Aruncați-mă în mare

de

Un grup de oameni, nu prea mare, planificau o călătorie cu corabia pe mare. Făcuseră asta de multe ori și nu putea probleme deosebite pentru că aveau experiență în astfel de călătorii. Aveau cu ei și câțiva pasageri pe care trebuiau să îi transporte, dar și ceva marfă. Până aici, nimic deosebit doar un ciudățel de om care a venit în ultima clipă și a plătit biletul ca să meargă la Tars. Nu avea de unde să bănuiască cârmaciul și nici echipajul, că unul din pasageri avea să îi omoare aproape.

După ce luptă cu valurile ciudate, stârnite dintr-o dată, după ce aruncă în mare sculele ca să ușureze corabia, se focalizează pe oameni. Nu se poate, unul din noi e vinovat de toată treaba asta. Asta era logica lor și se pare că nu era falsă. Un om, a atras asupra lor dezastrul datorită împotrivirii față de trimiterea lui Dumnezeu. Ei bine, oricât ai fi de ateu sau neînțelept sau nemilos, tot vrei să îți scapi viața. Și chiar dacă nu vrei să o scapi pe a ta, dar pui în balanță totuși să o scapi pe a celor mulți și aici Iona era scăparea pentru toți sau moartea la toți.

Citește mai mult

E păcat să te uiți la știri?

de

Mi se adresează destul de des această întrebare sau altele asemenea ei cum ar fi: dacă e păcat să te uiți la fotbal, dacă e păcat să te uiți la documentare, dacă e păcat să te uiți pe Animal Planet sau Național Geografic așa că astăzi am hotărât să scriu câteva rânduri pe această temă.

Voi pornit de la un verset al Bibliei, un verset găsit în scrisoarea pe care Pavel o trimite celor din Corint și care are de a face cu creștinii maturi sau produce efecte în viața lor. Spunea el că: „Toate lucrurile îmi Sunt îngăduite, dar nu toate Sunt de folos; toate lucrurile îmi Sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.” Ei bine, eu cred că aceste aspecte sunt lămurite de versetul acesta și de altele asemenea lui. Nu este vorba de ceea este interzis de lege sau nu. ci de ceea ce ne face bine sau nu omului spiritual, ceea ce este periculos chiar dacă nu este păcătos.

Citește mai mult

Dealerii Domnului

de

Dealerul e un fel de agent comercial, care vinde cât poate de bine o marfă, produs sau serviciu. Vine de la englezescul „deal” care înseamnă înțelegere, acord în urma unei negocieri. De regulă, firmele mari, apelează la dealeri pentru a nu avea propriile filiale în toată lumea. O companie de telefonie mobilă, poate avea ca dealer o altă firmă care deja are magazine pe o arie extinsă, în acest fel scutind mult și câștigând mai rapid și mai bine. În fine, definirea e „amatoricească” pentru că termenul e mai amplu. Dealerul e persoana care e însărcinată cu vinderea de marfă, produse sau servicii. Partea complicată este când acest dealer (dilăr) are libertatea de a își adăuga procentul de câștig, unii din ei trecând de la sofisticatul termen englezesc, la cel românesc care nu mai are nevoie de explicații – bișnițar. Ca să nu mai zic că termenul are o mare greutate în jocurile de noroc și deja mi se fac câteva asocieri nefericite, dar reale în minte.

Citește mai mult

Cu mediocritatea la biserică

de

Mediocritatea este dacă ar fi „să credem dex-ul” ceva care se află între două limite extreme, mijlociu, potrivit; care nu iese din comun, nu se evidențiază prin nimic, modest, banal. Este acea stare pe care dacă încercăm să o definim altfel ar însemna o mulțumire cu puțin în domenii în care este mult loc de evoluție.

Practic, un tâmplar mediocru este acel tâmplar care, deși poate depune efortul pentru a ști să facă minuni cu mâinile sale, el rămâne la stadiul de a face scăunele de stat la poartă, să ascută „țăruși” pentru înfipt lângă roșii și să mai facă din când în când reparații la diferite mobile care stau să pice. În același timp, un tâmplar excelent, acceptă provocări mai mari, cum ar fi executarea unui mobilier după o fotografie, gândirea și executarea unor elemente inovative și pentru asta e dispus să depună efort și să „își bată capul”.

Citește mai mult

De ce „te bagi” în viața mea?

de

Scriam recent o serie de articole despre confruntare și necesitatea acesteia. Legat de aceasta, orice om care alege să confrunte, se „lovește” la un moment de întrebarea: „De ce te bagi în viața mea?” Această întrebare e adresată de cel confruntat dacă se simte amenințat, rușinat, descoperit și e întrebarea prin care spune de fapt „mă doare, nu știu ce trebuie să fac acum, îmi e rușine și ar fi bine să te gândești și la mine când mă confrunți”. Unii cred că e nesimțire pură sau obrăznicie, dar e mai degrabă o formă de apărare de durere. Oamenii, pentru a nu înfrunta durerea confruntării, ar prefera „să nu te bagi”.

Citește mai mult

De ce predică tot mai multe femei?

de

Nu vreau să „tulbur apele” cu cine știe ce teorii controversate despre rolul femeii în biserici, pentru că e o temă delicată și oricât de echilibrat ar aborda-o cineva, tot provoacă pasiuni. Scopul meditării mele este de a identifica un fapt de necontestat și de a îl analiza sumar și anume: de ce tot mai multe femei predică sau chiar ajung „păstorițe” și ce se întâmplă cu bărbații? Un fapt care nu poate fi contestat și care ne spune câte ceva despre realitatea pe care o trăim.

Nu știu dacă ați observat, dar în ultima vreme, foarte des auzim despre femei care predică, chiar dacă se susține că nu fac asta ci doar „au o mărturie”. Intervine o eschivare de la realitate din cauza unor prejudecăți culturale sau religioase și o ambalare a unei realități de necontestat. Probabil problema mai mare este însăși eschivarea prin minciună de la recunoașterea unei realități contemporane. Le este teamă acelor femei sau bărbaților care sunt de acord cu vorbirea lor, să recunoască asta, pentru a nu fi ținta comentariilor extremiștilor. În realitate, orice femeie, ca și orice bărbat, când deschide gura să dea sfaturi, îi învață pe ceilalți chiar dacă nu merg la amvon ci doar la microfon, chiar dacă nu numesc asta predică ci doar mărturie. Și asta indiferent dacă se întâmplă într-o sală de cult sau acasă la cineva sau pe stradă.

Citește mai mult

Locul acela întunecos și ciudat

de

Cu ani în urmă, apăruse fenomenul care avea să dea de furcă mult părinților de adolescenți și tineri pocăiți – discoteca. Unul din tinerii din biserica de la noi era prieten bun cu „hiscoteca” cum spunea apăsat fratele Costică și în discuțiile cu el căuta să mă facă să înțeleg ce e acolo, pe mine care nici televizor nu aveam și descrierea sa era „un loc întunecos în care doar scena e luminată cu albastru și roșu, care te îndeamnă să îți dai drumu la dansat prin muzica dată la maxim, chiar dacă nu știi”.

Ei bine, multă vreme am știut doar această descriere până aveam să fiu în casa unui vecin care luase televizor colos să observ printre altele o știre transmisă de la un astfel de local în care reportera încerca să vorbească tare la microfon ca să se audă totuși din vacarmul de acolo. Ei bine, azi știu cam ce înseamnă discotecă mult mai clar, fără să fi intrat în una vreodată dar atunci știam că e „un loc întunecos cu lumini albastre și roșii și cu fum” și eram determinat să nu merg niciodată acolo  întrucât mi se părea „ciudat”.

Citește mai mult