Trăim un timp al ”deșteptăciunii”, al inteligenței. Trăim un timp în care, cunoștința a crescut foarte mult, un timp în care omul crede că poate, datorită științei, să își controleze viața. Atât de departe a ajuns știința, încât uneori mă sperii de acest avans, pentru că văd consecințele „putinței” omului de astăzi. Am ajuns să putem să scanăm nu doar acte ci și oameni, vene, celule, molecule, sisteme solare. Am ajuns să manevrăm celule și atomi. Am ajuns să combinăm și să intervenim asupra celulelor în așa măsură încât combinăm specii. Am ajuns să cunoaștem modul de funcționare al minții umane așa de bine, încât avem capacitatea să manipulăm masele foarte ușor.
Nu sunt deloc un învechit care nu ar vrea evoluția. Nu îmi pare rău după vremea în care eram mai puțin deștepți, însă cu cât ştim noi oamenii mai multe lucruri, cu atât am motive mai mari de teamă. Nu suntem abilitați să lucrăm cu anumite descoperiri, ne place să ne jucăm de-a Dumnezeu, ne place să creăm tot felul de combinații fără a ține cont de interdicțiile puse de Dumnezeu. Ne simțim îndreptăţiţi și chiar mândri să folosim știința pentru a face abuzuri semenilor. Considerăm că descoperirile ne dau un statut special, cel de stăpâni peste semeni.
