Mai ştim să ne bucurăm?

Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul! Oamenilor fără prihană le şade bine cântarea de laudă. Psalmi 33:1   Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă! Filipeni 4:4

Recunosc că privesc deseori în gol când cei care conduc închinarea în biserică tot îndeamnă la bucurie pe cei din sală. Nu sunt un tip uşor de dus la nici un capitol, eu dacă nu am motiv să fac ceva stau ca stana de piatră. De aceea de cele mai multe ori când se recită rugăciuni sau versete la comun în biserică eu nu mă prind. Am auzit deseori motivaţii la bucurie dar de cele mai multe ori erau aşa de nepotrivite că mai tare mă indignau. Oameni plictisiţi, sobri, inexpresivi care motivau la bucurie mă făceau să plâng mai degrabă. Sunt de părere că o asemenea motivaţie trebuie să vină în primul rând de la persoane care chiar ştiu să se bucure.

Una peste alta, nu sunt o persoană exuberantă, mă bucur greu şi mai ales nu mă exteriorizez când o fac, dar nici când sunt trist. Pe faţa mea se citeşte destul de greu ce e în mine. Şi totuşi mă bucur şi eu …uneori 🙂

Mă întreb azi oare bucuria e doar starea aceea vizibilă? Dacă mă bucur trebuie neapărat să se vadă? Am auzit des, mult prea des că un om care se bucură arată asta în viaţa sa. Oare bucuria mea dacă nu se vede e bolnavă? Nu sunt sănătos? Ce e de fapt bucuria, o exteriorizare a sentimentelor sau mai mult? Ce face diferenţa între o bucurie validată de ceilalţi şi una nevalidată? Oare la Dumnezeu bucuria cum e notată? Pfiii ce de întrebări….

Totuşi până mă contrazice careva eu o să mă bucur tot în felul meu adică „încet aşe”. Acasă se mai întâmplă să dau pe afară bucuriei şi se uită Ana sau copiii la mine de parcă văd Everestul. Îmi amintesc de un incident când locuiam lângă Piatra Neamţ la Bodeşti şi era soacra pe la noi. Povestea cu Ana trebăluind prin grădină iar eu lucram la ceva (nu mai ştiu ce) şi ascultam muzică. La un moment dat de bucurie că mi-a reuşit ce meşteream am început să cânt ce se auzea în boxe. Şi dă-i cântare frate. Soacră-mea şi Ana stăteau interzise în grădină de parcă trecuse un supersonic pe acolo şi le luase prin surprindere. Când mi-am dat seama am lăsat-o moale că nu voiam să îmi traumatizez nevasta că era noua 🙂 şi acum tot nouă este, deci nu risc nici azi. Mă bucur şi eu dar altfel decât majoritatea şi nu îmi place să fiu condamnat că nu mă bucur, mă bucur cum ştiu eu că tot nu am fost la o şcoală a bucuriei.

Ei bine nu doar pentru bucuriile pământeşti mă manifest aşa ci şi pentru ceea ce Dumnezeu a făcut pentru mine tot aşa mă bucur dar mă bucur, chiar mă bucur şi eu în ciuda faptului că voi nu vedeţi asta Dumnezeu vede. Să mă vedeţi pe mine motivând biserica la bucurie e puţin probabil, nu că nu aş fi de acord cu asta ci pentru că nu sunt eu tipul de om făcut pentru asta. Eu sunt consumator de bucurie nu motivator la bucurie. Mă străduiesc mai degrabă să cauzez bucurie. Totuşi meditam azi la ce mai înseamnă azi să te bucuri. Tocmai am tema asta ca motivare la rugăciune şi meditarea mea se duce inevitabil la întrebarea mai ştim să ne bucurăm nealterat, necontaminat, real?

Bucuria şi fericirea au fost confiscate de comercial. Vă ataşez un mail primit azi de la un magazin online prin care sunt întrebat: Cine te face fericit şi vin cu o ofertă comercială. Multe discuţii care le port la consiliere dar şi în relaţiile pe care le am cu oamenii din jurul meu fac referire la bucurie în termeni comerciali. Există bucurie sau fericire dacă există bani se pare. Oamenii sunt foarte bucuroşi dacă merg la cumpărături, sunt foarte bucuroşi dacă primesc cadouri scumpe, sunt foarte bucuroşi dacă au o maşină scumpă. Suntem bucuroşi în general dacă primim ceva. Privesc prima dată la mine şi vă spuneam la început că nu sunt o persoană exuberantă dar nici una care să se bucure repede nu sunt sau mai bine zis nu mă bucură ce îi bucură pe marea majoritate a oamenilor. Eu mă bucur de ploaie, de soare, de noapte, de zăpadă, de dimineaţă, de reuşite, de învăţături noi, de iarbă şi de tot felul de nimicuri şi sunt reţinut în a îmbrăţişa motivaţiile fără viaţă la a mă bucura. Ori emani bucurie ori laşi pe altul 🙂

Da inima îmi e bucuroasă că Dumnezeu m-a mântuit şi sunt bucuros şi pentru că sunt al Său, pot să am părtăşie cu El, pot vorbi cu El şi pentru că m-a scăpat de iad. Sunt bucuros şi pentru binecuvântările eterne pe care le voi primi şi pentru cele de pe pământ pe care le experimentez. Sunt bucuros că fac parte dintr-o familie faină dar mă bucur şi pentru noii veniţi în această familie. Cu alte cuvinte mă bucur şi pentru lucruri palpabile dar şi pentru lucruri care îmi sunt promise. Mă bucur efectiv de Dumnezeu şi de relaţia cu El chiar dacă o fac în felul meu.

Sunt tare curios ce vă bucură pe voi spiritual şi material. Cum vă manifestaţi la bucurie? ‘Mai sunt şi alţii „ciudaţi” ca mine? Până una alta mă bucur de: Dumnezeu şi relaţia cu El, de veşnicia care îmi este promisă, de relaţii, de soţia mea, de copii, de mângâieri, de iarbă, de ploaie, de trezire, de odihnă, de somn, de mâncare, de apă, de ploaie, zăpadă, soare, verde, albastru şi toate celelalte culori, de mersul pe jos, de mersul cu trenul, de sex, de visare, de persoane noi, de cântec, de reuşite, de cadouri, de zâmbet, de îmbrăţişare, de vorbe, de părtăşii, de prieteni, de muncă, de internet, de calculator, de pace, de vreme bună, de ochii expresivi ai copiilor, de animale, de invenţii faine, de, de, de…. de multe lucruri.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.