Fiecare să dea ce va putea – II

A da, este una din lecțiile elementare pe care trebuie să le învățăm fiecare din noi pentru a putea experimenta asemănarea cu Hristos. A da, trebuie să devină noua noastră natură și cu cât ne hotărâm mai repede să trăim pentru cer, cu atât vom fi scutiți de mai multe necazuri și suferințe. A da, este despre credința în Isus Hristos, este despre încredințarea că viața noastră aici, pe pământ, e doar un preambul al vieții veșnice.

Și moartea vorbește despre asta, plecăm fără nimic de aici. Exemplul lui Alexandru Macedon e o lecție pentru fiecare credincios, a fost pus în sicriu dar cu mâinile  goale, în afara acestuia, să se vadă că un împărat care a cucerit aproape toată lumea, a plecat de pe pământ cu… nimic. Ne chinuim toată viața să adunăm pentru noi, pentru copiii noștri, și plecăm cu nimic.

Citește mai mult

Fiecare să dea ce va putea – I

Tema dărniciei, a fost și va rămâne sensibilă în viața credincioșilor, pentru că, din păcate, trăim o lume a egoismului și a materialismului. Cei mai mulți văd în dărnicie o pierdere personală și nu o binecuvântare sau un câștig. Cel mai mare idol al timpurilor noastre este probabil Mamona, urmat de sex. Sau, cum spune Scriptura, reunindu-le, cel mai mare idol al timpurilor noastre este pântecele. Multă lume se închină lui, unii au și reprezentarea lui în fața ochilor, alții nu.

Să vorbești de dărnicie în biserici e destul de riscant și puțini păstori riscă să predice „la ei acasă” despre asta. De regulă, pentru astfel de predici, e invitat un alt păstor. Omul spune imediat ce își aude păstorul vorbind de bani: „Ăsta vrea mărire de salariu!” Așa se face că, predicând în diaspora despre dărnicie la o biserică, m-a auzit cineva de la altă biserică și m-a rugat, dacă pot, să spun și la ei predica aceea. A fost dezamăgit, nu rostesc aceeași predică de două ori.

Citește mai mult

Da ce-o să zică lumea?

Una din întrebările „la ordinea zilei” pe vremea copilăriei, adolescenței și tinereții mele timpurii este asta: „Da ce-o să zică lumea?” Recent m-am întâlnit cu oameni dragi mie, cu care am copilărit și ne-am amuzat zdravăn pe această temă. Făceam ce făceam și iar ne repetam unii altora întrebarea: „Da ce-o să zică lumea?” așa că mi-a intrat în radare termenul, m-a proiectat în trecut și am retrăit elemente din copilărie, dar am și putut să observ efectul acelor formări, în viața mea de adult.

Mare parte a vieții mele, nici măcar nu m-am gândit să fac ceva, ce ar face lumea să vorbească (negativ). În sat la noi nimeni nu avea curajul „să intre în gura lumii”. Pentru aproape toți „gura lumii” era mai de temut decât Dumnezeu, chiar și pentru pocăiți. Și ei se temeau mai tare de gura lumii, decât de Dumnezeu, dacă punem la evaluare de câte ori spuneau: „Ce o să zică Dumnezeu?” și de câte ori spuneau: „Da ce-o să zică lumea?” Așadar, cea mai mare parte a vieții mele, am trăit încercând să mulțumesc „lumea” ca să nu supăr părinții. La sat, dacă intrai în gura lumii, prima întrebare automată pe care o auzeai din gâtlejul urât mirositor al acesteia era: „Da ăsta al cui e?”

Citește mai mult

În căutarea extazului spiritual

Nu, nu scriu azi despre religii orientale sau nemaiauzite. Azi vreau să scriu, așa cum obișnuiesc, despre mine, despre tine și despre cei de lângă noi. Vreau să scriu despre oameni cunoscuți și apropiați, nu despre triburi îndepărtate, pentru că spiritualitatea este unul din aspectele noastre comune.

Ieri scriam despre o substanță minune numită SOMA și despre căutarea febrilă a omenirii a acelei substanțe. Despre acel ceva, dacă se poate o substanță, o pilulă, care să aducă fericire și bunădispoziție și să alunge orice inconvenient sau stare, opozantă fericirii momentului. Multe încercări s-au făcut și chiar azi se fac. Multe ideologii sau substanțe „înghit” oamenii, printre care și religia. Despre asta vreau să scriu azi.

Citește mai mult

SOMA – Substanța minune

De când e lumea modernă, unul din visurile oamenilor este să găsească o substanță extraordinară, care să poată vindeca orice afecțiune. E cumva o dorință a nemuririi, a simplificării, a liniștirii. Să ai un medicament pe care să îl poți lua pentru orice afecțiune. Chiar ar fi grozav. Acest gând, a fost de-a lungul timpului motiv de multe scrieri și turnări de filme. Unele mai proaste, altele mai reușite. Totuși, mi se pare că Huxley zugrăvește cel mai bine conceptul prin termenul SOMA, folosit în scrierea sa.

Despre ”Minunata lume nouă” de Aldous Huxley am mai scris eu în meditările mele. Astăzi vreau să vă atrag atenția asupra substanței care în ”minunata lume nouă”, poate vindeca orice, poate înlătura anxietatea, poate aduce fericire, chiar te poți îmbăta cu ea. În scrierea sa, SOMA, este prezentă peste tot și este unul din elementele esențiale ale unei lumi noi și fericite. Huxley scria despre asta în anul 1931 în cartea sa, unde vorbea și despre alte chestii pe care le credem foarte moderne cum ar fi: învățarea în somn, tehnologie reproductivă (reproducerea oamenilor în laboratoare), manipulare psihologică, condiționare clasică și socială. Totuși, toate aceste concepte, dar și altele care apar în scrierea sa sunt favorizate de SOMA.

Citește mai mult

De șapte ori cade… dar se ridică

De multe ori meditez la cât de bine ar fi să nu mai păcătuiesc deloc, să nu mai am lupta cu păcatul și să pot trăi în sfințenie deplină. Mi-aș dori, ca oricare din voi, să nu mai cad în păcat niciodată. De fapt, și Pavel își dorea asta foarte mult și era necăjit că realitatea, include sportul acesta al căderii și ridicării. Spunea el: ”binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!

Adesea, la consiliere vin oameni care sunt dărâmați de realitatea căderii în păcat, așa cum și eu sunt atunci când cad. Dărâmarea asta e de cele mai multe ori devastatoare și în multe cazuri paralizantă. Cineva sau ceva vrea să te țină în acea părere de rău, în acea renunțare și abandonare moleșitoare și neutralizantă. De fapt, conștiența păcatului întotdeauna dă părere de rău și dezamăgire iar pentru un om care vrea să trăiască sfânt, existența unui păcat în viața lui, îl face să intre în conflict cu confortul psihic, nu mai are liniște, se simte murdar și mizerabil.

Astăzi scriu un mesaj de încurajare pentru cei ce se simt mizerabil din cauza păcatului, pentru cei ce se simt fără putere, prăbușiți, dărâmați. Pentru cei ce sunt dezamăgiți de ei înșiși și se află ”aruncați în decor” de pe drumul pe care alergau. Pentru cei care nu mai cred că sunt vrednici și care nu mai cred că se pot ridica.

Citește mai mult

Fericirea mea depinde de tine…

Cel mai ușor mod de a căpăta puțină fericire pe acest pământ este cerând-o. Așa se face că părinții cer fericire de la copii, copiii de la părinți, soțul de la soție, soția de la soț, angajatul de la patron, patronul de la angajat și alte și alte situații în care, fericirea se dobândește de la aproapele. Este un model bolnav de a găsi împlinirea și chiar parazitar. Cum ”dătătorul de fericire” nu mai vrea sau nu mai poate, imediat este etichetat ca fiind inuman, nemilos, neiubitor, nerespectuos sau chiar criminal. A îndrăzni să nu oferi fericire celui care o cere, e o ofensă mare.

Mihaela, e o soție tânără din diaspora. Are 2 copii cu soțul ei și o stare socială bună. Soțul muncește din zori până seara și din cauza asta au tot ce le trebuiește. S-a învățat să trăiască o viață fără griji pentru că Dan, se ocupă imediat de orice nevoie apărută, doar să i se spună. Problema este că, în ultimul timp, Dan nu mai face față să ”dea fericire”. Este foarte obosit după ani de alergat și muncit, iar Mihaela se simte neiubită, neprețuită și bineînțeles, nefericită. Consideră că i s-a luat un drept al ei, fericirea. Se gândește adesea că Dan e capabil de mai mult și îl bănuiește că duce fericirea altcuiva.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.