, cu caractere total diferite care nu se comporta la fel. Fetita mea este foarte activa, nu ti-ar sta locului mult timp nicaieri. Doar eu stiu prin ce trec de fiecare data cand mergem la biserica si vad cum stau unii copii cuminti langa parinti, iar altii alearga peste tot, si pot fi copiii acelorasi parinti. Este gresit sa te faci judecator cu ganduri rele despre aproapele tau, judecandu-i intentiile inimii, pe care doar Dumnezeu le poate cunoaste.. si oare nu cumva copiii acelorasi parint,i care judeca asa, si la care din copilarie li s-a zis tot timpul sa stea locului si sa inchida gura, devin acei adulti care nu fac nimic altceva in biserica decat sa stea pe scaun si sa ii critice pe cei activi si tot ceea ce se misca in jur?!

    Răspunde
    • Nu vorbeam deloc despre ”taci și nu te miști de aici că o iei” nu vorbesc despre părinții polițiști sau torționari, vorbeam despre minime reguli de bun simț și conviețuire în comunitate. Cum spunea și Rovanova mai sus există și copii hiperactivi dar cu fiecare trebuie avută grijă.

      Știu că e dureros subiectul și știu că am fost destul de direct în abordare dar nu am făcut-o ca să judec sau ca să fac pe cineva să se simtă prost. Am scris aceste rânduri doar din dorința de a semnala o exacerbare în rău a situației. Credeți-mă, e o diferență între un părinte care se străduiește că își țină copilul lângă el și unul care face din ieșirile sale acte de bravură.

      Cât despre rezultate… eu sunt unul din copii care a luat-o peste gură de fiecare dată când vorbea în biserică, am fost pișcat de fiecare dată când îndrăzneam să mă foiesc și iată că fac și mă implic, sunt activ poate hiperactiv după unii 🙂 și știu mulți astfel de oameni deși nu încurajez astfel de tratamente.

      Îmi pare rău dacă am pozat ca ursuz… probabil dacă m-ați întâlni pe undeva ați avea un șoc să aflați că nu-s deloc așa dar pot deveni 🙂 cu trecerea vremii oamenii se damblagesc 🙂 Uneori am văzut oameni care încep a zâmbi doar cât mă zăresc după amvon, asta nu mă împiedică deloc să fiu dur și tranșant unde trebuie.

      Succes în demersurile cu fetița. Sunt etape și etape. Important este să nu renunțați ci să fiți interesată de modalități care să dea rezultate. Sigur vei reuși.

      Răspunde
    • Nu, nu fiecare părinte depune mult efort pentru a-si tine copilul în frâu. Mă refer, bineînțeles, la cei obișnuiti cu formalitatea bisericilor. Cât despre ce vor face când vor fi mari cei bine struniți, ce faci doar o presupunere care poate suporta chiar multe excepții. Bun articolul. Scris de unul care trăiește în realitate în ceea ce înseamnă purtarea în prezența Domnului. Că parcă așa spunem când mergem la casa Lui, nu? Se cam vede cine si crede asta…

      Răspunde
  9. Aveti perfecta dreptate. Eu nu am copii si mi s-a reprosat de foarte multe ori cand am criticat aceasta situatie si in viata de zi cu zi, spunandu-mi-se: „Ei, nu stii cum e sa ai copii”. In ziua de azi, lipsa de bun simt si lipsa de educatie a parintilor este perfect transmisa copiilor.

    Răspunde
  10. Foarte bun acest articol si mi-am putut da seama „printre randuri” ca aceste ganduri nu vin din frustrare, judecata sau invidie, ci spun adevarul despre situatia din ziua de azi in biserica. Asa este, exista diferite temperamente si nu toti copiii pot fi la fel, insa in majoritatea cazurilor parintii au vina totala.
    Daca parintii ar fi pe deplin constienti ca vin la biserica pentru o intalnire cu Dumnezeu, atat ei cat si copilul/copiii, probabil respectul ar fi mult mai mare.

    Răspunde
  11. Este din nefericire relitatea din biserici, insa fara sa fiu rautacioasa sau sa supar pe cineva acesti minunati copii nu fac altceva decît sa fie sinceri. Ei au înteles (cu puterea lor de întelegere) ca asa trebuie sa se comporte. Asa ca este nevoie ca parintii lor si membrii bisericii sa-i ajute sa sa vada lucrurile altfel. Sunt mici, dar sunt isteti, si daca mama si tata sunt indiferenti si ei vor fi indiferenti daca atmosfera din biserica lasa de dorit ei sunt cei care o percep. Stiu asta din experienta. Copii mei au crescut în biserica.

    Răspunde
    • Da. După cum se vede, părinţilor mă adresam, pentru că văd aceleaşi lucruri şi eu. Putem să le cerem lor socoteală? Nu. Noi adulţii suntem responsabili şi trebuie să acţionăm. Eu şi cei de lângă mine.

      Răspunde
  12. Toata discutia si-ar schimba sensul daca am recunoaste ca de fapt ceea ce obisnuim sa numim biserica este de fapt un CLUB. Luati o foaie de hartie impartiti-o pe jumatate cu pixul si scrieti intr-o parte biserica si in cealalalta club, apoi completati partea cu biserica si scrieti ce, si cum se face in biserica si apoi rugati pe cineva care stie ce este un CLUB, sa completeze cealalalta parte, o sa fiti stanjeniti….. Intrebarea vine de la sine/ Vii la biserica sa te intalnesti cu fratii, sau cu Dumnezeu ? Nu spune si cu , si cu.. ca minti……………….. Ce este de facut ? Am fost la Biserica Notre Dame la Paris , cand am intrat , dupa o coada de vreo 20 minute, erau cam o mie de oameni in biserica, cu copii, cu vizitatori dar si cu oameni care luau Mesa, se auzea foarte clar predica de impartasanie, deoarece nici un copil nu scancea macar, si turul tinea aproape o jumatate de ora, tinand cont ca parintii se opreau sa aprinda lumanari sa citeasca etc. DE CE ? Erau numai copii carora li se zicea NU FA ASTA ?

    Răspunde
    • Da, e fascinant să observi asta, am observat şi eu. Oare nu noi adulţii suntem cei care prin atitudinea noastră îi educăm că nu are importanţă ce se petrece acolo? Că pot să facă ce vor că oricum nu e problemă? De ce în unele locuri reverenţa e vizibilă de la depărtare si in altele nu?

      Răspunde
  13. Atatea sindromuri in ziua de azi ca deja tampesti doar cand le auzi. Hiperactiv cica, si eu am fost hiperactiva, dar acasa, nu la adunare, pt ca atunci cand esti mic nu intelegi respectul si atitudinea care trebuie avuta la biserica, ce stii e ca mami iti trage o palma daca nu stai cuminte si inveti si te comporti de frica. Da! mama mi.a tras palmi cand n,am ascultat. asa ne invata Biblia nu? Sa nu crutam nuiaua si sa.i educam pe copii de mici. Am 28 de ani si nu sunt terorizata doamna LyLy. Oxana Mark, serios?! cate biserici ati frecventat? Eu am fost si in romania, si in spania si in londra si e jale cu J mare. Chiar puteti spune cu mana pe inima ca d.voastra credeti ca toti parintii au bun simt? Mama e la cor (dau un ex) si copilul ei e la balcon? vi se pare ca o intereseaza ce invata, ce aude si cum se compoarta copilul la biserica? Daca fiica d.voastra e superacfiva luati legatura cu mami sa vedeti cum in cateva saptamani copilul d.voastra invata sa stea cuminte la biserica. 🙂 Nu vreau chiar sa spun ca aceste noi sindromuri ar fi toate inventate, dar poate ar putea fi evitate. Cu ce s.au hranit parintii? Ce material genetic au aportat? Ce a consumat mama pe parcursul sarcinii, ce mananca copilul? Nu fac reclama la veganism ca n.am adoptat stilul si nici n.am de gand. Dar sunr multe minerale si vitamine care regleaza si deregleaza organismul si neavand o dieta foarte variata n.avem cum sa le obtinem si lipsa/dezechilibrul lor ne cauzeaza probleme.

    n.am citit toate comentariile, dar nu sunt de acord cu afirmatiile gen ” au caracter diferit, sunt hiperactivi, sunt x sunt y.” nu e vb de copii aici, e vb de parinti. Fa.ti datoria care te.ai legat s.o faci acum 9 luni, intr.o zi/seara, si daca ” a fost din greseala” atunci TOT fa.ti datoria mai departe dar fii mai atent/a la noapte sa nu mai faci o datorie. 😉

    camerele „mama si copilul” sunt cel mai rubbish lucru inventat in biserica. Acolo se aduna tot mamele neinteresate de educatia copilului si de mesajul de la amvon. Se aduna si barfesc in timp ce copii se joaca impreuna, se bat, dorm, mananca…nimic diferit fata de o zi la cresa sau acasa. deci…cum invata copilul ca e la biserica daca face acelasi lucru ca si ieri vineri, sau ca si maine duminica?!!!

    Răspunde
    • Da. Puţină cercetare, ar scoate la iveală că nu e bine să dai ciocolată sau sucuri unui copil agitat în ziua în care ai de ieşit cu el. De fapt, nu e bine să îi da deloc sau foarte puţin. Dar întamplarea face că mama îi ia ciocolata la biserică, ca să aibă energie nu glumă.

      Cu camera mama şi copilul… în marea majoritate a cayurilor aveţi dreptate 🙁

      Răspunde
  14. Eu zic sa li se puna pistolul la tampla si daca nu stau cuminti, parintii sa traga! Un copil de 1-2 ani, este pedepsit 1-2 minute, pt ca deja pt el este mult. Sunt facuti sa exploreze, nu instruiti sa asculte ordine,, sezi, culcat, stai, taci! Cand tu ca parinte ii bagi in cap idei de genul ca trebuie sa taca, sa stea , sa asculte desi el nu doreste asta din placere, asta o sa faca si ceilalti cu el. O sa ajunga la o varsta la care o sa faca anumite lucruri ce i se spun, pt ca el e invatat cu instructia si nu stie sa hotarasca pt el, daca vrea sau nu. Nu ii poti impune unui copil sa stea neclintit la Biserica, daca el nu intelege o iota! Este o varsta la care se poate face asta, dar cu dragoste si caldura …nu impus!
    Cat despre cei care o sa sara la gatul meu acum …spun doar atat! Fiti puri precum copilasii pt ca mesajul din Biblie este mereu acelasi de ani de zile, iar Dumnezeu nu o sa va pedepseasca , ca ati fost calm si bun cu un copil, cu 10 cu 100! Si uite asa un subiect de discutie unde se aprind spiritele si nervii si toate alea. Nu stiu, a murit Dumnezeu si ar trebuii noi sa judecam si sa facem regulile pt ceilalti? De ce nu cereti ca la intrarea in Biserica sa fie un panou cu ,,Copii galagiosi, intezisi! ,, ???

    Răspunde
    • Otilia… cine ascultă de plăcere… acum serios? Şi totuşi, trebuie să ascultăm fiecare din noi, de Dumnezeu, de şefi, de superiori, de pastori sau preoţi etc.

      Dacă citeşti vei vedea că nu vorbeam nicidecum de dresaj în articol, vorbeam de limite obligatorii, care le vor salva viaţa. Noi ne temem de copiii noştri si asta este drama mare, şi despre asta am început sa scriu azi aici https://www.filedinjurnal.ro/tancofobia-frica-de-copii/

      Ba da poate să stea cuminte la biserică, chiar dacă nu înţelege o iotă. Nu se poate să nu înţeleagă nimic. Dacă îl învăţăm că la biserică nu trebuie să te concentrezi şi să te stăpâneşti deloc, nici când va fi mare nu va face asta. Dar sigur SE POATE, eu am copii şi s-a putut cu toata hiperactivitatea unuia din ei, mai sunt mulţi alti părinţi care pot. Deci se poate.

      Nu vorbeam nicicum de extremisme. Copii trebuiesc aduşi la biserică şi trebuie să înveţe că acolo e un loc care impune reverenţă. Pentru joacă, gălăgie, alergat, ţipat există parcuri. Biserica nu e destinată pentru aşa ceva. Cu tot respectul, dar să nu lăsăm copiii să creadă altceva despre locaşul de închinare. Dumnezeu impune respect şi reveranţă. Nu trebuie împuşcaţi ci educaţi. Dacă educaţia e văzută ca o crimă… îmi pare rău.

      Am şi eu copii, şi ai mei aleargă. zburdă sunt neastâmpăraţi, fac prostii dar în limitele în care trebuie. Nu mă pot duce la o expoziţie cu Monalisa şi să zic: Da lasă-l, e copil, ce vrei, vrea să pună mânuţa puţin, chiar dacă are ciocolată pe degete! Oare se vor teme veodată de Dumnezeu? Îl vor asculta? Au vreo şansă să audă despre El dacă în biserică ei fac orice altceva decât sa asculte?

      Şi nu este greşit să le impunem copiilor reguli. Nici un om nu respectă regulile de plăcere. Le explicăm şi le impunem. Câte nu mi-ar place şi mie să fac… dar Dumnezeu mi-a impus să nu fac.

      Răspunde
      • Bine spuneti!! Un copil de 1-2 ani trebuie sa exploreze, dar nu chiar tot si peste tot. Cum nu-l lasam sa exploreze strazile in plin trafic si nici gura cainelui vecinei chiar daca el insista. Sunt locuri unde trebuie sa te supui anumitor reguli si copiii trebuie sa invete la fel ca oricare alt om ce inseamna „nu”. Ca uite-asa ajung inclusiv la scoala sa bea, sa fumeze pe dupa colturi si sa o ia pe diverse carari care nu o sa-i bucure pe parinti deloc. Asta in cazul in care nu ajunge chiar sa bage mana in geanta altcuiva din dorinta de a explora, sau nu trece peste „nu”-ul altcuiva.

        Răspunde
      • „Nici un om nu respectă regulile de plăcere. Le explicăm şi le impunem. Câte nu mi-ar place şi mie să fac… dar Dumnezeu mi-a impus să nu fac.”Eu credeam ca regulile pot fi respectate (si trebuie )de placere daca le intelegi,fac sens,sunt logice si respectate de toti…iar in privinta Lui Dumnezeu credeam ca doar Satana Il acuza ca „impune „reguli…Cum ar venii…nu poftesc nevasta aproapelui pentru ca Dumnezeu mi-a impus…dar Câte nu mi-ar place şi mie să fac…

        Răspunde
    • Tocmai de aceea am ajuns unde am ajuns…cand copiii sunt lasati de capul lor atunci cand ar trebui educati rezutatele nu intarzie sa apara.
      Copiii trebuiesc invatati sa asculte, nu o fac natural. Si daca nu le ceri si nu le impui reguli si principii si astepti sa ai cu ei dialog ca la 20 de ani cand ei abia stiu sa zica Nu vreau sau Asa vreau eu, ai pierdut batalia si la 20 de ani vorbesti doar cu……avocatii.
      Fiind cel mai mare din 12 copii, tata la 6, bunic la 5, fara a mai socoti ca sunt pastor si consilier de relatii interfamiliare, cam stiu ce vorbesc…..si nu vorbesc de forta sau violenta, dar copiii trebuiesc crescuti cu frica in politete de parinti si educati in a intelege cand Da e Da si Nu e Nu.
      Nu am lovit o data macar copiii dar la biserica au stat 3 ore langa mine fara a deranja, daca si eu am stat fara sa deranjez…dar educatia cere timp si sacrificii; e mai usor sa le faci toate mofturile ca tu sa fii liber de orice responsabilitate. E mai usor sa le cumperi jucaria preferata decat sa-ti faci timp sa le citesti o ora din Biblie……si e foarte greu sa te infrinezi tu insuti de la multe pentru a fi un exemplu prin comportare, caci daca esti exemplu, si daca traiesti ceea ce spui si ceri, copiii te vor copia natural.
      Daca de mici copiii nu fac diferenta ca sunt in biserica si nu la gradinita, nu o vor mai face niciodata. Nu prin logica „ca nu inteleg nimic”, se cresc copiii ci prin cerere si ascultare.
      Daca nu se invata sa asculte parintii chiar si cand nu inteleg de ce li se cere astfel, cum vor invata sa asculte pe Dumnezeu bazati pe credinta chiar si atunci cand nu inteleg pe deplin totul?
      Atentie mare ce facem cu copiii Domnului care ne-au fost incredintati pentru o vreme.

      Răspunde
  15. Foarte bun articolul si sunt intr-un totul de acord cu cele scrise. Este o problema in bisericile noastre aceste lucruri, iar faptul ca parintii au inceput sa fie dominati de copii lor este o realitate. Am cinci copilasi, cadou de la Domnul si vreau sa va spun ca merg in biserica cu ei de cand s-au nascut. Cu toate ca au fost cinci, nu am acceptat, iar ei au acceptat lucrurile acestea cu bucurie pentru ca au inteles ca eu si sotia mea suntem parinti ca in timpul bisericii sa manace, sa se plimbe de colo pana colo, intr-un cuvant nu trebuie sa-i deranjeze pe ceilalti. Suntem ca familie apreciati de frati si surori si din acest punct de vedere. Multumesc Domnului pentru intelepciune. Probleme de acest fel sunt in general acolo unde sunt un sau doi copii si asta din cauza ca acei parinti doresc sa-i rasfete prea mult pe copii lor si nu se gandesc si la binele celor de langa ei sau la faptul ca deranjeaza pe ceilalti. Daca doriti ca mai tarziu sa fiti mandrii de copii vostri dragi parinti crestini, trebuie sa face-ti un singur lucru : Invata pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, si cand va imbatrani, nu se va abate de la ea. – (Prov.22:6). Domnul cu noi.

    Răspunde
    • (Prov.22:6) spune:”…si cand va imbatrani, nu se va abate de la ea.” intre timp s-ar putea sa se mai abata putin…Ma gandesc la fptul ca Dumnezeu are mai multi copii (nu doar 5)pe care ii ivata..si uni se mai abat…dar cine stie …la batranete…

      Răspunde
  16. Ai perfecta dreptate in privinta copiilor mici, dar sa ne uitam si la ce trecuti de 14 ani „adolescenti” mai exact fetele care vin la biserica cu tocuri de 10,15 cm si care abea reusesc sa mearga pe ele pana la biserica si inapoi la masina ?

    Răspunde
  17. Monica sunt femei de 30 care nu stiu umbla pe tocuri. Eu am purtat (port) de la 15 ani, dar bineinteles nu am inceput cu 10cm. si ca sa.ti raspund, educatia lor e acolo unde a fost si cand au avut 3 ani, dar daca atunci n.au fost educati, n,au cum sa fie educati nici la 14; nu educi un adolescent sau un adult. Cand omul e mare se educa singur,daca considera ca are ceva de schimbat, daca nu…nimic sau nimeni nu.l mai schimba.
    faptul ca o fata de 14 ani stie sau nu stie umbla pe tocuri nu ma afecteaza pe mine care vreau sa ascult predica; ma afecteaza ca tocuri sau netocuri acea/acel adolescent se plimba non stop, trece prin fata amvonului, ii suna telefonul pt ca „a uitat” sa.l puna pe silence (evident nici un tanar nu.l stinge tel) …tocurile sa.i explice mama.sa cum se le poarte sau daca sa le poarte…

    Răspunde
  18. Adevarul este ca orice copil se poate stapani, daca vrem asta! Si nu prin violenta, ci prin continua educatie! Copilul, pentru a sta pe scaun cuminte, are nevoie de exercitiu gradat! Intai il pui sa stea 10 minute pe scaun si apoi il recompensezi cu ceva dulce sau o activitate preferata! Apoi maresti durata timpului si eventual il poti alinta pentru rabdarea pe care o exerseaza! Si asa va sta copilul o ora cuminte la biserica! Sigur ca acest exercitiu va trebui sa il faci tu in primul rand, pentru ca daca va vedea la parintii lui ca se foiesc, vorbesc, rad, fac orice altceva si nu asculta predica, cum sa fie copilul cu purtare de adult, cand adultul e cu purtare de copil? Ma bucur ca ati scris aceste randuri! Aveti mare dreptate! Asa este! Copiii sunt lasati sa faca ce vor la biserica, sa se imbrace la ca fotbal sau prea elegant, prea multe fundite, prea mult sclipici! Nu e trist ca ne-au fost dati spre educare si noi ii deformam, prin ambitiile noastre, si speram ca vor intelege singuri candva cum e bine? Nu ne mintim oare frumos ca ne facem treaba si ii educam, cand de fapt ii ducem spre pieire sigura? Pai cum sa fie un copil cu norme si reguli, daca nu i-au fost explicate si aplicate clar si constant? Adevarul doare, dar ar fi mai bine daca ne-am insusi aceste adevaruri si am corect unde gresim! Vom da socoteala pentru copiii nostri la Marea Judecata si viata lor ne va fi ceruta din mainile noastre! Mare grija, fratilor! Curios ca la scoala copiii pot sta in banca, pot merge doar in pauza la baie si la biserica nu pot sta cuminti si le trebuie la baie exact in mijlocul predicii! Solutia ar fi sa ii duceti inainte de predica la baie si sa nu le dati prea multe lichide inainte de a veni la biserica, pentru a nu fi nevoie sa va plimbati cu ei in timpul serviciului religios! Sunt solutii, daca doresti sa cresti un copil spre mantuire!

    Răspunde
      • Descrierea corespunde in mare parte cu realitatea ( cu mici exceptii), dar nu stiu daca metoda prin care poti sa corectezi un comportament este aceea de a spune „Nu faceti X, nu faceti Y”. Nu stiu cati parinti, din cei care citesc articolul, se identifica in el si isi fac un plan de schimbare. Consider ca orice schimbare trebuie sa porneasca din interior spre exterior si nu invers, si nu in urma unei analize critice a altora (fie ea si constructiva), ci in urma unei decizii personale a celui in cauza. M-as fi bucura daca articolul ar fi continut, pe langa diagnostic, si o metoda de vindecare adaptata la societatea moderna a bisericii.

        Răspunde
  19. Ola ,buna ziua si Pacea lui Isus cu voi toti ! Nu vreau sa ma bag intre voi ,sau sa creez polemica,si doar sa va dau un sfat prietenesc si fratesc asa cum facem noi aici in Portugal ; De ce nu folositi in timpul programelor de cult sau Scoala de Sabat ,camera copiilor pentru totii copii si o educatoare sau doua sa ii supravegheze si instalati difuzoare ca sa auda si cei mai marisori si sa inteleaga temele programelor si asa nu veti mai fi incomodati de ei in localul de cult !!??…Ei ce ziceti !? Simplu, nu !!!???…Si cand participa la corul sau programul copiilor ,ei deja sant «« prelucrati «,de supraveghetoarele lor cum sa se poarte in Sala de Cult ,si sa-si prezinte programul lor ,si toate sa se faca cu multa dragoste ,intelegere si rabdare ,si fiecare sa inteleaga caci si el a fost odata copil….Si Domnul sa va Binecuvinteze din belsug ,cu Harul si Pacea Sa.pe toti.Um abraço fraterno em Cristo,Isaia.

    Răspunde
    • Da. Simplu. Avem și pe aici camera mama și copilul, avem învățători de școală duminicală, avem difuzoare și chiar transmisie video la mama și copilul. Dar nu despre asta discutam 🙂 Vorbeam de modul în care scapă lucrurile de sub control. Dacă copilul nu e învățat să respecte locașul de închinare și pe ceilalți oameni toate acele „dotări” sunt inutile sau și mai rău, favorizatoare ale comportamentului deviant.

      Răspunde
      • Bravo Teofil, ceea ce ai relatat aici este intrutotul adevarul de azi despre bisericile „”celor sfinti””, si reprezinta si opinia mea, cuvant cu cuvant. Ai punctat toate aspectele sensibile, care ma deranjeaza si pe mine. Eu sunt printre foarte putinii care au avut „”curajul”” sa reclame aceasta stare de fapt in biserica, in fata tuturor. Am constatat cu regret ca nerusinarea, lipsa bunului simt, compromisul partinitor, ignoranta subiectiva, sunt caracteristici care se perpetueaza cu o precizie si o regularitate debordanta, uimitoare, de la o generatie la alta. Cei care azi sunt revoltati din cauza copiilor altora, maine vor fi cei mai toleranti si mai „”intelegatori”” oameni din lume, atunci cand ajung in postura de parinte, unchi, bunic, sau angajat la patron pocait. E binevenit acest articol, dar, Teofile, ai incercat sa te faci auzit si in direct, pe viu, la biserica ? sau te temi de represalii …?

        Răspunde
        • Da. De altfel sunt destul de neplăcut de ascultat când predic, sau am devenit… m-am temut o perioadă dar acum doar de Dumnezeu mă mai tem. Da, există consecințe ale felului în care văd lucrurile însă… mi le-am asumat și am plătit prețul. Nu pot spune mai multe, că nu e locul și nu îmi place să fac pe eroul și nici să dobor cu vorba pe cineva. Urăsc să văd creștinii bălăcărindu-se în spațiul public și nu o voi face 🙂

          Răspunde
  20. Mi-a plăcut articolul- intr-adevăr, nu cred ca a fost ușor de scris, pentru că toți devenim extrem de sensibili când este vorba de proprii noștri copii.
    În vremurile de azi, când AP-ul e la putere ( mă refer la attachment parenting, in care copiii pot face tot ce-și doresc din părinții lor), e greu să mai stăpânești copiii. Ei învață să nu mai aibă răbdare, să li se ofere totul acum și cât mai repede… și ne mirăm că peste ani nu sunt ceea ce ne-am fi dorit să fie.
    Și ai mei stau in bancă în timpul programului. Au 5, respectiv 8 ani și sunt băieți. I-am obișnuit de foarte mici să stam in sală , să nu ne tot fâțâim prin biserică, să vorbim în șoaptă, să -i respectăm astfel pe cei ce vin la slujba de închinare. Dacă la început ne luam tot felul de jucărioare cu noi, cărticele, de la un timp , le lasă în rucsacul lor și sunt atenți la program- nu mai au nevoie de ele sau mi-au spus că fac gălăgie și se vor juca cu ele acasă :). Deci, consecventa …și asta trebuie aplicată în tot ceea ce facem cu ai nostri copii.
    Ideea e că cei mici, daca vor învăța încet, încet să stea liniștiți, vor începe să înteleagă câte ceva din program, dintr-o predică, vor cânta, poate se vor ruga câteva minute.
    Sunt conștientă că există și copii hiperactivi, dar eu am văzut copilas tare neastâmpărat care acum stă foarte cuminte cu mama lui pe bancă. Și asta pentru că a fost consecventă și i-a spus că nu se vor plimba prin biserică și că vor sta acolo două ore. Și până la urmă s-a obișnuit.
    Trebuie învățați ce înseamnă biserica – noi am început o serie de lecțioare pe înțelesul lor despre ce este biserica- prin ele, vrem să învățăm să o indrăgească, să înțeleagă cât este de importantă. . Nu este nici la noi totul perfect- s-au plâns uneori că e plictisitor cu cei mari ( mai ales în vacanța de vară cand nu facem Scoala dumincală), ca e greu să stai două ore pe bancă , că uneori nu înțeleg ce se vorbește, dar la sfârșitul programului, acasă ne puneau tot felul de întrebări despre ce s-a întâmplat acolo sau în timpul săptămânii fredonează cântările noi auzite la biserică.
    Trebuie să învățăm să ne respectăm unii pe alții. Trebuie să-i învățăm încă de foarte mici ce înseamnă respectul , să-i disciplinăm cu dragoste, răbdare și vom vedea roade. Sigur, totul împletit cu multă rugăciune pentru suflețelele lor.
    NOi am avut perioade când stăteam cu toti copiii în față și îi supravegheam. Le spuneam că la sfârșit îi vom răsplăti pe toți cei care au stat cuminți :). sigur, erau răsplătiți și cei care nu au fost chiar asa cuminței , dar care au stat pe scăunel două ore. Pe cei mai mari, îi rugam să ia notițe și le discutam sau făceam un fel de concurs cu întrebări și cel care era cel mai atent, primea un premiu. Sunt constientă că oarecum sunt metode omenești și ideea e că el trebuie să-și dorească să stea în biserică fără ca să primească o răsplată. Dar, sunt copiii … și treptat, inimioara lor va fi pătrunsă și nu vor mai avea nevoie de stimulente pentru a sta cuminți.
    Și în final… pentru că spuneam despre lecțioarele legate despre biserică , trebuie să-i ajutăm pe cei mici să înțeleagă că biserica nu este un loc plictisitor, că acolo , chiar dacă nu-L vedem , Dumnezeu este prezent.
    Și noi , cei mari , ar trebui să fim un exemplu pentru ei! Pentru că mi s-au ”plâns” copilașii la orele de Scoală Duminicală, dar oamenii mari de ce tot ies in timpul programului?
    Acum…să ne spună oamenii mari…ce așteptări putem avea de la cei mici dacă noi nu suntem un exemplu??

    Răspunde
  21. Sunt de acord cu articolul pe o parte. Pe de alta parte, nu poti cere unui copil de 1,2,3 ani sa stea 2 ore jumatate pe scaun, e impotriva a ceea ce sunt copiii. Faptul ca sunt obligati sa stea atata timp pe scaun/banca sa asculte ceva ce nu inteleg si mai degraba vor sa doarma sau sa se joace, va determina frustrari care vor da de furca in adolescenta. Spun din proprie experienta ca am fost rebela si din pricina faptului ca parintii ma obligau sa merg la biserica si sa stau acolo atata timp. Acum avem copilul nostru. Cand vedem ca nu mai are rabdare si ni s-au termiant resursele, nu il lasam sa isi faca de cap, ci iesim afara, il scoatem din contextul in care ar putea reactiona aiurea (exact cum facem si noi cu ispita), tocmai pentru ca nu vrem sa il controlam noi, ci vrem sa invete sa se controleze singur, pt situatii in care nu vom fi langa el ca sa-l controlam.
    Iesim afara ca sa nu disturbe oamenii din jur si „minunatul” program tipic de biserica, nu ca sa-l controlam. Sa nu uitam ca Biserica suntem noi, inafara cladirii cat si in ea. Cum ne comportam in cladire, trebuie sa ne comportam si in afara ei. Iar un copil controlat permanent, candva va exploda (si nu ne dorim sa se intample asta tocmai in adolescenta).
    Sanatate!

    Răspunde
    • Nu vorbeam de „solidificarea” copiilor. Să stea țeapăn 3 ore e un efort, deși nu e imposibil. Vorbeam de excesele care se fac. Trebuie cultivat un respect față de oameni și mai ales față de Dumnezeu. Și da, ai perfectă dreptate, trebuie să vadă pe Dumnezeu în noi și respectul nostru față de Dumnezeu în permanență, nu doar la biserică.

      Răspunde
  22. Mi-a placut articolul . Va dau dreptate . Asa arata azi bisericile noastre. Si eu cresc 3 copii cu diferente mici intre ele ,si cu energii ce nu se poate spune . Dar educarea lor l-am inceput de cand s-au nascut . Totul depinde de parinti . Nu e usor , Dar merita. Ai mei au crescut putin si vad rezultatul eforturilor noastre . Merita efortul pentru binele copiilor nostrii !

    Răspunde
    • Lidia… fără supărare, formularea „TREBUIE stăpânit”… mă duce mai degrabă la dictatură, dacă nu la posesie. Copilul trebuie să fie format corect prin model bun și când e nevoie, prin limitarea comportamentelor cu potențial periculos pentru prezentul sau viitorul său.

      Răspunde
  23. Un articol foarte bun, sunt de-acord cu tot ce s-a scris, asa cum deja s-a mentionat in alte comentarii cred ca ar fi inca multe de adaugat. Apreciez „diplomatia”, n-as fi putut fi atata de calm la cat de serioasa e problema, totusi sa nu cazi in cealalta extrema de a-ati fi frica sa scrii pentru a nu deranja, cred ca ai multe de spus. Cat despre criticii acestui mesaj cred ca ori sunt macinati de constiinta si incearca sa se justifice, ori au fost terorizati si aleg cealalta extrema, ar fi bine daca ar intelege motivatia, sau sa fie alte motivatii? Cert este faptul ca nu poti fi Biblic si in dezacord cu ce s-a spus in acest articol.

    Răspunde
  24. Cu tot respectul, va spun ca sunteti fxist si cam ingust minal. Am crescut intr-o familie de neoprotestanti si obisnuiam sa merg la biserica (din obligatie, desigur) . Tatal meu a avut aceeasi atitudine ca dumneavoastra vs. copii. Mersul la biserica reprezenta un chin si o tortura. Trebuia sa stau acolo cuminte sa ascult chestii pe care oricum nu le intelgeam si ma plictiseam de moarte. Nu pot sa uit ca am fost plesnita de tatal meu pentru ca am strigat-o pe mama de la o anumita distanta ca sa vin afara. Uram biserica. Si uite, acum ca am crescut m-am smuls de mediul ala obscur. Nu ca ar fi doar sistemul cu care am fost educata de vina, dupa ce am inceput sa gandesc mi-m dat sema cat de degeaba e „credinta” de care toata lumea vb in biserca.

    Copii sunt facuti sa se joace, sa se exprime si sa fie liberi ! Au timp ei de disciplina cand merg la scoala si la locul potrivit. Mediul de biserica pe care dvs. il descrieti, reprezinta o metoda de tortura pentru orce copil normal. E ca si cum l-ai pune la colt. Da, de acord ca nici mie nu imi place cand se intrece masura (copii prea isterici si mancatul de sarmale in biserica ) dar faptul ca ei se plimba si alearga pe acolo nu te impiedica sa ascuti predica. Pot sa si vorbeasca cat de cat, atata timp cat nu se intrece bunul simt, e chair frumos sa-i privesti. Mie imi plac copii si nu ma derajeaza energia lor. Daca nu, nu mai duce copiii la biserica, omule !

    In concluzie, va urez succes cu educatia spartana pe care o impuineti copiilor dvs. , tare m-as mira sa reusiti sa-i pastrati in biserica cu atituniea dumneavoastra !

    Toate cele bune,

    Un fost copil torturat 🙂 .

    Răspunde
    • Ei, sunt îngust într-o oarecare măsură, pentru că încerc să trăiesc în limitele Scripturii și calea pe care merg e îngustă, nu îmi permit să mă lăfăi, că trec și alții pe lângă mine și trebuie să încapă.

      Faptul că ai fost torturată e regretabil, dar eu nu despre asta scriam. Nici măcar nu scriam despre a sta țeapăn și nemișcat un copil la biserică, vorbeam de excese.

      Oricum, decizia ta de a te „smulge” e strict a ta, nu poți da vina pe părinți, chiar dacă au cântărit mult în luarea deciziei tale. Ei vor da socoteală de păcatele lor, tu de ale tale. Nu te vei putea motiva niciodată cu motivația „din cauza părinților mei am ales calea asta”.

      Da, nu pot garanta că educarea pe care o dau copiilor mei îi va ”ține în biserică”. Ei vor avea viața lor, deciziile lor, alegerile lor. M-aș întrista mult să o ia pe un alt drum, dar îi voi respecta, pentru că știu că viața lor nu e o extensie a vieții mele. Tot ce voi putea face, după o anumită vârstă, este să mă rog și să postesc pentru ei. În același timp, educația pe care eu și soția mea am ales să o dăm copiilor noștri e cea pe care Scriptura ne-o impune și pe care avem cea mai mare siguranță.

      Nu, nu am ca scop terorizarea copiilor mei. Am ca scop să le arăt prin viața și exemplul meu pe Hristos, să îi învăț respectul și bunul simț și în același timp să îi învăț să zboare, să ia decizii corecte și îndrăznețe. Am ca scop formarea unor oameni, care să stea singuri în picioare și să fie oameni destoinici. Sunt convins că ceea ce punem acum în inima lor despre Dumnezeu îi va urmări toată viața și chiar dacă s-ar abate la un moment dat, tot copiii noștri vor rămâne, copiii unor părinți cu inima sfâșiată. Totuși, sper că Dumnezeu îi va păzi și că ceea ce facem noi acum e un lucru bun, mai ales că ne străduim să le arătăm pe Hristos nu să îl predicăm.

      Răspunde
  25. Felicitari pentru articol!
    Am citit toate comentariile, am tras anumite concluzii…, dar cea finala e tot ca acord nota 10 acestui articol si celor care subscriu celor mentionate in el. Sunt mama a 4 copii cu urmatoarele varste : 1 an, 3 ani, 5 ani si 10 ani. Copiii nostri sunt hiperactivi, dar prin rugaciune, educatie, perseverenta reusesti ceea ce iti propui, cu ajutorul Domnului. Daca ii obisnuiesti cu sala „mama si copilul” doar acolo isi doresc, deoarece au libertate deplina; de la cateva luni stiu sa” se ceara” acolo, daca li se fac mofturile…In biserica noastra s-a stabilit ca randurile din spate sa fie ocupate de familiile cu copii pentru a nu deranja si pentru a fi aproape de iesire in caz de nevoie, unde sunt atat mamele, cat si taticii pentru o supraveghere mai atenta si pentru a fi unul dintre parinti cu copiii in caz ca e nevoie ca unul sa insoteasca la baie pe vreunul dintre copii. Faptul ca participa la slujba are un rol foarte important in educatia lor spirituala. Acest lucru a fost mentionat si in alte comentarii. Copiii nostri au inceput sa faca program asemeni celor de la biserica intre ei in curte; daca nu ar fi participat decat la grupa de copii, ar fi stiut cum se desfasoara un program? Ar sti cantari care se canta in comun cu biserica?
    Domnul sa ne ajute sa ii crestem pentru gloria Lui, sa fie o binecuvantare pentru familie, biserica si societate.Suntem responsabili de ceea ce sadim in ei; culegem ce semanam. Domnul sa ne ajute sa mergem pe mijlocul cararilor neprihanirii, nici prea la stanga, nici prea la dreapta.Amin!

    Răspunde
  26. Articol bun, cred ca este de bun simt se respecte fiecare regula . Dar de multe ori , de incalcarea lor se face vinovata si biserica sau mai bine zis organizarea programului de cult. De exemplu, am fost intr-o biserica cu bebelusul nostru. M-am asezat in spate ca nu cumva copilasul sa atraga privirile ascultatorilor. La un moment dat, bebe a inceput sa gangure usor fara a deranja. In acel Moment mi s-a facut semn cu degetul sa ies afara din biserica. Bineinteles ca m-am conformat dar am ramas surprinsa sa vad multe mame in curtea bisericii, toate cu caruturi sau cu copii de mana sau in caruturi. „Nu se face scoala duminicala la noi in biserica” , mi-Au explicat ele. De ce ? Copiii pastorului erau adulti deja. Asa ca mamele veneau cu copiii la biserica dar ramaneau afara ca deranjau. Credeti ca e normal sa se intrebe peste 10 ani de ce acei copii refuza sa se implice sau macar sa vina la biserica ? Copilul nu trebuie läsat sa faca galagie , sa se plimbe in biserica, sa se joace cu instrumentele etc dar de ce nu s-ar profita mai des de capacitatea lor de a invata lucruri noi despre Dumnezeu intr-un cadru potrivit varstei lor ?

    Răspunde
    • Totuși, e deranj când copilul deja plânge și nu încetează, când vorbește tare și nu în șoaptă, când conversează cu mami sau buni fără jenă și cu voce tare dar se exagerează în multe situații cu rigiditatea. Și la noi în Mediaș am văzut de câteva ori, cu ani în urmă două faze din astea și m-a durut.

      Răspunde
  27. Am fost educatoare de scoala duminicala timp de 10 ani. Copiii participau la programe in biserica dedicate lor ocazional. In rest, energia lor era consumata in scopuri bune iar astazi sunt adolescenti dedicati slujirii. Astazi sunt fericita sa stiu ca ai mei vopiii vor invata cantece crestine, versete iar eu pot asculta o predica stiind ca este supravegheat si nu numai. Dar trebuie luata initiativa si asta poate trebuie sa porneasca de la conducatori. Copiii trebuie familiarizati cu acest mediu daca vrem ca mai tarziu sa fie atrasi de Dumnezeu.

    Răspunde
  28. Pai, na, ce sa zic?! Am ramas oarecum blocata de ai scris. Chiar nu mi-am imaginat ca se poate intampla asa ceva.Se mai intampla sa manance pufuleti/biscuiti, dar asa cum ai scris tu…parca e prea de tot.Asta dupa mine este o lipsa de educatie la nivelul parintilor. Cat de … sa fie parintii astfel incat cineva sa fie nevoit sa scrie asa ceva pe un blog?!!!!
    Poate cineva citeste si se corecteaza.

    Răspunde
  29. Ma intreb si eu de ce atatea probleme la voi…La noi(ortodoxie vreau sa zic) -stau copiii cuminti la slujba, fara caramele, fara jucarii cu claxoane / sau nu, fara plimbari , fara camere speciale(!) si atetea chestii. Sunteti cam in duhul cel lumesc…Mi se pare normal ce se intampla: l-ati inlaturat pe Dumnezeu dintre voi, pentru a putea sta de vorba ca la colegiu si a va da cu parerea despre Scripturi.Nu va rugati – comentati si asta e

    Răspunde
    • Într-adevăr, la acest capitol vă putem lua de model pe ortodocși, avem multe de corectat dar probabil la voi, respectul vine din cauză că se consideră sfântă acea clădire, ceea ce e fals complet potrivit Scripturii.

      Trec peste răutatea din vorbele tale și precizez totuși, că situațiile aproape nu pot fi comparate. De exemplu, în biserică la noi în fiecare duminică și dimineața și seara toți sau aproape toți copii sunt prezenți. Pentru noi sunt foarte importanți și îi aducem la închinare. Am vizitat multe biserici ortodoxe, prietenii mei ortodocși pot confirma, dar în niciuna, deși e posibil să existe, în niciuna pe care le-am vizitat nu am văzut mai mult de 3-4 copii. Ori la noi în perioada asta sunt 15 doar din ăia până la 4 ani și sunt biserici care au sute de copii.

      Da, noi vedem puțin diferit relația cu Dumnezeu. Noi căutăm o relație personală cu El, nu una colectivă. Noi nu lăsăm în seama unui cleric soarte noastră veșnică, ci mergem în legământ personal cu Mântuitorul. Aici e diferența mare. Pentru noi tradițiile sunt nesemnificative în timp ce în ortodoxie sunt mai importante decât Scriptura.

      Nu stăm acum să descoasem cine e în duhul lumesc și cine nu, că aduce doar ceartă și conflicte și nu acesta este scopul meu, al paginii pe care scriu și al articolului.

      Doamne, îndură-te de noi în bunătatea Ta cea mare!

      Răspunde
  30. Eu nu am copii. Asa incat nu pot vorbi decat despre aspectele pe care le-am trait, experimentat si asupra carora mi-am creat un fundament. Am devenit neoprotestanta abia la varsta de 26 de ani asa incat nu am crescut intr-o astfel de biserica, cu astfel de parinti. Totusi am fost si eu copil, dintr-o familie religioasa care si-a crescut copiii in biserica. M-am nascut in familia unui preot ortodox. Primele mele amintiri despre mersul la biserica incep de pe la 5-6 ani. Parintii mei nu gaseau vreo utilitate in dezvoltarea educatiei religiose a unui copil prin ducerea lui la biserica la varsta la care nu pricepe *nici o iota*. Pentru ei biserica era un spatiu sacru. Locul unde se pogoara Dumnezeu. Locul unde omul se intalneste cu Dumnezeu. Singura atitudine permisa era cea de profunda reverenta. Prezenta unui copil care nu pricepe nici o iota, care nu constientizeaza cine este D-zeu, unde se afla, si de ce oamenii se comporta intr-un anume fel si care nu si-a dezvoltat inca minime deprinderi de rezistenta la frustare prin execitiul de a sta intr-un loc, prezenta unui astfel de copil era de neconceput in acel loc. Am citit in multe dintre comentariile anterioare ca daca nu iti duci copilul la biserica pe cand are 1 an, 2 ani sau 3 ani, nu o sa-i mai poti forma deprinderea de merge la biserica. Ma uimeste si nu inteleg. Eu am fost dusa la biserica doar la varsta la care putea constientiza unde ma aflu, in ce scop si cum trebuie sa ma comport, care era utilitatea actului pe care il faceam, de ce imi era folositor, de ce era de dorit pentru mine sa fac asta si de atunci nu am mai lipsit niciodata de la biserica in toata copilaria si adolescenta mea. Nu a mai fost nevoie ca parintii sa ma oblige, sa ma forteze, sa traga de mine pentru a merge la biserica. Dealtfel, rezulta cu claritate din mesajele citite caci copilul fortat sa adopte o conduita pe care nu o intelege si nepotrivita nivelului de dezvoltare a deprinderilor specifice varstei are o singura atitudine – de opozitie fata de comportamentul inadecvat varstei care i se pretinde. In opinia mea la aceste varste copilul nu distinge intre multimea din biserica si cea din mall, intre ce fac oamenii intr-o biserica si ce fac oamenii intr-un mall. Personal mi-am si confirmat aceasta supozitie prin discutiile avute cu nepoata mea, fiica surorii mele, care acum are 4 ani. Si ea este tot fiica de preot ortodox, dar spre deosebire de mine si mama ei, ea a fost dusa la biserica de la varsta de 1 an. Insotita de un arsenal de jucarii cu care se juca nestingerita in timpul slujbei. Cand ceilalti copii mici ii vroiau jucariile si se crea taraboi erau expediati afara din biserica unde isi creau propria gradinita. Nu venea de acolo cu nici o dezvoltare a educatiei religioase. Intr-o discutie despre ce facea ea, despre ce era vorba acolo, a afirmat categotic – Eu si cu tata avem doua biserici si un mall, adica eu si cu tata am construit doua biserici si un mall. Dincolo de amuzamentul unei astfel de gandiri copilaresti am remarcat asocierea bisericii cu mallul. Probabil din cauza multimii si a ceea ce facea in ambele locuri-se distra jucandu-se. Pe vremea copilariei mele a duce copilul sa se joace la biserica era de neconceput. Caci se stia ca la varsta aceea copilul nu va face in mod natural altceva decat sa se joace. Nu am auzit vreun fel de discutii prin care preotul sa explice enoriasilor de ce copilul intre 0-3 ani nu trebuie tinut in biserica pe durata slujbei. Sau sa li se interzica parintilor sa faca asta. Fiecare parinte stia care este comportamentul natural al unui copil la acea varsta si care era comportamentul natural in biserica. Era de neconceput o targuiala intre preot si parinte in sensul ca preotul sa permita ca spatiul bisericii si al slujbei sa constituie si spatiu si timp pentru gradinita copilului parintelui. Si mai de neconceput era sa-i spui preotului ca este un dictator pentru ca nu permite transformarea spatiului si timpului bisericii in spatiu si timp pentru gradinita fiului parintelui si ca este un incuiat pentru ca nu intelege comportamentul copiilor moderni. Si sa-l mai si ameninti ca o sa vada el si copiii lui ce o sa li se intample daca nu-i va permite copilului lui sa se joace in biserica. Dupa cum spune si d-l care a scris articolul si raspunsurile nu e o chestiune de argumente, ci o chestiune de bun-simt. Sau mai exact de buna-credinta. Mai exact sa fi de buna-credinta si nu de rea-credinta. Sa nu fi fariseu. E ridicola si tipic evreiasca, ca sa nu zic fariseica, galceava dintre mamele revoltate care ii explica unui barbat comportamentul natural al unui copil intre 1 si 5 ani, pe motiv ca barbatul in chestiune, fiind barbat, sufera de o incapacitate naturala de a sti ce sunt copii si care este comportamentul lor natural la aceasta varsta. Am aflat ca argumentul pentru care copilul mic incapabil de intelegere este dus la biserica este porunca lui Isus – Lasa-ti copii sa vina la mine, si nu-i opriti…Eu am citit in Biblie ca in imprejurarea cu pricina Isus i-a binecuvantat pe copii si nu ca ar fi tinut vreo predica unor copii intre 1 si 3 ani. Oricum chiar daca am admite asta ea ar fi sunat complet diferit de predica pe care o tine pastorul in fiecare duminica de la amvon. Si daca nu ducem copilul la aceasta varsta la biserica pentru a intelege ceva atunci pentru ce il ducem- sa invete prin mimetism, mecanic, comportamentul celor din jur intr-un fel de dresaj religios, care indus inconstient il va feri prin forta inconstientului de cadere? Il va transforma dresajul religios intr-un om nascut din nou, il va innoi si ii va scrie numele in Cartea vietii, in absenta unei constientizari profunde a necesitatii de Dumnezeu si implinire a voii Lui? Sau doar vrem sa ne usuram constiinta ca am facut tot ce ne-a stat in putinta sa il invatam caile vietii? Un dresat religios nu este acelasi lucru cu un crestin nascut din nou. Sau ne temem ca Duhul Sfant nu ajunge pana la noi acasa pentru a veghea si calauzii copilul intre 1-3 ani? Cat despre mine, la varsta cand a venit vremea sa merg la biserica, am stiut ca vreau sa merg. Pentru ca foarte de timpuriu, la varsta la care nu il intelegeam pe Dumnezeu, dar intelegeam oamenii, adica daca oamenii erau buni sau rai, eu am stiut ca vreau sa fiu ca tata si ca nu vreau sa fiu ca mama. Pentru ca ca tata era bun si bland si intelegator si se purta frumos cu noi, iar mama era manioasa, dura, violenta si nu se purta frumos cu noi. Iar tata ne spunea ca la biserica te intalnesti cu Dumnezeu care ii face pe oameni blanzi si buni si am inteles ca acel Dumnezeu ii facuse pe el bun si bland. Eu vroiam sa fiu ca tata, buna si blanda, sa nu ranesc oamenii si copiii, si vroiam sa ma intalnesc cu Dumnezeul care te face asa- bun, bland, puternic, milostiv. De aceea l-am cautat cu toata sarguinta toata viata, pentru ca el sa ma faca asa, si in final l-am gasit in cel mai plenar mod. Nu stiu ce as fi fost astazi, daca in acei ani foarte fragezi, tatal meu nu ar fi fost pentru mine o epistola vie trimisa de Dumnezeu pentru mine. Iar cand admiri profund pe cineva ascultarea de el devine mai usoara. Asculti ceea ce iti cere pentru ca esti motivat sa devi ca el. Crezi ca ceea ce iti cere sa faci este spre binele tau, ca in final facand acele lucruri vei deveni ca el. Asa ca atunci cand am mers la biserica, pe la 5 ani, nu se punea problema de vreo indisciplina. Eram ochi si urechi in a asculta, cauta si gasi pe Dumnezeul tatalui meu, acela care ma putea face ca pe tata- buna si blanda intr-o lume in care violenta si viclenia, rautatea si neascultarea triumfau. Asa ca sufeream cu stoicism sa stau in picioare, nemiscata timp de 2-3 ore pe cand eram copil intre 5 si 10 ani. Stiu ca ma dureau picioarele, imi mutam greutatea corpului de pe un picior pe altul si era un privilegiu daca mi se oferea sa sed 5-10 minute. Si am crescut spiritual continuu. Nu judec pe nimeni. Dar cu mine asa a fost.

    Răspunde
  31. Prima data imi cer scuze pt. greseli gramaticale. (o sa am multe…) Ma bucur pentru articolul, ar fi bine sa fie tradus si pe limba maghiara. Intre jucarii, am vazut recent si smartphoneuri la copii care a provocat o durere mare pentru mine. Nu ar trebuie sa fie asa… Cateva ani in urma am citit o carte despre o mama care avea un baietel cu probleme. A scris despre perioada inainte depistarea conditiei copilului. Nu intelegea de ce plange atat de mult, urla, nu putea sa se comporte. Cand mergeau la biserica copilul facea scene si mama nu mai stia ce sa faca. O zi a stat jos acasa cu copilul langa masa, si incet cu incet prima data 10 minute dupa aceea mai mult, a tinut in brate, cu o carte si soptea in urechea copilului. A explicat ca acuma trebuie sa steau cuminte, a si rugat cu copilul. Intr-un timp a invatat pe copilul sa stea cuminte mai mult de o ora, pregatind copilul pentru biserica. Copilul s-a obisnuit sa stea cuminte si ascultator mamei. Poate ca ati ghicit, copilul mai tarziu a fost diagnostizat de autism, o forma mai intensa si din asta. Medicul nu intelegea cum este posibil ca copilul sa fie asa de ascultator mamei. Parerea medicului era ca nu este posibil la nivelul disabilitatii copilului sa fie asa usor de controlat de mama. Concluzia mamei era, ca Dumnezeu cere de noi parinti ca copiii nostri sa fie subordonati si ascultatori si aceasta include si copii cu probleme. Cand vad copiii mai mari facand scene in biserica, de multe ori imi amintesc pe mama aceasta. Eu nu trebuia sa stau cu copii nostri ore intregi langa masa in bucatarie ca sa le invat cum se sta cuminte la biserica. Dar daca am avea nevoie, cate dintre noi am face asta? Pe noi Dumnezeu nu ne-a binecuvantat cu copii cu probleme speciale. Da, sunt copiii cu probleme in biserici, dar experienta ne arata ca copii sanatosi necontrolati fac zgomote mai mari. Eu cred ca daca un copil cu disabilitati serioase poate fi invatat un comportament acceptabil in biserica, este posibil pentru toata lumea. Domnul sa ne dea intelepciune ca sa facem partea noastra ca parinti.

    Răspunde

Dă-i un răspuns lui Teofil Gavril Anulează răspunsul