O viață religioasă irosită

Tozer spunea la un moment dat: „Probabil nu există nici un domeniu al activității umane în care să existe atâta risipă ca cel al religiei.” La momentul când am citit această afirmație, cu vreo cincisprezece ani în urmă, m-am simțit indignat și am zis „și mai este considerat un titan al credinței de unii”. Astăzi abia înțeleg câtă dreptate avea când scria. Într-adevăr, domenii cu mai mare risipă în existența umană ca cele religioase nu există.

Voi trece repede peste risipa financiară. Că nu e subiectul acestei scrieri deși se pot scrie biblioteci întregi. O menționez doar că există și e mare. Religiile au devenit unele din cele mai eficiente și profitabile afaceri, unii care știu să manipuleze bine își sporesc averile fără efort, fără sudoare și apoi pretind că Domnul i-a binecuvântat. Problema pe care mi-o pun este ce vor face când îi va trăsni Domnul. Să nu înțelegeți că generalizez, nu toți preoții, pastorii, călugării se încadrează în această categorie, nu ar avea cum pentru că sunt mulți, dar unii din ei, o minoritate chiar, prin acțiunile lor lacome îi umbresc și le strică reputația și celorlalți. Risipă și de bani, risipă și de colegi.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Cu mediocritatea la biserică

Mediocritatea este dacă ar fi „să credem dex-ul” ceva care se află între două limite extreme, mijlociu, potrivit; care nu iese din comun, nu se evidențiază prin nimic, modest, banal. Este acea stare pe care dacă încercăm să o definim altfel ar însemna o mulțumire cu puțin în domenii în care este mult loc de evoluție.

Practic, un tâmplar mediocru este acel tâmplar care, deși poate depune efortul pentru a ști să facă minuni cu mâinile sale, el rămâne la stadiul de a face scăunele de stat la poartă, să ascută „țăruși” pentru înfipt lângă roșii și să mai facă din când în când reparații la diferite mobile care stau să pice. În același timp, un tâmplar excelent, acceptă provocări mai mari, cum ar fi executarea unui mobilier după o fotografie, gândirea și executarea unor elemente inovative și pentru asta e dispus să depună efort și să „își bată capul”.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Iar despre șablonare religioasă

Un pasaj din cartea „În căutarea lui Dumnezeu” de A. W. Tozer

Deşi este important să recunoaştem că Dumnezeu lucrează în noi, voi avertiza totuşi asupra pericolului de a ne preocupa prea mult de această idee. Este o cale sigură spre o pasivitate sterilă.

Dumnezeu nu ne va trage la răspundere pentru faptul că n-am înţeles tainele alegerii, ale predestinării şi ale suveranităţii divine. Cea mai bună şi sigură cale de a ne ocupa de aceste adevăruri este să ne ridicăm ochii spre Dumnezeu şi, cu cea mai adîncă reverenţă, să spunem. „O, Doamne, Tu singur ştii”. Aceste lucruri aparţin profundei şi nepătrunsei omnisciente a lui Dumnezeu. Cercetarea lor ar putea produce teologi, dar niciodată sfinţi.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Ești în biserica în care meriți să fii – II

După scrierea de ieri, am avut reacții previzibile, dar nu publice, de aceea continui să scriu azi pe această temă, întrucât sunt de specificat și alte amănunte interesante referitor la „a fi sau a nu fi” și la „a sta sau a nu sta” într-un loc pe care îl critici și în care nu mai vezi aproape nimic bun, în cazul de azi, a sta sau a nu sta într-o biserică despre care ai cea mai proastă părere. Specific din start că, nu evaluez bisericile, ci fac provocarea vouă, oamenilor, membrilor lor să vă evaluați.

Scriem ieri că a sta într-o biserică despre care ani de zile ai o părere critică e mai nesănătos decât a pleca din ea. Starea aceea acidă distruge tot cu timpul, erodează, macină, topește umanitatea, sfântul și chiar bunul simț în unele cazuri. Eu nu îmi explic logic, de ce unii rămân în unele biserici și stau în acid toată viața lor? Cum poți să te urăști atât de mult, încât să stai într-un mediu toxic, pe care îl știi și chiar îl declari toxic? Ai o părere așa de proastă despre biserica în care mergi și totuși rămâi acolo și mergi în continuare. Aici nu e vorba de o cerință a lui Dumnezeu de rămânere, e vorba de aspecte personale.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Ești în biserica în care meriți să fii – I

Știu că va fi o scriere dură asta de azi și că mulți vor fi supărați, dar totuși o voi scrie. O voi scrie pentru că aud prea des critici despre firme, biserici, țară și lume. Prea adesea ne trezim criticând, trăind în amărăciune și nemulțumire și sorbind otravă în fiecare zi. Otravă pentru noi, familiile noastre și copiii noștri. Nemulțumirea e una din cele mai paralizante dintre otrăvuri și va afecta generațiile viitoare. Astăzi despre biserica locală.

Trebuie să precizez clar că, nu mă refer în această scriere la Mireasa lui Hristos. Când folosesc termenul de biserică, scris cu litere mici, mă refer la organizații religioase internaționale, naționale sau locale, mă refer la locaşuri de cult. Cred că este greșită numirea unui locaș de cult „biserică”, întrucât această formulare aduce atingere termenului original. Veți spune că termenul e folosit de Pavel de atâtea ori, ca să facă referire la o organizație locală dar totuși, cred că e cel puțin forțat să folosim acest termen pentru organizații religioase de astăzi, întrucât  am intra în conflicte serioase dacă am încerca să identificăm, care din aceste organizații or fi biserici și care nu. Care cult poate numi organizațiile locale biserici și care nu? Și cei care funcționează ca misiuni sau asociații sau doar cei recunoscuți de stat? Ce autoritate are statul să dea statutul de Biserică? Așa că, nu vreau să mergem în derivă. Voi considera că termenul de Biserică, nu aparţine niciunui locaș de închinare, ci Miresei lui Hristos, formată de toți cei răscumpărați de el de pe fața pământului.

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.