„Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” Romani 4:3
Un aspect important al vremurilor sfârşitului este identificat de Scriptură ca fiind lipsa de credinţă. De altfel una din întrebările care frământa mintea oamenilor încă din vremea în care Domnul Isus era pe pământ era: „Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?” Mai mult, îl citim pe Pavel în epistolele sale avertizând că oamenii vor fi necredincioşi în zilele din urmă. Credinţa era ameninţată şi este ameninţată cu dispariţia. Oamenii consideră credinţa ceva primitiv, înapoiat, nevrednic pentru omul secolului 21. Apar tot mai des oameni care vorbesc cu aroganţă despre Dumnezeu, despre credinţă şi despre credincioşi. Oameni care nu se sfiesc să batjocorească Numele lui Dumnezeu şi cel puţin pe moment, pare că Dumnezeu nu le face nimic pentru a demonstra contrariul.
Ei bine, într-o asemenea societate, într-un asemenea timp, suntem chemaţi să fim diferiţi şi să credem. La fel cum Avraam a fost chemat să creadă într-un timp în care nici nu se auzise de credinţă poate, la fel cum Noe a crezut într-o vreme a desfrâului şi a păcatului imens, la fel cum mama lui Moise a crezut când poruncile omeneşti erau potrivnice. Este nevoie de oameni care să fie diferiţi, care să fie credincioşi. Este nevoie de oameni care să „nădăjduiască împotriva oricărei nădejdi”, e nevoie de oameni care să creadă pe Dumnezeu total şi fără să se îndoiască. Făcând aşa vom fi diferiţi, diferiţi nu datorită nouă şi realizărilor noastre ci datorită Aceluia care va face lucrarea prin noi. Diferiţi nu ca să ne mândrim, ca să demonstrăm ceva, diferiţi ca să vedem pe Dumnezeu şi lucrarea Sa.
