Lună: aprilie 2013

Exagerarea negativă (II)

de

Împotriva cui a pornit împăratul lui Israel? Pe cine urmăreşti tu? Un câine mort, un purice. 1 Samuel 24:14

Un alt motiv pentru care exagerăm „în minus” este că ne simţim ameninţaţi. Nu ştiu dacă Mefiboşet ştia de expresia lui David când a fost chemat la acesta, dar e interesant că folosesc aceeaşi comparaţie în încercarea lor de a îmbuna pe „urmăritor”, se compară cu „un câine mort”.

Am fost coleg de clasă cu copii instituţionalizaţi, aceşti copii pe vremea aceea erau tare chinuiţi, erau umiliţi într-un mod crunt şi erau zdrobiţi ca personalitate iar stima de sine era aproape inexistentă. Pentru o bomboană erau puşi toţi să sară în cap jos şi o făceau fără să stea pe gânduri. Unul din aspectele observabile uşor la ei era exagerarea aceasta negativă. Dacă făceau o greşeală în clasă, ca să scape mai uşor se pedepseau singuri, loveau cu capul în perete sau se scuipau singuri, îşi dădeau palme etc. Oamenii aceia erau zdrobiţi de tot.

Citește mai mult

Exagerarea negativă

de

El s-a închinat şi a zis: „Cine este robul tău, ca să te uiţi la un cîine mort ca mine?” 2 Samuel 9:8

Una din marile probleme ale comunității de oameni din bisericile de azi este exagerarea și astăzi voi medita la exagerarea negativă. Am numit-o așa pentru că are de a face cu o stimă de sine scăzută sau cu o falsă evlavie.

După un timp mare în care Saul urmărește pe David să îi ia viața și după ce David a scăpat ”la milimetru” de câteva ori se produce schimbarea. David ajunge pe tron. După o vreme de preocupări cu treburile împărăției David vrea să își arate bunătatea față de casa lui Saul mai ales din pricina prieteniei pe care a avut-o cu Ionatan așa că dă de știre să se caute vreun urmaș al familiei lui Saul care să poată primi această recunoaștere și este găsit Mefiboșet, fiul lui Ionatan.

Citește mai mult

Iubirea de sine (II)

de

Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Galateni 5:14

Eu să mă iubesc pe mine? Asta e păcat! Noi suntem chemați să răstignim firea veche. Asta e reacția cea mai des întâlnită când încerc să le spun oamenilor că totuși trebuie să se iubească pe ei. E văzută ca un păcat capital iubirea de sine și e incorect asociată cu necesitatea lepădării de sine. Lucruri destul de diferite de altfel.

Iubirea de sine așa cum o vede Scriptura e un medicament care însănătoșește multe boli fizice și psihice, o vitamină care ajută la exercitarea darurilor spirituale și un vaccin care previne multe suferințe din care cel mai des întâlnită astăzi este depresia. Iubirea de sine matură și neegoistă menține oamenii bisericii sănătoși și treji. Iubirea de sine corectă îl va face pe omul născut din nou să citească Scriptura, să aibă grijă cu ce se hrănește, să se apropie de Dumnezeu, să ajute pe alții și nu în ultimul rând să își dorească prezența lui Dumnezeu.

Citește mai mult

Iubirea de sine

de

Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta, se iubeşte pe sine însuş. Efeseni 5:28

Recunosc, Petru Ciucur în una din scrierile sale de pe blog ”m-a trimis cu gândul la această gândire” asupra subiectului . Are mare dreptate când atacă anumite expresii intens folosite în biserici dar foarte puțin analizate și studiate. Iubirea de sine de asemeni e foarte stigmatizată în predicile multor persoane și se strigă mult împotriva ei.

Saptămâna asta am avut la consiliere o persoană pe care a trebuit să o conduc spre zona aceasta sensibilă a iubirii de sine. Nu pentru că se iubea prea tare ci pentru că se ura convins fiind că e evlavios. Oamenii amestecă de multe ori urârea vieții din Ioan 12:25 cu urârea persoanei lor. La fel se amestecă des și se face un mix din persoană și egoismul acesteia.

Citește mai mult

Curăţarea izvorului

de

Apoi s-a dus la izvorul apelor, şi a aruncat sare în el şi a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Vindec apele acestea; nu va mai veni din ele nici moarte, nici sterpiciune.” Şi apele au fost vindecate până în ziua aceasta, după cuvântul pe care-l rostise Domnul. 2 Regi 2:21  – 22

Probabil că nu sunt singurul  care încearcă să îşi controleze gura, faptele, gândurile, instinctele. Cel puţin oamenii religioşi vor încerca pe tot parcursul vieţii să îşi controleze „ieşirile” adică pornirile fireşti prin care cei din jurul lor să vadă altceva decât evlavie. Ne place să ne afişăm „buni creştini” şi mai mult decât atât, ne place să îl ascultăm şi pe Dumnezeu deci să nu se vadă în viaţa noastră fapte sau vorbe fireşti. Nu ştiu dacă există oameni religioşi care să nu îşi înfrâneze deloc limba deşi sunt unii care izbucnesc adesea.

Eu fac parte din acei oameni care încearcă să controleze cât de bine se poate ceea ce transmit altora şi pentru a avea o imagine bună în ochii lor, recunosc asta, dar şi pentru a nu fi pentru ei o pricină de poticnire sau disconfort. De exemplu dacă sunt supărat foarte foarte rar se întâmplă să îmi arăt supărarea. Dacă sunt nervos mă stăpânesc aproape de perfecţiune, doar cei foarte cunoscuţi mai pot citi câte ceva. E oarecum „normal” să nu dai drumul gurii când vine potopul, să nu acţionezi la mânie când fierbe sângele în tine, e normal pentru mine, dar ştiu persoane care spun că acestea trebuiesc rezolvate pe loc. Orice amânare face rău la ambele persoane din relaţia tensionată. Rămân totuşi la opinia mea şi mă voi înfrâna .

Citește mai mult

Aruncarea cu vina

de

Aşa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu. Romani 14:12

Una din temele des abordate la consiliere este cea a responsabilităţilor. Mulţi oameni pentru a „scăpa uşor” sau pentru „a nu se complica” dau vina pe alţii pentru acţiunile sau „neacţionările” lor. Foarte uşor punem în cârca celuilalt aspecte pentru care trebuie să dăm explicaţii.

Asta de fapt e boală veche de când e lumea. Fiecare om se naşte cu microbul în sânge şi boala asta se vede chiar dacă habar nu avem să scoatem vreun cuvânt. Şi cel mai mic copilaş se pricepe să „arunce vina” în dreptul celorlalţi şi asta e una din primele acţiuni ale omului pe pământ, negarea când vine vorba de consecinţele acţiunilor sale.

Citește mai mult

Verifică-ţi sarcina

de

Când mergeam cu bunicul nostru la câmp uneori veneam acasă sus pe carul încărcat cu fân sau paie sau porumb. Încărcarea carului era o chestie dificilă pe care nu oricine o putea face, trebuie să cunoşti şi cât pot trage boii şi ce drum ai până acasă şi ce car ai şi dacă vei trece prin Siret sau pe poduri. Tot ce puteam face e să ţinem de boi că la aranjat ceva nu era loc de noi. Bunicul era meticulos şi foarte atent la ce, cât şi cum pune în car. Cu toate astea am avut două incidente. Unul cînd s-a rupt roata de lemn de la greutatea sfeclei şi altul cănd curentul de apă la trecerea prin Siret era mai mare decât estimase şi a răsturnat carul cu paie acolo în mijlocul apei.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.

Trimitem de regulă un singur mesaj pe zi.