Categorie
Meditări
Meditări„Deşi „File din jurnal” a fost un proiect al anului trecut, a fost un angajament pe care l-am luat pentru anul 2013 şi m…”
3 2 1 Start
Meditări
Meditări„Astăzi nu voi scrie mult. Nu e mult de scris pentru că e mult de meditat.”
Un an de îndurare
Meditări
Meditări„Cei care se numesc credincioşi cunosc foarte bine termenul de „încercare”.”
Cât de stresantă este încercarea
Meditări
Meditări„Creştinismul a avut un parcurs tare zbuciumat de-a lungul existenţei sale.”
Trăirea creştină nu este uşoară
MedităriMotivațional
Meditări„Anul acesta am discutat cu mai multe persoane referitor la anumite obiceiuri rele şi la renunţarea la acestea, dar şi c…”
Eu, dacă vreau, pot să mă las…
Meditări
Meditări„Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu, ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere; căci prea iubiţilor Lu…”
Efort mare dar nemeritat
Meditări
Meditări„Duminică, la Agârbiciu, meditam intens la problema darurilor şi la ce au devenit darurile astăzi.”
Cadourile – cantitate sau calitate
Meditări
De toate„Prin definiţie poporul român se autointitulează – popor creştin – şi asta mă bucură dar mă şi dezamăgeşte.”
Credinţa de care şi românii au nevoie
De toateMeditări
Meditări„Am auzit din păcate multe cazuri în care părinţii spuneau cu durere despre copiii lor că „şi-au luat lumea în cap” că „…”
Părinţii risipitori…
Meditări
Meditări„Domnu` Teo, vineri vin părinţii mei acasă şi nu mai fac consiliere două săptămâni, nu i-am văzut de la crăciunul trecu…”
Vin părinţii călători
Meditări
Meditări„Chiar aşa, de ce să fim miloşi?”
De ce să fim miloşi?
Meditări
Meditări„Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila, şi să …”
Să iubeşti mila
Meditări