Cred că fiecare din cei ce citiți acesta rânduri are măcar un abonament la ceva. Și pentru a exemplifica, folosesc situația abonamentului la serviciile unei companii de telefonie, unde plătești o taxă, pentru o anumită cantitate de servicii fie că e vorba de minute in rețea, naționale, internaționale sau internet. Dacă plătești acest abonament, compania respectivă se obligă să îți dea dreptul să folosești acel pachet de servicii. Dacă însă vorbești mai mult, sau către numere neincluse în pachet, vei plăti suplimentar. Cât anume… depinde doar de tine, dar știu oameni care neștiind, au cheltuit sute de euro. La emiterea facturii, vezi că a venit timpul să plătești ce ai cheltuit. Mai grav era la noi în sat cu cei ce luau de la magazin „pe caiet” și când luau salariul sau pensia, mereu li se părea că vânzătoarea „le-a umflat lista” ca să plătească mai mult.
Șerpi negri – șerpi albi
În una din cărțile pe care Tozer le-a scris am găsit o remarcă interesantă, care era menționată nu ca un principiu ci ca un detaliu. Thomas Haire, despre care A. W. Tozer scrie, menționa la un moment dat despre acești „șerpi” negri și albi ai păcatului și asta m-a pus pe gânduri și vreau ca azi să medităm puțin.
Știm clar că în Scriptură, dar și în tradiția populară, șarpele înseamnă păcat, rău și chiar îi este atribuită asocierea lui satan, tatăl răului dacă pot folosi expresia asta. În plus, deși nu știu cât de corect este, noi clasificăm păcatele în funcție de mai multe criterii și pe unele le considerăm grave, pe cele pe care Thomas Haire le numește „șerpii negri” pentru că sunt foarte vizibile, ofensatoare, scârboase unele din ele și aici punem: curvia, preacurvia, crima, avortul, hoția grosolană, minciuna grosolană și alte câteva. Dar mai avem o categorie a păcatelor mici cum ar fi: minciunica, puțină invidie, puțină mândrie și altele, astea le consideră oricum mai mici, și neimportante decât cele mari dacă stăm să le comparăm. O a treia categorie, este cea pe care acel instalator o numea „șerpii albi” unde intră: mândria spirituală, falsa evlavie, lipsa de conexiune cu Dumnezeu, înșelarea semenilor privitor la darurile spirituale, lipsa unei credințe profunde, închinarea greșită, aprecierea unor oameni după banii lor nu după credința lor și altele asemănătoare. Păcate pe care acel instalator simplu le considera imens mai periculoase decât „șerpii negri” întrucât sunt acceptate și aproape invizibile.
Confruntarea – Gânduri de final
Confruntarea e una din părțile componente ale vieții. E acel act, care dacă este făcut cu dragoste și respect și primit tot așa, poate salva un suflet de la a trăi chinuit, poate salva relații de la distrugere, poate salva comunități de la dezintegrare. Confruntarea este o disciplină menționată clar de Sfânta Scriptură și încurajată. Ea arată că ne pasă de aproapele.
În același timp trebuie să admitem că din confruntare se face adesea motiv de război, pentru că nu e făcută cu scopul de a stabili adevărul și nu e guvernată de dragoste și respect. E folosită adesea ca și o coasă de dărâmat frați și surori, pentru ca doar unii să rămână în picioare. Uneori e folosită doar ca să excludă membri din biserici. În viața de familie e iar în cele mai multe cazuri folosită necorespunzător și iese cu ceartă, conflict și dezastru.
Confruntarea – De pe cealaltă parte
Am scris mult despre cei care trebuie să confrunte, dar oricum e insuficient la câte situații specifice pot apărea și la câte feluri de oameni există. Consider însă că cei ce vor să confrunte cu respect și dragoste, vor fi călăuziți de Duhul Sfânt, în toată înțelepciunea și dragostea față de aproapele. Aș vrea să scriu câteva aspecte pentru cei ce se află în postura de a fi confruntat. E delicată treaba și e greu tare să și se aducă păcatul al lumină și să ți se ceară socoteală. O astfel de acțiune produce rușine, jenă, supărare și multe emoții și sentimente pot să preia controlul vorbirii și acționării atunci. E necesar să fim pregătiți și pentru astfel de episoade.
Să greșim este în natura noastră păcătoasă. E inevitabil și neplăcut, chiar dacă ne străduim să cinstim pe Dumnezeu cu viața noastră. Omul este supus greșelii și uneori, alții văd aceste greșeli. Sunt situații în care le vedem și noi dar nu le putem abandona, și sunt situații în care nici nu realizăm că greșim sau în care ni se pare normal un astfel de comportament. Greșelile noastre sunt văzute de mulți oameni. Unii din ei stau și se bucură de ele, alții bârfesc la greu, alții reacționează lipsiți de dragoste și respect ca să se dovedească ei mai sfinți dar sunt și unii cărora chiar le pasă și care vor să ne atenționeze în dragoste.
Confruntarea – Desfășurarea discuțiilor
Sunt încă multe aspecte de scris despre confruntare, dar nădăjduiesc în Dumnezeu ca fiecăruia din noi să ne descopere prin Duhul Sfânt care ne locuiește metoda și aspecte care să o facă eficientă și cât mai puțin dureroasă. Azi am ales să scriu puțin despre ceea ce se întâmplă practic, spun puțin, pentru că aici pot exista mii de variante, dar voi menționa doar câteva aspecte ce țin de generalități, nicidecum nu vorbesc despre particularități.
Iată câteva aspecte importante care îmi vin acum în minte și care își au originea în materialele studiate de mine despre care tot am mai spus în această serie.
Alege locul și timpul. Trebuie să găsești un loc cât mai neutru, neintimidant pentru niciunul, de exemplu, biroul păstorului nu e un astfel de loc pentru că e intimidant. Trebuie să fie un loc cât mai neutru, nu la casa unuia dintre voi. La fel trebuie să fie un timp bun, în care de regulă nu sunteți solicitați telefonic și nu sunteți „pe fugă”. Locul trebuie să fie cât de puțin poluat cu televizor, radio, muzică, calculator, telefon etc și în același timp să asigure o intimitate decentă.
Confruntarea – Ești pregătit?
Cu ceva timp în urmă, ani probabil, am avut o discuție cu o persoană căreia mulți i-au reproșat că este dură și că „taie în carne vie”. Am încercat să îi explic faptul că e foarte important să se pregătească și ea și cel căruia vrea să îi spună ceva, pentru a fi eficientă confruntarea, dar această persoană mi-a spus dezarmant: „eu prefer să spun atunci când mă doare cel mai tare, pentru ca și acea persoană să simtă durerea tot așa de ascuțită sau mai tare, doar așa va fi eficient.” Ei bine, o astfel de abordare de regulă o au oamenii cu o personalitate isterică, dar nu prea reușesc o confruntare eficientă, ci mai degrabă o răzbunare usturătoare.
Pentru a confrunta, este necesar să ne pregătim. Fără pregătire putem sau avem voie să confruntăm în puține cazuri. Mi-a fost dat să merg cu trenul acum câțiva ani și să întâlnesc o tânără care avea gândul de suicid și ere fugită de acasă pentru asta. Acolo nu a fost timp decât de o rugăciune în minte și trebuia acționat, dar astfel de situații, slavă Domnului, sunt puține. În cele mai multe, avem timp de pregătire. Cu cât acordăm mai mult timp pregătirii, dar nu prea mult, cu atât dovedim că intenția noastră este de a restabili persoana, nu de a aplica legea. Dovedim prin asta că iubim acea ființă și nu pe noi.