„Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă.” 2 Cronici 32:7
Timpurile pe care le trăim sunt din păcate încărcate de prezenţa păcatului, a răului, a veştilor rele, de nesiguranţă, de instabilitate şi oamenii sunt afectaţi de toate aceste stări. Stresul zilnic este mare şi viaţa creştină implică un anumit grad de stres. Nu e de mirare că uneori creştinii păcătuiesc în asemenea condiţii. Sunt momente în care suntem epuizaţi, momente în care suntem biruiţi, momente în care am falimentat şi în acele momente contează foarte mult atitudinea şi vorbele celor din jur.
Câteva întrebări de verificare: Ce spui unui om care tocmai a comis un păcat? Dar unui om care îţi spune că el nu mai poate să mai trăiască sfânt? Dar unui om care e supărat sau mânios pe Dumnezeu? Dar unui bărbat sau unei femei care au curvit?
De regulă prima tendinţă, naturală de altfel, este dezaprobarea, critica, îndepărtarea. În momentul în care auzim de astfel de fapte, chiar apare o stare de bucurie că nu am fost noi cei căzuţi sau că avem ce spune altora. În realitate nu prea este loc în asemenea cazuri de egoisme şi mici răutăţi copilăreşti. Care este atitudinea corectă faţă de un om căzut în păcat? Ce putem face? Sau ce trebuie să facem? Putem să facem ceva mai bine şi mai bun decât fac ceilalţi?
