Lună: aprilie 2013

„Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt cu cinzeci. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi, deci, care din ei îl va iubi mai mult?” Simon I-a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.” Isus i-a zis: „Drept ai judecat.” Luca 7:41 – 43

Când vine momentu pentru primirea pedepsei, aproape fiecare om care se află în faţa sa imploră iertare. Când vine momentul plăţii pentru fărădelege sau păcate oamenii cer iertare, când vine momentul apariţiei consecinţelor faptelor noastre ne dorim să beneficiem de iertare, am face orice atunci ca sa fim iertaţi, am da orice ca să reparăm greşeala anterioară, am da orice ca să nu mai apară consecinţele păcatului şi să trebuiască să le suportăm.

Îmi amintesc de când eram copil că ştiam destul de clar care lucruri nu am voie să le fac şi care ar fi consecinţele pentru faptele mele şi totuşi unele le făceam deşi nu aveam voie. Când venea momentul „notei de plată” imploram iertare, urlam, ţipam doar, doar voi impresiona prin părerea mea de rău pe mama sau pe tata ca să nu mai trebuiască să primesc pedepsa pentru fapta mea. Uneori mergea, reuşeam dar de cele mai multe ori nu. Ei bine când reuşeam să evit o bătaie stăteam cuminte 2 săptamâni fără să mai supăr pe părinţi că tocmai mă iertaseră apoi încet-încet reveneam la un comportament „normal”.

Citește mai mult

Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului, şi îţi vor izbuti planurile. Proverbe 16:3

Adesea la şedinţele de consiliere pentru ca să facă omul clic folosesc poveşti terapeutice şi sau motivaţionale. Folosesc exemple pozitive, exemple de reuşite pentru a determina clientul să dorească schimbarea. Unii din ei răspund bine dar foarte mulţi, tot mai mulţi spun: „La mine nu merge domnule, nu funcţionează şi gata” şi multe alte afirmaţii de genul acesta.

Dacă stau bine şi meditez şi eu am spus de multe ori asemenea afirmaţii. De multe ori mi s-a părut greu ceea ce mi se cerea şi după 2-3 încercări am zis: Nu merge, la alţii o fi mergând dar la mine nu. Un ultim exemplu este cel în care mi-am propus să mă trezesc la ora 5. Am încercat cu ceasul, ceasul departe de pat, cu radio care să pornească dimineaţa, cu culcatul devreme etc, cu nimic nu mergea şi am zis: La mine nu se poate. Şi totuşi acum la 5 sunt sus.

Văd familii care vin la consiliere în conflict şi spun: Noi nu putem. Văd tineri care vin robiţi de pornografie şi spun: Eu nu pot. Văd oameni certaţi care au nevoie să ierte şi spun: Nu pot. Văd părinţi care greşesc şi care spun: Noi nu putem şi exemplele pot continua. De ce nu pot oamenii oare? Sau… chiar nu pot? Nu se poate să fie aceasta o scuză?

Citește mai mult