Femeia – creaţie a lui Dumnezeu

de

Continuare la subiectul de ieri: Femeia – obiect sexual. În realitate femeia nu a fost creată de Dumnezeu să fie ceea ce este astăzi datorită distorsionărilor mediatice. Dumnezeu a creat şi femeia şi bărbatul dar şi posibilitatea ca aceştia să ajungă la intimitate în căsnicie. Satan a amestecat tot, a inversat priorităţile şi a făcut din ceea ce era bun, armonios ceva ce e frustrant pentru ambii. Femeia nu mai este femeie şi nici bărbatul nu mai este ce a fost chemat să fie dar nici sexul nu mai reprezintă ce a fost lăsat de Dumnezeu să reprezinte.

Satan caută să strice ordinea pusă de Dumnezeu şi asta ne aduce multă nefericire, confuzie, eşec, neînţelegere şi destramă familii. Bărbaţii tind tot mai mult să se comporte cu soţiile lor ca şi cu obiecte şi acestea se supără. Femeile intră în depresii când pun 2-3 kilograme pe ele sau când trec anii peste ele şi le lasă urme. Fetiţele sunt tot mai sexualizate de mici, rămâi blocat când vezi ce provocator le îmbracă mămicile lor (şi se mai şi mândresc cu asta) neconştientizând că le transformă în obiecte, le învaţă să se considere obiecte.

Citește mai mult

Femeia – obiect sexual

de

Nici dacă aş vrea să evit un asemenea subiect nu am cum să-l evit. Consilierea de familie mă pune inevitabil în faţa acestei realităţi, nu avem cum să nu ţinem cont de transformarea pe care media o face în noi cu privire la femei. De aici derivă multe probleme aparent neînţelese dar în realitate logice.

Femeia a luptat mult pentru a „ieşi” de sub autoritatea bărbatului şi a fi „liberă” deşi în forma instituită de Dumnezeu nu era vorba de un „prizonierat” sau de „robie” dar ca şi la momentul ispitirii din Eden femeia a dorit ceva de dincolo de permis crezând că acel ceva poate aduce mai multă fericire şi împlinire. Când spun femeie în acest context nu mă refer la toate femeile ci la unele „cu iniţiativă” care reprezintă o anumită grupă de femei luptătoare pentru egalitatea dintre sexe. Celelalte au „beneficiat” de „revoluţia” aceasta în mod direct dar fără să fi acţionat ele.

Citește mai mult

Pauză

de

Pentru că sunt obosit de trezitul la ora 5 am hotărât să fac azi o pauză de la scris aşa că ………… PAUZĂ…….. . Este necesar ca din când în când să ne oprim din activitate pentru a ne odihni, pe româneşte „pentru a ne trage sufletul”. Pauzele astea sunt fie urâte prea tare, fie iubite prea tare şi rar găseşti oameni care să gândească echilibrat despre ele.

Unii iubesc pauzele. Cât am fost elev nu prea mi-au plăcut pauzele dar colegii mei abia le aşteptau. Era o hărmălaie şi un zgomot de nu mai auzeai nimic iar praful în clasă îl puteai porţiona cu cuţitul. Apoi am ajuns să lucrez în fabrică şi acolo oamenii iubeau tare pauzele. Făceau ce făceau şi dispăreau „în pauza de ţigară” doar că afurisitul de pachet avea multe ţigări vreo 20 cred. Apoi era pauza de masă şi o întindeau ca pe guma de mestecat. Bineînţeles că nu toţi cei din fabrică iubeau pauzele, şeful sigur nu le iubea, când apărea el prin sector se anulau toate pauzele indiferent dacă erau sau nu „legale”

Astăzi mulţi oameni iubesc pauzele. Sunt unii care numai în pauză stau, terasele din centru cam aceiaşi clienţi îi au, în anumite instituţii e o aşa plictiseală de la pauza de 8 ore că nu se merită să îşi strice pauza pentru un contribuabil care vine să rezolve o problemă.

Când se hotărăşte să se mai introducă o zi liberă „de la guvern” toată lumea e fericită şi se bucură de pauză, ei, nu chiar toată lumea dar … e bucurie mare la unii. Ştiţi vorba aia: Pauzele lungi şi dese….

Citește mai mult

Îmi pare rău, nu te pot ajuta

de

Destul de des, din păcate, sunt nevoit să fac asemenea afirmaţii. Ca şi consilier întâlnesc oameni de toate categoriile şi cu tot felul de probleme. La unii din ei complexitatea cazului mă depăşeste şi trebuie să le spun ” Îmi pare rău, nu te pot ajuta” şi le recomand pe altcineva dacă ştiu. La fel şi în cazurile în care nu e de competenţa mea problema respectivă. Dar vreau să scriu despre cazurile în care nu îl pot ajuta pe celălalt chiar dacă vreau.

Nu pot convinge oamenii să mă lase să îi ajut. Pentru a rezolva o problemă e nevoie să acceptăm că avem o problemă. Dacă nu pornim de la acceptarea asta nu ajungem prea departe. Deci nu pot ajuta soţia unui bărbat care vine la consiliere şi nici pe fiul unor părinţi care îmi cer sfatul. Fără ca persoana aceea să vrea ajutorul, nu prea am cum să îi ajut.

Citește mai mult

Trăiesc… dar nu mai trăiesc eu

de

Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Galateni 2:20

Probabil versetul nu vă este străin cum nici mie nu îmi este. Este rostit adesea în mesaje la biserici uneori devine o dorinţă a noastră şi bine ar fi să se concretizeze şi să ne caracterizeze afirmaţia. Este neapărată nevoie de trăirea Domnului Isus în noi ca să ne putem sfinţi prin viaţa Lui, prin puterea Lui. Dacă reuşim să ajungem în starea asta, preocuparea noastră se mută de la „a nu face” spre „a face” de la o viaţă religioasă la o viaţă liberă, de la un chip serios şi sobru faţa noastră va reuşi în sfârşit să arate bucurie şi pace. Avem mare nevoie de viaţa Domnului Isus în noi pentru că există două variante posibile una e enunţată deja cealaltă e mai sensibilă şi o abordez mai jos.

Citește mai mult