Pervertirea sexuală a minţii copiilor

Una din preocupările mele majore din ultima perioadă este cea referitoare la găsirea de metode adecvate şi eficiente de a face terapie cu oamenii care manifestă dependenţe pe capitolul sexualitate şi mă refer în special la pornografie şi tot ce decurge de aici. Este greu de înţeles de ce prinde atât de bine şi de tare fenomenul acesta la oamenii acestor vremuri, dar mai ales este greu să scoţi pe cineva dintr-o asemenea legătură. Asta mă provoacă mai mult la citit, meditat, cerut înţelepciunea divină a lui Dumnezeu peste fiecare caz pe care îl am de consiliat.

În aceeaşi măsură, o altă latură a activităţii mele de consiliere are legătură cu proiectul „Contra Curentului” unde avem de a face cu oameni care se luptă cu homosexualitatea. Iarăşi o zonă a distrugerii umane folosind sexualitatea pervertită şi de asemeni o zonă în care schimbarea apare foarte foarte greu, iar bătăliile sunt crunt de grele.

Din zbaterile acestea s-au născut multe idei şi Dumnezeu a descoperit metode de lucru şi a dat putere şi înţelepciune să găsesc soluţii, dar o observaţie făcută mergând pe firul vieţii multora mă face să mă cutremur. Este vorba de o pervertire a gândirii copiilor din ziua de azi, o introducere de la vârste fragede în mintea copiilor a tot felul de „deviaţii” sexuale şi de concepte care odată însuşite îi vor duce la distrugere.

Citește mai mult

Un Dumnezeu deformat

Nu vreau să fie un titlu „şocant”, vreau să atrag atenţia asupra modului în care noi, copiii Lui, Îl proiectăm sau Îl arătăm oamenilor greşit, uneori hidos de neatrăgător. Vreau să discutăm azi despre greşelile făcute din neştiinţă la acest capitol, dar şi de cele făcute cu bună ştiinţă. Vreau să atrag atenţia în mod deosebit asupra a ceea ce le transmitem copiilor noştri despre Dumnezeu pentru că e vital ca informaţia să fie corectă.

Cei mai mulţi oameni transmit o imagine deformată despre Dumnezeu din cauză că ei înşişi au în minte un Dumnezeu deformat de către ceilalţi. Spre exemplu: mulţi oameni au aflat doar despre mânia lui Dumnezeu şi s-au speriat aşa de tare de iad încât s-au pocăit. Oamenii aceştia au o imagine greşită despre Dumnezeu şi acea imagine o vor proiecta asupra copiilor lor, rudelor lor, prietenilor lor. O imagine a unei părţi din Dumnezeu. Vor vorbi şi vor arăta un Dumnezeu hidos, disproporţionat dacă nu vor căuta să vadă şi să înţeleagă şi celelalte caracteristici ale Lui. Un alt exemplu este cel care au imaginea unui Dumnezeu al prosperităţii, un alt exemplu este cel în care oamenii au un Dumnezeu doar al dragostei în mintea lor şi exemple mai sunt.

Citește mai mult

L-a pedepsit Dumnezeu…

Am auzit recent afirmaţii care m-au provocat la cercetare şi meditare. Unele afirmaţii pe care le facem nu sunt rostite din cercetarea a ceea ce spunem, ci din cauză că aşa le-am auzit şi noi şi ni s-a părut a fi corecte, dar ar trebui supuse unei analize mai atente. Multe „prostii” ne debitează limba şi nu au nici un sâmbure de adevăr, iar altele sunt la limita extremă. Una din aceste afirmaţii este cea de mai sus. De fapt, există un „repertoriu” de astfel de afirmaţii cum ar fi: „Dumnezeu nu doarme,  a făcut dreptate” sau „te-a pedepsit Domnul Isus că nu ai ascultat” sau „asta e judecata lui Dumnezeu peste tine” sau „Dumnezeu te-a pedepsit” sau „o să te trăznească Dumnezeu” şi alte şi alte astfel de afirmaţii.

Mă tot uit în Scriptură să găsesc fundamentul acestor afirmaţii şi nu îl găsesc. Tare am impresia că încă Dumnezeu nu pedepseşte, încă nu ne judecă ci doar noi „îi punem în cârcă” astfel de fapte. Dacă Dumnezeu ar judeca oamenii El nu o poate face parţial, El o face total. O judecată şi o pedepsire a lui Dumnezeu, în dreptatea Sa, ar însemna mult mai mult decât ruperea unui picior, pierderea unei sume de bani, boţirea unei maşini, furtul din casă sau neascultarea copiilor.

Citește mai mult

Rugăciune şi acţiune

Scrierea mea de azi este mai mult o provocare la un stil diferit de a „aştepta ajutorul Domnului”, după ce ieri am scris despre rugăciuni neascultate. Pentru asta avem nevoie de o rugăciune concretă de a ta sau de o dorinţă veche, dar nu vorbim de fantezii acum, nu vorbim de lucruri neplăcute lui Dumnezeu, ci unele pentru care avem libertatea să ne rugăm. Te rog să îţi alegi o astfel de dorinţă şi să lucrăm puţin cu ea azi şi în perioada imediat următoare.

Oricare at fi dorinţa sau rugăciunea, ea trebuie abordată şi cu credinţă şi cu seriozitate şi motivare. Dacă abordăm aşa rugăciunile înălţate lui Dumnezeu, situaţia răspunsurilor primite se schimbă mult. Nu recomand să faci acest exerciţiu cu o temă foarte, foarte sensibilă pentru că e nevoie de exerciţiu pentru a face asta. Când venim înaintea lui Dumnezeu cu o cerere, trebuie să avem convingerea că acea alegere, dorinţă, trebuinţă e legitimă şi necesară. Dacă avem convingerile acestea vom putea trece la pasul următor.

Nu strică să ai o foaie pe care să scrii aceste fazele prin care vom trece deşi nu sunt multe:

Citește mai mult

Rugăciune neascultată

Multe, foarte multe rugăciuni se înalţă zilnic către Dumnezeu, dar oare câte din ele primesc şi răspuns favorabil? Câţi din oamenii credincioşi au satisfacţia răspunsului pe care îl aşteaptă? Personal am multe multe rugăciuni neascultate şi asta mă face să mă întreb unde este problema, mai ales la cele pe care ştiu că sunt în voia lui Dumnezeu.

Zilele trecute am avut o discuţie mai efervescentă cu un grup de fraţi dintr-o biserică din satele de lângă Mediaş. Oamenii erau „supăraţi” că Dumnezeu nu le răspunde rugăciunii lor de a aduce mai mulţi oameni în acea biserică, de a umple biserica de oameni care să creadă în Mântuitorul. Logica era simplă: Nu cerem cu gând să risipim, nu cerem pentru câştig, nu cerem pentru noi ceva, ci e rugăciune pentru oamenii din sat şi în plus avem ani întregi de rugăciune pentru acest scop şi parcă Dumnezeu este surd.

Hmmm! Dificilă situaţie şi greu de oferit un răspuns. Un lucru cert este că în zilele din urmă oamenii nu vor dori să audă despre Dumnezeu, asta e uşor de văzut şi nu o contestă nimeni, dar oare e un motiv să nu mai sperăm la oameni salvaţi de Dumnezeu de ma pierzare? Adevărul acesta ne poate face să stăm liniştiţi? NU. Atunci de ce nu sunt ascultate astfel de rugăciuni? Nu doar o biserică are probleme la acest capitol ci foarte multe.

Citește mai mult

La necaz, descoperă scopul lui Dumnezeu

Meditarea de azi se potriveşte bine cu mesajul lui Cosmin de aseară şi prin mesajul său mi sau închegat ideile acestei meditări. Totuşi voi evita să ajung la dezbateri privind sursa universală a suferinţei sau să conjug suferinţa cu răul şi să ofer eu explicaţii cu privire la natura lui Dumnezeu în acest context. Deşi e fascinantă tema nu am spaţiul necesar.

Totuşi, ca om care am trecut prin suferinţă, ca om care văd semenii suferind, ca om care îşi pune întrebări şi caută explicaţii am ajuns la concluzia că, la necaz trebuie să privim mai larg decât necazul însuşi ca să putem avea o altă perspectivă decât cea deprimantă, supărătoare, revoltătoare şi tristă a problemei. Dacă alegem să privim şi să ne focalizăm pe suferinţa sau necazul nostru vom uita de tot binele din viaţa noastră, vom uita tot frumosul vieţii, vom uita tot ceea ce merită trăit şi experimentat, viaţa ni se va părea oribilă şi vom decide că nu se merită trăită.

Citește mai mult

La necaz bazează-te pe puterea lui Dumnezeu

Întotdeauna am dorit să fiu vorbit de bine pentru abilitatea de a rezolva problemele în viaţă, pentru abilitatea de a răzbate şi a mă descurca în orice situaţie, pentru destoinicia mea şi luciditatea din momentele grele, da, mi-am dorit eu şi probabil mulţi alţii îşi doresc. Această concepţie m-a dezavantajat însă de multe ori. La necazuri, la greutate, am luptat până la epuizare ca să ies şi am căzut în deznădejde pentru că soluţia nu era în puterile şi abilităţile mele şi nu reuşeam să ies de unul singur. În cele din urmă tot Dumnezeu trebuia să întindă mâna după mine şi să mă scoată afară.

De multe ori după un necaz mare, după o suferinţă de proporţii, mi-am zis: „De ce nu am apelat mai devreme la ajutorul lui Dumnezeu?” Răspunsul a venit aproape instant de fiecare dată: „Pentru că m-am bazat pe puterile mele” şi asta m-a costat suferinţă în plus, timp în plus, dezamăgire mai mare, bani pierduţi, efort zadarnic şi multe alte pierderi în funcţie de fiecare încercare prin care am trecut.

De pare că noi oamenii avem o „abilitate” de a fi încăpăţânaţi cu toate că avem experienţe contrare din trecut. Ne place să „ne zdroghim” cum se zice prin zona asta care m-a înfiat de câţiva ani. Şi nu vorbesc despre lenevire sau neîncercare ci despre luptele în care ne aruncăm bazându-ne pe puterea noastră finită şi nu pe puterea lui Dumnezeu care ne stă la dispoziţie.

Citește mai mult