Lună: aprilie 2013

Fapte cu efect în viitor

de

„În zilele acelea, nu se va mai zice: „Părinţii au mâncat aguridă, şi copiilor li s-au sterpezit dinţii” Ieremia 31:29

Un subiect care mă face să tremur prin dramatismul său. De ce mă face să tremur? Ei bine tocmai pentru că faptele mele actule pot afecta viitorul meu ireparabil dar şi al copiilor mei şi implicit viitorul societăţii în care aceştia vor trăi.

Uneori trebuie să recunosc că nu am fost conştient de efectele pe care faptele mele le puteau avea. Nu am meditat prea mult asupra lor şi le-am făcut instinctual, automat fără a medita realist la ce urmări vor avea acestea. Am greşit şi greşesc toţi cei care nu trăiesc responsabil. Spuneam, tot într-o meditaţie anul acesta, că aş fi dorit (mi s-ar fi părut mai corect) să nu afectez prin faptele mele copiii mei sau alte persoane dar Dumnezeu aşa a stabilit şi aşa se întâmplă. Faptele noastre au triplu efect din punctul acesta de vedere: atunci când sunt făcute sau în viitorul imediat, în viitorul copiilor noştri şi în eternitate.

Cunosc multe persoane care trăiesc total iresponsabil şi uneori asta mă indignă. Mă supără când văd de exemplu femei însărcinate cu ţigara în gură, când le văd consumând alcool, mă supără când văd taţi care au copii acasă consumând alcool şi duhnind a bere ieftină şi a ţigară. Mă întristez când văd tineri care nu se gândesc nici o secundă la urmările faptelor lor. Mă întristează şi când oameni care au trăit şi trăiesc fără nici o responsabilitate acuză statul şi ceilalţi oameni că nu îi înţeleg şi nu îi ajută. Noi oamenii am vrea să facem tot ce ne taie capul dar să nu avem deloc consecinţe. Sunt convins că iresponsabilitatea era infinit mai mare dacă faptele noastre nu ar fi avut un aşa de mare efect transgeneraţional.

Citește mai mult

Ţi s-a urât cu binele?

de

Pământul îşi dă roadele; Dumnezeu, Dumnezeul nostru, ne binecuvântează, Dumnezeu ne binecuvântează, şi toate marginile pământului se tem de El. Psalmi 67:6 -7

Duminică seara meditam la unele discuţii avute în acea zi cu o persoană nemulţumită şi am descoperit că este foarte uşor să ajungi nemulţumit şi asta nici măcar nu contează de câţi bani ai în cont măcar. E o ironie a sorţii să ai sănătate, bani, avuţii, soţie, copii sănătoşi şi influenţă şi totuşi să nu ai mulţumire de ele ci să trăieşti tot încruntat şi nervos. Să te lupţi din răsputeri să aduni avuţie cu convingerea că aceasta îţi va aduce bucurie şi să aduni ce ai planificat şi să  nu fii bucuros, apoi să dublezi sumele si tot să nu fii bucuros, apoi să triplezi sumele şi tot să nu fii bucuros.

Persoana cu care am discutat spunea că singura urmă de bucurie este când este „fericit” de alţii că are şi aceea era doar o umbră mică de culoare într-o viaţă fadă şi anostă. Ce ciudat… să ai tot ce alţii cred că îţi aduce fericire şi să nu fii fericit…

Mă gândesc la câte ocazii de a ne bucura avem şi le dăm cu piciorul, cu alte cuvinte ni s-a urât cu binele. Credem o minciună şi nu mai putem să ne bucurăm de binecuvântările pe care Dumnezeu ni le dă. Din cauză că vrem tot mai mult şi mai mult nu putem vedea ceea ce Dumnezeu a turnat deja din belşug în viaţa noastră. Dăm dovadă de o infantilitate  şi de o imaturitate de speriat. Vi se pare cunoascut scenariul în care un copil are un „morman” de jucării dar este „botos” că nu are una anume? Eu cunosc scenariul, aproape un sac de piese de lego şi totuşi dacă nu e nava cutare nu mai e bucurie, nu mai e fericire, nu mai e nimic, celelalte sunt zero, nimic nu mai contează.

Citește mai mult

Eu nu sunt ca…

de

Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu Sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Luca 18:11

Fatalitatea comparaţiei cu alţii. Este dacă vreţi virusul care nu lasă oamenii să se bucure de ce au şi cu cât au chiar dacă au destul.

Nu ştiu cum aţi crescut voi dar în zona din care vin comparaţia cu alţii era sport naţional. Orice performanţă era motorizată de comparaţia cu alţii. Fie că erai la şcoală şi trebuia să ai notele mai sus decât ceilalţi, că de nu mama reuşea să îţi ridice notele într-o singură seară cu 3 puncte. Fie că erai tânără şi trebuia să „le rupi gâtul” celorlalte cu hainele sau iubitul pe care îl ai în dotare, fie că era vorba de câţi centimetri are casa ta în plus la acoperiş, fie că era vorba de câţi ştiuleţi culegi în plus de pe un rând de porumb sau de cât de grozav e câinele tău si ce fapte de eroism face chiar dacă el era blând ca un miel oamenii îl ştiau de leu fioros.

Comparaţia cu alţii a fost mereu apreciată în satul în care am crescut şi nu doar. Exista un fel de mândrie pe care greu aş reuşi să o descriu. Mândria asta generată de comparaţie era amestecată mai mereu cu aroganţa şi cu nasul purtat într-o anumită poziţie (cumva măcar cu un cm mai sus) Numai că la un moment dat a venit moda plecării peste graniţă. A fost linişte şi incertitudine o perioadă, era o încordare care prevestea furtună. Şi furtună a fost. După ce unul din băieţii plecaţi a venit acasa (la cam 9 luni de străinătăţuri) a venit cu o maşină de a stricat toată frumuseţea de top a satului. Până atunci mişcările erau mici, mai fine dar acum avea să înceapă o eră nouă, apăreau arme de calibru mare. Nu are rost să vă mai spun că lupta a devenit bătălie şi satul era un front imens. Se băteau în maşini, tractoare, cumpărat de pământuri şi case, construcţii, nunţi etc. Din momentul acela drama s-a accentuat în multe familii şi virusul comparaţiei a răpus multe din ele.

Citește mai mult

Cine mă face normal?

de

Spuneam ieri că normalul nu este neapărat unul natural, normalul poate fi falsificat de cei care se numesc formatori de opinie. Poate fi ajustat și prezentat în așa fel încât să dea bine pentru atingerea scopului urmărit dar și ca să pară cât mai natural și acceptat de oameni. Cu alte cuvinte putem fi ușor manipulați pentru a ne integra în normalul lor și nu în unul natural, firesc. Asta se bazează în special pe dorința oamenilor de fi la fel dar și pe lipsa de educație.

Oamenii de obicei, cei mai mulți dintre ei, doresc să se știe ”în rândul lumii” adică să nu facă notă discordantă cu majoritatea ca să nu fie vorbiți de rău, să nu fie ironizați sau acuzați. Aspectul acesta pornește încă din copilărie , se amplifică drastic în adolescență apoi se maturizează când omul e mai trecut prin viață. Asta face pe adolescent să lepede învățăturile bune ale părinților și să adopte stiluri de viață nesănătoase din dorința de a fi ca cei din grupul său. Mai lesne este să schimbi un adolescent prin schimbarea întregului grup decât să îl schimbi individual. Dacă analizăm bine vom descoperi că multe din aspectele vieții cotidiene sunt făcute de oameni pentru că așa e normal nu pentru că au gândit mai întâi. Multe aspecte sau ambiții sau orgolii sunt născute din comparația cu ceilalți nu din convingerea că sunt necesare venită în urma unui proces logic. Cu alte cuvinte nevoia de semnificație mixată cu o educație centrată pe comparația cu alții trimite masele în trăirea unei vieți care nu le aparține.

La noi la români, comparația cu alții cred că este mai evidentă decât la orice nație. La noi e un sport național în a face ceva mai tare decât vecinul, decât cumnatul sau concurentul direct. Foarte mulți oameni care vin la consiliere află că nu trăiesc viața lor ci pe una dictată de alții și de ce fac alții și de aceea nu sunt fericiți. Biblia avertizează despre pericolul acesta încă de la primele porunci date oamenilor și anume: Să nu poftești la…. și spune câteva aspecte în care nu e bine să te compari cu alții și acestea includ, partenerul celuilalt și avuțiile sale.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.

Trimitem de regulă un singur mesaj pe zi.